Sângele

Sângele

Sângele este lichidul roşu, vâscos, ce constituie mediul intern şi care circulă în artere şi în vene sub acţiunea pompei cardiace. Datorită compoziţiei complexe şi circulaţiei sale rapide, sângele irigă toate ţesuturile, asigurând multiplele funcţii. El permite, mai ales prin intermediul reţelei de capilare, interpuse între circulaţia arterială şi cea venoasă, transportul gazelor respiratorii (oxigen şi dioxid de carbon), cel al subsţantelor nutritive (glucide, lipide, proteide), cel al elementelor, necesare mijloacelor de apărare ale orga¬nismului împotriva bacteriilor, paraziţilor şi a virusurilor (anti¬corpi, eozinofile, limfocite, monocite, neutrofile).

Circulaţia sangvină este asigurată de contracţiile muş¬chiului cardiac. Acesta trimite la fiecare contracţie aproxi¬mativ jumătate din sânge spre plămâni, unde dioxidul de carbon este evacuat în aerul expirat atunci când oxigenul este absorbit de către globulele roşii. Cealaltă parte a sângelui este trimisă prin aortă spre diferitele ţesuturi, de unde se întoarce prin venele cave.

Sângele este alcătuit din partea lichidă — plasmă şi celulele sangvine, suspendate în ea, numite şi elemente figurate: eritrocite (globule roşii), leucocite (globule albe) şi trombocite (plăcuţe sangvine). Dacă sângele, la care s-a adăugat o substanţă anticoagulantă, este turnat într-o eprubetă şi supus centrifugării, elementele figurate, fiind mai grele, se depun la fund. În cazul acesta sângele se împarte în două straturi : inferior — de culoare roşie, compus din eritrocite, şi superior — străveziu, incolor sau puţin gălbui, prezentând plasma sangvină. Deoarece leucocitele au o greutate specifică mai mică decit eritrocitele, ele se aşează pe suprafaţa stratului inferior, formând o peliculă subţire de culoare albă.

Prin centrifugarea sângelui în hematocrit (un capilar special cu gradaţii) se poate determina, că volumul plasmei constituie 53—58% din volumul sângelui, celelalte 42—47% revin elementelor figurate. Plasma sangvină conţine 90—92% de apă şi 8—10% substanţe uscate, mai ales proteine şi săruri. În plasmă se află citeva proteine, care se deo¬sebesc prin proprietăţile şi importanţa lor funcţională : albumine (4,5%), globuline (1,7—3,5%) şi fibrinogen (circa 0,4%). Proteinele plasmatice din sângele uman constituie 7—8% ; restul sub¬stanţelor uscate din plasmă constituie diferite substanţe organice şi săruri minerale. Plasma sangvină conţine substanţe azotate neproteice ; produsele hidrolizei proteinelor (aminoacizii, polipeptidele), care sunt absorbite în tractul digestiv şi utilizate de celule pentru sinteza proteinelor protoplasmei, şi produsele scindării proteinelor, care urmează a fi eliminate din organism (ureea, acidul uric, creatina, creatinina, amoniacul). Cantitatea totală de azot neproteic din plasmă, a azotului rezidual, este de 30 - 40 mg %. Jumătate din această cantitate o constituie ureea. Substanţele minerale ale plasmei sangvine constituie aproximativ 0,9%.

Eritrocitele

Eritrocitele sau globulele roşii reprezintă celule, care la om şi la mami¬fere sunt lipsite de nucleu şi au protoplasma omogenă. În structura eritrocitului deosebim stroma— carcasa celulei şi stratul superficial — membrana. Membrana eritrocitelor e formată dintr-un strat de lipide, în partea externă şi în interiorul căruia sunt situate straturi monomoleculare de proteine. Compoziţia minerală a eri¬trocitelor şi a plasmei e diferită : în eritrocitele omului e mai mult potasiu decit sodiu ; în plasmă, însă, raportul acestor săruri e invers, 90% din subs¬tanţele uscate ale eritrocitelor constituie hemoglobina, iar celelalte 10% — alte proteine, lipoizi, glucoza şi sărurile minerale.

Pentru fiziologie şi clinică are o mare importanţă determinarea numărului de eritrocite în sânge, care se face la microscop cu ajutorul camerelor de calcul sau cu ajutorul unor aparate electronice automate—celoscopuri. Într-un milimetru cub de sânge la bărbaţi sunt circa 5 000000 de eritrocite, iar la femei — circa 4 500 000. La nou-născuţi numărul de eritrocite este mai mare decit la maturi. Numărul de eritrocite în sânge poate varia. Creşterea numărului de eri¬trocite se constată în cazul altitudinii, în cursul eforturilor musculare, unor excitaţii emoţionale, precum şi în urma pier¬derii unei cantităţi mari de apă din organism. Creşterea numărului de eritro¬cite în sânge poate dura mai mult sau mai puţin timp şi nu constituie numaidecât o dovadă a creşterii numărului lor total în organism. De exemplu, în urma pierderii unei cantităţi mari de apă din cauza transpiraţiei abundente se produce o hemoconcentraţie temporară, în urma căreia creşte numărul de eritrocite într- o unitate de volum, deşi numărul lor absolut în organism nu se schimbă. În excitaţii emoţionale şi în cursul eforturilor musculare puternice numărul de eritrocite creşte în urma contracţiei pline şi pătrun¬derii în patul vascular a sângelui, bogat în eritrocite, din depozitul sangvin al splinei.