Sterilitatea voluntară

Contrar învățăturii Bisericii, astăzi se încearcă planificarea familiei în mod artificial, intervenindu-se în planul lui Dumnezeu.

Planificarea familială are în vedere puterea cuplurilor de a-și dirija fecunditatea în mod rațional: controlarea nașterilor, în funcție de starea de sănătate a mamei și de posibilitățile materiale ale familiei .

Aceasta se face fie folosindu-se metoda contraceptivă a calculului lunar (Ogino-Knaus), fie prin metodele tehnice anticoncepționale; fie în intimitatea fiecărui cuplu, fie în cabinete și clinici specializate în planing familial, ceea ce este nefiresc.

În toate cazurile intenția este vădită, problema care le deosebește fiind cea a mijloacelor. Încercând să se evite fraude asupra naturii se comit fraude împotriva dreptei conștiințe și o rănire a iubirii. „Planingul familial este ultima și cea mai de seamă ofensivă pe care proavorționismul contemporan o îndreaptă contra ființei umane” , remarcă Pr. Prof. Ilie Moldovan.

De aceea, suntem chemați să nu facem planificări artificiale ale familiei, ci să rămânem la planificările naturale ale familiei care sunt rânduite de Dumnezeu. Dacă El are grijă de firul de iarbă care astăzi este, iar mâine se usucă, cu atât mai mult va avea grijă de fiecare ființă umană care poartă pecetea Chipului Său.

În societatea noastră secularizată, viața familială își pierde conotația ei. Soții vor să ducă o viață liniștită, lipsită de griji, căutând să-și satisfacă plăcerile proprii.

Pentru atingerea acestor scopuri apelează la mijloacele tehnice ale medicinii, operațiile în acest sens fiind des întâlnite.

Sterilitatea se asigură de cele mai multe ori de comun acord între soți, sau tacit. În special este întâlnită sterilitatea la femei.

Morala creștină condamnă sterilitatea sub toate formele ei, văzând în această practică filozofia utilitarismului hedonist elaborată de Jeremy Benthan (1748- 1832).

Conform filozofiei lui, fericirea omului constă în căutarea plăcerii în special în domeniul sexual. Nu se mai apreciază omul la adevărata lui valoare, devenind un obiect al experiențelor medicale. Dar nu numai atât, omul se lasă depersonalizat, neîmplinindu-și misiunea sa în această viață.

Există mai multe feluri de sterilitate: sterilitatea nevinovată a celor care prin constituția fizică sunt sterili, nu este provocată de persoanele în cauză. De altfel, aceste persoane depun un mare efort pentru a depăși această stare nefericită.

Sterilitatea involuntară este privită de către persoanele afectate ca fiind un handicap, o disfuncție a facultății firești de a procrea. De aceea, ei suferă și o privesc ca pe un obstacol în calea împlinirii și a fericirii devenind și o problemă de natură spirituală.

În activitatea sa Sfântul Ioan Gură de Aur a acordat o atenție deosebită nefericirii celor care nu puteau să aibă copii, deoarece, spune el, „în sine și prin natura ei, această neputință este pentru femei pricină de mare suferință” .

Suferă mai ales femeile, deoarece de cele mai multe ori, se lovesc de neînțelegerea soților și a celor din jur.

Pe de altă parte există și o sterilitate vinovată, ca rezultat al păcatelor personale, provocată de persoanele în cauză cu scopul de a nu avea rod, de a nu-și împlini vocația și rostul în lume.

Sterilitatea voluntară pune sub semnul întrebării sensul căsătoriei creștine.

În aceasta se observă sustragerea de la datoria principală a căsătoriei considerată de morala creștină încălcare a planului divin, după care de îndată ce soții îndeplinesc actul generator de viață nu au nici un drept să-i stabilească mersul natural. „Orice deviere voluntară de la acest mers firesc al colaborării cu puterea creatoare de care se leagă nașterea de prunci, este un atentat la planul Creatorului și o trădare a angajamentelor luate de om”.

În cazuri de boală, când organele trupești care servesc la transmiterea vieții pun în primejdie viața individului, morala creștină permite recurgerea la operație, chiar dacă ea are drept urmare involuntară incapacitatea de a naște copii.

În urma sterilizării multe femei au de suferit îmbolnăvindu-se de boli grave, care în cele din urmă le grăbesc moartea, nu doar trupească, dar și cea sufletească, sfârșind viața în chinuri.

Astfel, Biserica, prin activitatea socială, are datoria de a le trezi din amorțeală pe mamele creștine care apelează la aceste metode arătându-le pericolul ce vine ca rezultat al faptei lor urâte săvârșite în fața lui Dumnezeu.

1. Ilie Moldovan, Darul Sfânt al vieții și combaterea păcatelor împotriva acestuia, aspecte ale nașterii de prunci în lumina Moralei Creștine - Ortodoxe, Edit. Institut. Biblic, București, 1997

2. Paul Evdokimov, Taina iubirii. Sfințenia unirii conjugale în lumina tradiției ortodoxe, traducere Gabriela Moldoveanu, Asociația Medicală Creștină Christiana, București, 1994

3. Pr. Claudiu Dumea, Omul între „a fi” sau „a nu fi”, Edit. Arhiepiscopiei Romano-Catolice, București, 1998

4. Sfântul Ioan Gură de Aur, La Ana, I,4, apud Jean-Claude Larchet, Etica Procreației în învățătura Sfinților Părinți, trad. de Marinela Bojin, Edit. Sophia, București, 2003