Psihologia vârstelor

Dincolo de disputa ereditate-mediu, o alta disputa care a facut cariera in psihologia dezvoltarii este cea legata de continuitatea versus discontinuitatea din dezvoltare. Astfel, adeptii continuitatii considera ca dezvoltarea este rezultanta unor schimbari graduale, lente, neintrerupte, unii autori facand o analogie cu cresterea in marime a unei frunze. Aici se incadreaza punctul de vedere behaviorist, care considera invatarea ca fiind cumulativa. De cealalta parte se plaseaza avocatii discontinuitatii, care vorbesc despre existenta unor stadii distincte, clar, aproape brutal definite, care implica modificari nu doar cantitative ci si calitative de la o varsta la alta. De aceasta data, analogia se face cu metamorfoza insectelor (de exemplu, transformarea din omida in pupa si apoi in fluture). Si aici, probabil punctul de vedere cel mai aproape de adevar este cel care admite existenta unor etape de dezvoltare distincte, dar care sunt fiecare rezultante ale etapelor anterioare si premise pentru emergenta celor viitoare. Dupa cum afirma Flavell (1982), copiii cresc in mai multe modalitati, uneori prin salturi bruste, spectaculoase, alteori prin schimbari care au loc pas cu pas, si alteori prin modificari atat de fine incat nu par sa se schimbe deloc.

Obsesia unui pattern universal de dezvoltare I-a facut pe multi cercetatori sa incerce sa stabileasca prin ce anume se caracterizeaza dezvoltarea normala a copiilor. Metoda clasica de stabilire a baremului de dezvoltare caracteristic fiecarei varste a fost cea a calcularii unei medii pentru fiecare variabila aleasa in scopul descrierii comportamentului. Scalele de dezvoltare se bazeaza tocmai pe utilizarea unor astfel de norme stabilite statistic. Exista norme stabilite pentru aproape orice, de la mersul independent la rostirea primelor propozitii din doua cuvinte, de la citirea unor cuvinte simple la prima dragoste (Berger, 1986). Automat, s-a conchis ca acei copii care nu urmeaza traseul comun de dezvoltare sufera probabil de pe urma unui deficit sau a unei deprivari de ordin familial sau cultural.

In ultima vreme insa se considera din ce in ce mai mult ca diferentele sunt date de cai alternative de dezvoltare, si nu de cai inferioare de evolutie. Tendinta actuala este aceea de a recunoaste mai degraba unicitatea fiecarui copil si implicit a fiecarei familii sau a fiecarei culturi.

Regularitatile care exista in succesiunea dezvoltarii fiintei umane permit distingerea unor etape distincte de varsta (Papalia, Olds, 1992). Astfel, se considera ca fiecare dintre noi urmam un traseu compus din: Se formeaza structura fundamentala a corpului si organele sale. Ritmul de crestere fizica este cel mai accelerat din intreaga existenta umana. Vulnerabilitatea la factorii de mediu este foarte mare.

Perioada de nou nascut si sugar (0-1 an) Desi este dependent de adulti, nou nascutul este inzestrat cu o serie de competente. Toate simturile sunt capabile sa functioneze de la ...