Birocrația

Din punctul de vedere al administrației publice și al literaturii științelor sociale, “birocrația” înseamnă mult mai mult decât caracteristicile plictisitoare ale organizațiilor moderne. În literatura serioasă despre administrație, termenul denotă elementele structurale generale și formale ale unui tip de organizație umană, în special a unei organizații guvernamentale. Birocrația are, în acest sens, atât caracteristici pozitive cât și negative fiind mai degrabă un termen neutru decât unul care reflectă aspectele negative ale organizațiilor.

Weber descrie trei „tipuri ideale” de autoritate care explică de ce indivizii s-au supus conducătorilor de-a lungul istoriei. Unul din cele mai vechi tipuri de autoritate, tipul tradițional al societății primitive, se baza pe credința în caracterul sacru al tradiției. Dacă o familie de conducători a condus dintotdeauna, oamenii o considera legitimă și îi ascultă pe membrii ei. Timpul, precedentul și tradiția îi legitimează pe conducători în ochii supușilor.

Al doilea tip ideal de autoritate, după Weber, este autoritatea carismatica, bazată pe calitățile personale și atractivitatea liderilor. Liderii carismatici sunt lideri auto-aleși care insuflă încredere datorită calităților lor extraordinare, aproape supraumane. Conducătorii militari, șefii luptătorilor, președinții partidelor populare, fondatorii religiilor sunt exemple de persoane ale căror fapte eroice sau miraculoase atrag adepți.

Weber a postulat un al treilea tip ideal de autoritate care stă la baza civilizațiilor moderne și anume autoritatea „legal-rațională”. Aceasta se bazează pe „încrederea în legitimitatea modelului de reguli normative și a drepturilor celor investiți cu autoritate în cadrul acestor reguli în scopul de da dispoziții”. Ascultarea este datorată mai degrabă unui set impersonal de legi stabilite în mod legal, decât unui conducător. Autoritatea legal-rațională investește putere mai mult în funcție decât în persoana care ocupă funcția; astfel oricine poate conduce atâta timp cât ajunge în funcție „conform regulilor”. Acest tip de autoritate se află la baza conceptului de birocrație în doctrina lui Weber.

După Weber, birocrația este manifestarea autorității legal-raționale în forma instituțională; ea are un rol esențial în reglarea și controlul societăților moderne.

O mare parte din analiza efectuată de Weber se ocupă cu evoluția istorică a birocrației. El consideră că birocrația modernă a apărut în Occident în Evul Mediu, când extinderea domeniilor regale a necesitat funcționari care să controleze aceste domenii.

În definiția birocrației, Weber a căutat să identifice trăsăturile fundamentale comune sistemelor moderne de administrație. Administrația birocratică este, potrivit lui Weber, caracterizată prin: ierarhie (fiecare funcționar are o arie de competență bine definită în cadrul unei diviziuni ierarhice a muncii și este răspunzător pentru performanțele sale în fața unui superior); continuitate (funcția constituie o ocupație salarizată permanentă, cu o carieră structurată astfel încât să ofere perspectiva unei promovări periodice); impersonalitate (activitatea este organizată potrivit unor reguli precise, excluzând arbitrarul sau favoritismele, fiind păstrată o înregistrare scrisă după orice tranzacție); expertiză (funcționarii sunt selectați potrivit meritelor lor, sunt pregătiți special pentru funcțiile pe care le vor deține și controlează accesul la cunoașterea înmagazinată în dosare).

Administrația poate fi înțeleasă ca o coordonare executivă a unei politici, iar un sistem de administrație ca o ordonare a funcțiilor menite să preschimbe politicile.