Viața artificială

Viata artificiala este un domeniu de studiu ce se ocupa cu examinarea sistemelor vii, procesele si evolutia lor prin simulari folosind modele computationale, robotica si biochimie. Disciplina a fost numita astfel de Christopher Langton in 1986.

Exista trei tipuri principale de viata artificiala, soft, cuvant provenit de la software; hard, cuvant provenit de la hardware si „umeda”, din biochimie. Viata artificiala imită viaţa tradiţională de biologie în încercarea de a recrea fenomenele biologice. Termenul de "viata artificiala" este adesea folosit pentru a se referi în mod special la „soft life”, viata usoara

Puţine idei au generat atâtea speranţe şi atâtea temeri ca aceea de a crea viaţă în laborator. Alchimiştii de acum câteva secole credeau că este suficient să se amestece, în cantităţi adecvate, o serie de substanţe şi în eprubetă s-ar forma un mic omuleţ care ar creşte treptat pentru a de¬veni un om adevărat. Nimeni nu vorbea însă despre sub¬stanţele necesare. În secolul al XVI-lea, Paracelsius a su¬gerat o metodă eficace, după părerea lui - încălzirea „sămânţei” umane şi hrănirea ei cu sânge de aceeaşi ori¬gine „Dacă veţi proceda aşa, spunea el, in 80 de zile se va forma un copil veritabil şi viu, dotat cu toate membrele unui copil născut de o femeie, dar mult mai mic. Îl vom numi homuncul.”

In prezent, definitia vietii nu considera simularile pe calculator, software-ul, ca fiind viu si nu constituie o parte din procesul evolutionist din niciun ecosistem. Mai mult, este greu de acceptat existenta vietii artificiale in afara unei solutii chimice. Asadar, nu se stie daca se va putea realiza viata artificiala cu tehnologia actuala.

Visul alchimiştilor era destul de „modest”. Ei voiau doar să vadă un copil crescând în laborator. Geneticienii contemporani merg pe alte drumuri. Ei îşi propun să creeze organisme din rearanjarea aceloraşi materiale pe care le-a folosit şi natura sau - de ce nu? ¬să experimenteze alte materii prime. Înainte de a imita natura, va trebui să înţeleagă drumul de la prima mole¬culă organică la celulă. Fără îndoială, o asemenea temă depăşeşte posibilităţile actuale ale ştiinţei. „Viaţa a înce¬tat însă să mai fie un mister, spunea cândva J.B. Vernal, şi devine practic o ghicitoare, o criptogramă care poate fi deodată un model de lucru pe care, mai devreme sau mai târziu, îl vom putea imita.”

Cercetătorii în inteligenţa artificială (AI) şi viaţa artificială sunt interesaţi în înţelegerea proprietăţilor de organisme vii, astfel încât acestea să poată construi sisteme artificiale care prezintă aceste proprietăţi în scopuri utile cercetători AI. Sunt interesate mai ales în percepţie, cogniţie şi generarea de acţiune, în timp ce se concentrează asupra evoluţiei vietii artificiale, reproducerea, morfogeneza şi metabolismul. Nici una dintre aceste discipline nu este o ştiinţă convenţionala, ci mai degrabă, ele sunt un amestec de ştiinţă şi inginerie. In ciuda, sau poate tocmai din cauza acestei structuri hibride, ambele discipline au fost foarte de succes şi lumea noastră este plină de produsele lor

Chimia artificiala foloseste modele pentru a simula diverse tipuri de sisteme. Este similara cu rectiile chimice, de unde ii provine si numele. Domeniul de chimie artificiala isi are originea in viata artificiala, dar s-a aratat a fi o metoda versatila cu aplicatii in multe domenii precum chimie, economie, sociologie si chiar lingvistica.

Exista mai multe tipuri de chimie artificiala. Depinzand de spatiul posibilelor molecule poate fi finit sau infinit, dupa reactii, poate fi un sistem catalitic sau reactiv, sau dupa topologia spatiala.

Chimia artificiala a mers ca un sub-domeniu al vietii artificiale. Ideea din spatele ei a fost ca prin combinarea unor entitati non-vii, sa rezulte o entitate vie. De exemplu, daca o celula este vie, este o combinatie de molecule non-vi.

Prima referinta despre chimia artificiala provine dintr-o lucrare scrisa de John McCaskill. In respectiva lucrare era vorba despre un model de viata artificiala si a fost prezentat la a doua Conferinta Internationala a Vietii Artificiale.

S-au realizat multe studii in Japonia si Germania si s-au dezvoltat numeroase modele de viata artificiala. Jens Ziegler a aratat ca se poate utiliza chimia artificiala pentru a controla un robot. Printre alte modele, Peter Dittrich a realizat un modelul „Seceder” ce era capabil sa explice formatiunile de grupuri in societati prin niste reguli simple.