Obligațiile Funcționarilor Publici Europeni

1.Noţiuni introductive

Funcţionarul public este persoana care îşi desfăşoară activitatea în cadrul administraţiei de stat, al administraţiei publice, potrivit unui statut, unui regulament care îi prevede drepturile şi obligaţiile. Funcţionarul public comunitar prestează activitatea în interesul comun al Uniunii Europene şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciului public existent într-o instituţie sau autoritate administrativă aflată pe teritoriul comunitar. Funcţionarul public dobândeşte statut prin actul de numire unilateral al autorităţii competente şi se supune dreptului comunitar. Funcţionarul public este persoana cu o vocaţie de carieră ce ocupă o funcţie public.

Noţiunea de statut a apărut la noi pentru prima dată ca titulatură de act normativ în Statutul Dezvoltator al Convenţiei de la Paris (7 august 1858). Denumirea de statut provine de la cuvântul latin statutum, care derivă din verbul statuere (a statua, a decide, a ordona) şi înseamnă actul juridic prin care se impun anumite măsuri, dispoziţii, în virtutea dreptului de comandă al statului.

Existenţa unui Statut al funcţionarilor comunitari determină concluzia că ei sunt supuşi unei situaţii legale şi reglementare, în mod integral dreptului comunitar cuprins în Statut.

Fiecare organism desemnează autoritatea care exercită “puterea de numire” , aceasta fiind, de regulă, preşedintele fiecărei instituţii care reprezintă, pentru instituţia respectivă autoritatea investită cu putere de numire.

Din momentul intrări în funcţia publică comunitară până în momentul ieşiri, funcţionarul public comunitar îşi dezvoltă o carieră, care reprezintă situaţia juridică a acestuia din momentul învestiri sale până în momentul în care în baza unui fapt juridic sau a legi încetează această calitate.

Regimul funcționarilor publici europeni a împrumutat unele din dimensiunile regimurilor naționale ale țărilor ce aparțin Uniunii Europene în privința funcțiilor publice, peste care s-au suprapus elemente deduse din faptul că ele se realizează într-un spațiu pe care doctrina îl denumește teritoriu european sau spațiu administrativ European.

2.Obligaţiile funcţionarilor publici europeni

Conform Statutului funcționarilor Comunităților Europene respectiv Titlul II al acestuia Funcționarul este obligat să își exercite atribuțiile și să se comporte ținând seama numai de interesele Comunităților, fără a solicita și fără a accepta instrucțiuni din partea nici unui guvern, autorități, organizații sau persoane din afara instituției sale. Funcționarul îndeplinește atribuțiile care îi sunt încredințate în mod obiectiv și imparțial și cu respectarea datoriei sale de loialitate față de Comunități.

Fără permisiunea autorității împuternicite să facă numiri, funcționarul nu poate accepta, din partea unui guvern sau a oricărei alte surse din afara instituției de care aparține, titluri onorifice, decorații, favoruri, cadouri ori remunerații, indiferent de natura acestora, cu excepția cazului în care acestea îi sunt acordate pentru servicii prestate fie înainte de numirea sa, fie în cursul unui concediu special pentru serviciu militar sau național și ca urmare a prestării unor astfel de servicii.

Funcţionarii publici europeni trebuie sa îndeplineasca urmatoarele obligaţii:

1. obligaţia de independenţa şi neutralitate

Articolele 11, 12, 13, 14 din Statul abordează în detaliu această îndatorire, care vizează nu doar persoana functionarului, ci şi pe familia sa. Dacă soţul sau soţia functionarului exercită o activitate cu scopul de a obtine profit, atunci functionarul este obligat să aducă la cunoştinţa autorităţii investită cu puterea de numnire acest lucru. Situaţia astfel declarată va fi analizată, iar dacă se constată că respectiva situaţie este incompatibilă cu cea a funcţionarului, atunci fie va renunţa la activitatea analizată într-un interval de timp precizat, fie va demisiona din funcţia publică ocupată, fie va fi demis, dacă nu va apela de bună voia la una din soluţiile anterioare.

Funcţionarului european îi este interzis să solicite sau să accepte instrucţiuni de la orice alt guvern, organizaţie sau instituţie , alta decăt cea pentru care lucrează. Chiar şi în ipoteză acordării unor distincţii, favoruri sau recunoaşteri onorifice a unor merite ale functionarului respectiv, acesta trebuie să solicite permisiunea expresăde a accepta aceste semne de bunăvoinţa şi de recunoaştere a prorpiei valori din partea autorităţii investite cu putere de numire. Funcţionarului îi este interzis de a primi orice fel de faovuri sau daruri, ori remuneraţii de orice natură prin care ar putea să-I fie compromise interesele şi independenţa în exerciţiul funcţiilor sale. Păstrarea independentei şi autorităţii neatinse a functionarului presupune abţinerea acestuia de la orice activitate care ar putea să-I compromită independenţa şi obligatia de a consulta autoritatea invenstită cu puterea de numire, cu privire la orice posibilă situaţie care ar putea afecta această independenţă.

2. obligaţia de rezervă şi discreţie

Reprezintă obligaţia în baza căreia functionarul trebuie să se abţină de a divulga orice informaţii despre care a luat cunoştiinţă în exercitarea atribuţiilor funcţiei sale. Obligaţia de discreţie trebuie înţeleasăca o situaţie particulară de îngrădire a libertăţii de exprimare, în cazurile în care funcţionarul ar putea să desconspire detalii în legătură cu activitatea sa.

Prin art. 17 din Statut, funcţionarului îi este interzis să publice sau să facă să fie publicat orice text al cărui obiect vizează activitatea sau interesele comunitare, exceptănd situaţia în care are autorizare expresă a autorităţii competente.