Terapia cognitivă

GENERALITATI

Terapia cognitive reprezinta una dintre formele terapiei comportamentale. Cercetarile asupra rolului reglator al limbajului in cadrul actiunii umane atat la subiectii normali, cat si la deficientii mintali au deschis perspective noi in studierea unei secvente mai complexe, sub raport psihofiziologic si anume rolul cunoasterii in structurarea comportamentului uman, iar autoarea, Farrham – Diggori, stabileste relatia dintre procesele cognitive si educatie. Cercetarile de mare anvergura ale scolii de psihologie genetica a lui J. Piaget stabilesc relatiile psiho – logice dintre cunoastere si invatare.

Prelucrarea de catre psihologia scolara si pedagogie a problematicii, a condus la concluzia care a devenit premisa actiunii de invatare, ca procesele cognitive stau la baza transformarii comportamentului.

In perspectiva propusa, pe de o parte de teoriile psihologiei comportamentale, pe de alta parte de cele asupra rolului format si directivant al cunoasterii si conceptelor in structurile comportamentului, s-au putut identifica copii in cadrul invatamantului general care prezinta un “handicap cognitiv”.

Cercetarile de psiho – neurofiziologice ale lui A. Luria pun in evidenta formele de interactiune si de reglare comportamentala a coneptelor (limbajului) la deficientii mintali.

Nu exista indoiala ca aceste directii de investigare, au dus la elaborarea unei sinteze precum este cartea lui Meichenbaum D. intitulata Cognitive Behaviour Modification.

Lucrarea pune in ecuatie terapeutica, atat modelul Luria cat si modelul comportamentalist considerand factorul cognitiv ca element de baza. El are in vedere mai multe categorii clinice, de la individul impulsiv pana la bolnavul schizofrenic. Nu are insa aplicatii terapeutice speciale la deficienti.

COMPORTAMENTUL COGNITIV

Urmarind un plan izvorat din logica interna a procesului de compensare interogatorie, ne-am ocupat de terapiile ce aveau, in principal, drept obiectiv deconflictualizare prin manevrarea conditiilor afective si de deconditionare care, desi depasesc terapiile “clasice”, pun un accent puternic pe intarirea afectogena, motivationala.

Noua perspectiva ne ofera posibilitatea de a influenta procesul de structurare si dezvoltare a personalitatii pornind de la comportamentul cognitiv. Donald Meichenbaum il numeste cognitiv – afectiv.

Exista o atitudine mintala (o conceptie) foarte inradacinata in lumea didactica: anume ca tot ce tine de cunoastere constituie o activitate intelectivala nivel logic si aceasta activitate este specifica scolii. Cu alte cuvinte, scoala este prima institutie a cunoasterii, in care copilul o descopera.

Cunoasterea constituie, din punct de vedere psihologic, o activitate complexa prin care orice fiinta intra in relatie cu obiectele, fenomenele si situatiile lumii exterioare si interioare, privind in mod selectiv stimulii specifici formatiilor captatoare de informatii pe care le supune la un tratament de transformare calitativa in laboratorul neurofiziologic si psihologic, in urma careia se obtin forme relativ stabile de condensare in structuri a stimulilor cu grade de consistenta si generalizare diferita. Cunoasterea incepe deci cu simpla senzatie si se desfasoara pana la nivelul conceptelor si rationamentelor. Tot in acest process cognitiv se include si modul in care individul care receptioneaza stimuli raspunde acestora, dupa ce ii prelucreaza, dup ace aparatul psihic interpreteaza informatia.

Comportamentul de raspuns, care este in acelasi timp un comportament de adaptare, de relatie, constituie rezultatul cunoasterii si o expresie a modului in care stimulii exteriori au devenit elemente modelatorii ale psihismului. Atunci cand intreaga procesualitate de cunoastere decurge normal, comportamentul persoanei este identic cu aceasta cunoastere.

Din motive diferite, care tin de conditiile externe intr-o interactiune activa cu conditiile interne (impulsuri, stari emotionale, motivatie, etc.) se pot introduce distorsiuni atat in receptia, cat mai ales in prelucrarea informatiei. In consecinta, in testura afectiv – logica a conceptului exista focare active de natura experiential – conflictuale, ca in cazul disfunctionalitatii psihice, sau de alte proveniente (deficiente senzoriale, mintale, etc.)