Producerea de Metaboliti

Extras din referat Cum descarc?

In ultimii ani, interesul pentru metabolitii secundari de origine vegetala a crescut, dat fiind, pe de o parte efectul lor terapeutic, iar pe de alta parte, caracterul lor natural, in prezent aproximativ 60% dintre medicamentele utilizate pentru oameni fiind de natura vegetala. Dar utilizarea plantelor nu se rezuma numai la domeniul farmaceutic sau agroalimentar, ci ea se poate extinde la cosmetica si parfumerie. 
Se apreciaza ca un numar mare de compusi noi sunt identificati anual in diferite specii de plante, dar este totodata semnalata si rapiditatea procesului de extinctie a speciilor si de ingustare a bazei genetice a resurselor vegetale in lume. De exemplu, planta Pilocarpus pabonadi utilizata pentru producerea medicamentului pilocarpin, datorita colectarii nerationale este in prezent declarata specie amenintata cu disparitia in Himalaia si a fost inlocuita cu Pilocarpus microphyllus ca sursa de principii farmacologic active (R. GUPTA, 1991). Acest fenomen a stimulat atat reconsiderarea importantei vitale a resurselor genetice cat si interesul pentru obtinerea metabolitilor secundari prin metode neconventionale. Inca din 1952 J.B. ROUTIEN si L.G. NICKEL au obtinut un brevet cu titlul "Cultivarea celulelor vegetale" demonstrand cu acest prilej ca celulele vegetale pot sa creasca in medii lichide si ca aceste celule pot fi utilizate pentru obtinerea de compusi chimici utili. Dar abia 30 de ani mai tarziu in 1982 Y. FUJITA si colab. au raportat producerea primului produs natural la scara comerciala - shikoninul din culturi celulare de Lithospernum erythrorhizon.
In ultimii ani numeroase cercetari au fost dedicate producerii de compusi utili prin culturi de tesuturi vegetale. Ca urmare s-au inregistrat progrese tehnologice remarcabile, astfel ca in prezent studiile bazate pe culturi de celule si tesuturi se desfasoara atat la nivel fundamental cat si sub forma cercetarilor aplicative care utilizeaza culturi la scara larga, industriala, pentru producerea comerciala a metabolitilor secundari.
Deoarece sinteza lor nu constituie o parte indispensabila a programului expresiei genice si dezvoltarii, aceasta poate fi modelata atat prin modificari ale materialului genetic cat si prin modificari ale mediului sau prin utilizarea unor substante cu rol de semnal pentru declansarea caii biosintetice respective (M. LUCKNER, 1982; K. LINDSAY si M.G.K. JONES, 1989). 
Tehnicile "in vitro" isi propun stimularea exprimarii complete a unor secvente metabolice care au ca rezultat sinteza unui metabolit dorit, fapt ce ofera importante avantaje economice prin posibilitatea realizarii sintezei la scara industriala, in bioreactoare, ca si prin dirijarea selectiva a unor anumite secvente biosintetice, in functie de scopul urmarit (B.E. ELLIS, 1982). De regula speciile vegetale producatoare de compusi secundari cresc numai in anumite zone climatice, iar sinteza acestor metaboliti cu structura complexa pe cale artificiala este ne economica, dificultati care conduc la fluctuatii considerabile ale materiei prime si implicit ale pretului de cost. In plus o serie de reglementari elaborate in multe tari limiteaza utilizarea produselor sintetice in special ca aditivi alimentari sau medicamente. Intensa concentrare a cercetarilor efectuate in diferite laboratoare din lume in scopul utilizarii culturilor de tesuturi si celule vegetale ca surse potentiale de metaboliti utili poate fi explicata prin avantajele importante oferite de acestea, ca de pilda: 
- metabolitii utili pot fi obtinuti in conditii controlate de mediu, in flux continuu, indiferent de factorii climatici sau de insusirile solului; 
- culturile celulare sunt necontaminate cu microbi si insecte; 
- celulele oricarei plante, tropicale sau alpine, pot fi usor multiplicate in scopul producerii metabolitilor specifici; 
- controlul automat al cresterii celulare si reglarea proceselor metabolice contribuie la reducerea costului fortei de munca si la imbunatatirea productivitatii; 
- ciclurile biosintetice ale culturilor celulare in bioreactoare sunt mult mai rapide decat cele ale plantei in conditii naturale. De exemplu in cazul sikoninului un ciclu de productie in bioreactoare dureaza cateva saptamani, in timp ce numai plantele in varsta de 5 ani sunt recomandate pentru extractia produsului farmaceutic (A.W. ALFERMANN si M. PETERSEN, 1995); 
- prin selectie clonala si mutageneza se pot izola linii celulare care sintetizeaza metabolitii secundari in cantitati chiar mai mari decat cele prezente in organele specializate ale plantei intacte (M. TABATA, 1977); 
- culturile celulare in suspensie pot fi utilizate si pentru biotransformarea unor substraturi pentru obtinerea unor noi compusi neidentificati in natura sau pentru producerea unor enzime utilizabile in sinteza chimica a compusilor naturali (K. HERBERS si colab., 1995). 
0 analiza efectuata de specialistii japonezi privind metodele brevetate, incepand cu anul 1975 pentru producerea de compusi utili prin culturi de tesuturi si celulele vegetale, au evidentiat o crestere semnificativa a numarului acestora, in special in domeniul produselor farmaceutice.


Fisiere in arhiva (1):

  • Producerea de Metaboliti.doc

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site.Vezi detalii.


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un alt cod pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:


* Prețul este fără TVA.

Hopa sus!