Plantele - sursă de viață

Plantele - sursa de viata

Din cele mai vechi timpuri omul a folosit plantele ca o sursa de hrana, dar si ca medicament pentru diferite boli!

Stiati ca foarte multe medicamente care sunt folosite acum pentru tratamente au la baza substante extrase din plante? De exemplu , ultimele medicamente aparute pentru tratarea bolii Alzheimer, Vioxx si Celebrex, se bazeaza pe inhibarea unor enzime (ex. ciclooxigenaza – 2, enzima care produce inflamatia, aceasta avand rol major in aparitia bolii Alzheimer, artritei si totodata a cancerului) de catre diferite substante care au fost descoperite in ghimbir, curcuma, hamei, rozmarin, etc. Un alt exemplu il constituie descoperirea aspirinei, care reduce durerea si scade productia de hormoni antiinflamatori, prostaglandinele care este responsabila de producerea acidului arahidonic, combustibil responsabil pentru producerea si dezvoltarea cancerelor. Dar stiati ca pentru prima data acidul salicilic, creat din salicilina, a fost gasit in natura in scoarta tulpinii „copacului durerii de cap”, salcia argintie?

Medicul grec Hipocrate a descoperit ca mestecand scoarta de salcie bolnavul scapa in mod natural de durere si febra.

Dracila contine berberina si este utilizata in medicina traditionala. Este recunoscuta pentru efectele sale antiinflamatoare si antimicrobiene. In Egiptul antic boabele de dracila erau amestecate cu anasonul dulce pentru tratarea febrei, iar indienii Catawba utilizau dracila la ulcerul peptic. Extractele din radacina de la speciile de Berberidaceae erau folosite la bolile reumatice si alte boli inflamatorii cronice. Mai nou s-a demonstrat ca berberina induce apoptoza sau sinuciderea celulara la celulele leucemice umane, inhiba tumorile de piele si ale creierului.

Planta Curcuma, contine curcumina, o substanta care de curand sa demonstrat ca are rol in protejarea ADN-ului, stimuleaza gluthathion S-transferaza, o enzima detoxifianta, protectoare fata de cancer, are actiuni antiinflamtoare, anticanceroase, antiulceroase, inhiba leucemia in faza de initiere si proliferare, are o activitate antitumorala puternica.

Frunzele de vita de vie si boabele de struguri contin o susbtanta numita resveratrol care ar avea calitati antiartritice, anticanceroase si de protectie cardiaca.

Rozmarinul se bucura de respectul profund al medicinei naturiste europene, unde este utilizat de obicei pentru imbunatatirea concentrarii si a memoriei si pentru alinarea migrenelor. Aplicarea locala a uleiului de rozmarin reduce durerile musculare si reumatice. Mai nou se stie ca acesta inhiba un numar de procese despre care se stie ca alimenteaza dezvoltarea tumorilor.

Ghimbirul este o planta medicinala foarte des utilizata de catre medicina naturista. Un vechi proverb indian spune : „ Orice calitate buna este continuta in ghimbir”. Se fac referinte la el in sitemul medical ayurvedic ca vishwasbhesaj, medicamentu universal. Medicul imparatilor Claudius si Nero utiliza ghimbirul pentru calmarea bolilor de stomac. In Japonia a fost utilizat pentru dureri de coloana si articulatii. Filipinezii il foloseau pentru calmarea durerilor de cap, iar chinezii il foloseau pentru calmarea durerilor de dinti si mahmurelii. In ultimul timp au fost studiati intens constituentii ghimbirului si s-a demonstrat ca multi dintre acestia au efecte puternic antinflamtoare, antitumorale, anticanceroase, anti-ulcer. Acestea fiind doar unel din proprietatile sale.

Ceea ce am exemplicat mai mult releva doar intr-o mica masura calitatile medicinale ale plantUtilizarea plantelor pentru vindecarea bolilor - Medicamente pe baza de plante, Fitoterapia moderna

Fitoterapia

Fitoterapia este utilizarea plantelor pentru vindecarea bolilor – o traditie in majoritatea societatilor si o terapie “alternativa” populara in ultimii ani . Multe medicamente din medicina moderna deriva din plantele utilizate de naturisti . Insa fitoterapeutii folosesc intreaga planta – sustinand ca eficienta deplina implica utilizarea tuturor ingredientelor sale.

Omul a utilizat dintotdeauna plante pentru vindecare si aproape imediat ce a invatat sa scrie el a consemnat descrieri ale propietatilor curative ale acestora in “tratate despre plante” . Primul tratat despre plante cunoscut a fost scris in urma cu aproape 5000 de ani de imparatul chinez Chi’en Nung ( sau sub auspiciile lui ). Se numea Pen Tsao si contine descrieri ale utilizarilor medicinale a peste 300 de plante . Desi textul nu a supravietuit , stim despre existenta acestei lucrari din referinte intalnite in alta parte .

Prin 2000 I.Hr. , egiptenii antici utilizau plante in medicina , in cosmetica si in imbalsamare . Grecii si romanii au perfectionat cateva dintre aceste tehnici si au dezvoltat altele noi propii . Am aflat despre studiile lor din scrierile lui Hipocrat din secolul al V-lea iHr si din cartile “De Materia Medica” a lui Dioscoride si “Naturalis Historia” de 37 de volume a lui Pliniu cel Batran ( ambele din secolul I dHr ) .

Traditii de utilizare a plantelor

In Evul Mediu in Europa de vest existau doua traditii de fitoterapie . Una era superstitioasa : unele plante faceau parte din leacurile populare deoarece se credea ca seamana cu anumite parti ale corpului uman . De exemplu , iarba plamanului are frunze in forma de plamani si astfel era folosita pentru tratare tusei : aceasta este cunoscuta ca “doctrina semnaturilor” . Cealalta traditie naturista se baza pe experimente stiintifice si la inceput au fost efectuate de calugari in gradinile manastirilor .

In secolul XIII , Londra a devenit un centru comercial important pentru plante si condimente ; plante medicinale originale si cvasi-originale se gaseau de vanzare peste tot. Plantele cu propietati medicinale , luate individual , erau numite “simple”; combinatiile de doua sau mai multe plante erau numite “medicamente”.

In secolele XVI si XVII , popularitatea fitoterapiei a dus la infiintarea primelor gradini botanice dedicate in principal speciilor de plante medicinale ,unde se efectuau cercetarile si invatau studentii . Prima a fost infiintata in Pisa in 1543 si a fost urmata de una din Padova in 1545. Dupa aceea raspandirea lor a fost constanta – la Leiden in 1587 , Copenhaga in 1600 , Londra 1606 , Paris 1635 , Berlin in 1679 , Tokyo 1684 si Calcutta in 1787 .

Multe progrese mari au fost facute in cea de-a doua jumatate a secolului al XVIII-lea , prin activitatea a doi mari oameni de stiinta suedezi , botanistul Carl Linnaeus (1707-1778) si chimistul Carl Wilhelm Scheele (1742-1786). In 1753 Linnaeus a introdus un nou sistem de nomenclatura pentru plante : aceasta a ajutat la identificarea cu exactitate a plantelor si a deschis calea spre compilatia dintre farmacopee , carti oficiale care enumera medicamentele si descriu modul lor de preparare . Scheele a izolat din plante multi acizi organici, care de atunci sunt utililzati in medicina conventionala .