Instinctul Reproducerii la Păsări

Introducere

După mamifere , păsările reprezintă cel mai evoluat grup cel mai evoluat dintre vertebrate. Ca şi mamferele, ele provin dintr-o ramură reptiliană şi păstrează multe caractere specifice acestora.Spre deosebire de celelalte clase zoologice şi în special de vertebrate ,păsările împreună cu mamiferele sunt caracterizate printr-o temperatură ridicată şi constantă a corpului (homeotermă).

Dintre caracterele principale ale clasei păsărilor enumerăm: poziţie bipedă ,picioare adoptate la alergat, sărit , căţărat, înot etc,membrele anterioare transformate în aripi pentru zbor , corpul acoperit cu pene.Înmultirea se face prin ouă din care-după o perioadă de incubaţie-ies pui; aceştia pot părăsi cuibul de îndată ce au ieşit din ou şi s-au uscat (la păsările nidifuge), sau rămân în cuib până la deplina dezvoltare , când sunt în stare să zboare (la nidicole).

Reproducerea

Ca la toate fiinţele de pe pământ , reproducerea este unul dintre cele mai puternice instincte care conduc şi menţin vieţuitoarele în natură.

Prin acest instinct specia îşi asigură urmaşii care vor înlocui pierderile naturale sau cele cauzate de diferite accidente, iar prin instinctul conservări , ea asigură păstrare indivizilor săi prin grija lor pentru preocupare hranei,precum şi prin apărarea lor de duşmani.

Spre deosebire de instictul conservării, care acţionează în permanenţă, în fiecare loc . în fiecare împrejurare, instinctul de reproducere are o periodicitate precis determinată, condiţionată de o serie de factori.El nu acţionează din prima zi de viaţă,aşa cum se întâmplă cu instinctul conservării ci are nevoie de un anumit timp , necesar individului ca să ajungă la maturitate , timp care începe de la câteva luni , după ecloziune şi durează până la câţiva ani.De asemenea acest instinct dispare mai repede de cel al conservarii , care nu se pierde niciodată în timpul vieţii individului.Practic însă ,la păsările din natură el nu mai ajunge să dispară , deoarece vigoarea fizică generală a indivizilor scade înainte ca aceştia să –şi fi pierdut puterea de reproducere şi de cele mai multe ori ei dispar în urma accidentelor.

Deşi subordonat în aparenţa instinctului conservării,instinctul păsărilor , şi în general a tuturor vieţuitoarelor, determină o serie de comportări , obiceiuri şi adaptări , uneori de-a dreptul uimitoare şi de un mare interes ştiinţfic.El se manifestă sub toate aspectele: psihic,fizic,fiziologic,producând schimbări adânci asupra individului.

Instinctul reproducerii este acela care determină migraţia păsărilor dintr-o parte a pământului spre cealaltă migratie în care ele parcurg mii de kilometri.

Prin instinctul reproducerii şi comportarilor determinate de acesta, chiar instinctul permanent al conservării poate fi eclipsat sau dominat.De aceea , în anumite pierderi ale vieţii, instinctul reproducerii depăşeşte pe acela al conservării, prin intensitatea şi diversitatea manifestată.

Maturitatea sexuală

După cum s-a amintit, maturitatea sexuală nu este atinsă numai atunci când pasărea şi-a împlinit creşterea ci mai târziu , în funcţie de specie. Domesticirea a redus simţitor perioada ajungerii la maturitate , şi porumbeii, de exemplu se pot reproduce începând de la 3-4 luni după părăsirea cuibului.De asemenea la găinile domestice maturitatea sexuală poate apărea uneori înainte de terminarea creşterii. Aşa se explică de ce cocoşeii,încă mici ca talie ,sunt capabili de fecunadaţie.Hrana substanţială şi uşurinţa preocupării ei au produs acest efect asupra animalelor domestice.

Multe păsărele din natură ajung la maturitate între 8-12 luni; la fel ca unele galinacee (prepeliţe,potârniche), columbide (turturelele şi porumbeii-sălbatici), unele stigiforme (cucuvele) şi unele anseriforme (raţele).

Paseriformele ,laridele-mici, unele limicole, majoritatea acipitriforme(răpitoare de zi), unele anseriforme(gâştele),se reproduc la 2 ani.Cormoranii,fundacii, berzele, leridele-mari şi altele se reproduc după 3 ani.

Observatiile făcute la păsările ţinute în captivitate nu pot avea o deplină valoare ştiinţifică ,deoarece pasărea, deşi matură, poate să nu depună ouă, iar uneori însăşi maturitatea poate fi mult întârziată. Astfel, o femelă de Gymnogyps californianus a început să ouă în captivitate numai de la 12 ani.

Se cunosc cazuri de precocitate în apariţia maturităţii sexuale nu numai la păsările domestice ,ci şi la cele sălbatice .În natură cîtodată unele femele (la uliul –păsărar,uliul-porumbar) depun ouă de la vârsta de un an.Precocitarea sexuală a mai fost observată şi la alte specii ca :laride,cormoran,şoim-călător,stîrc roşu.

Adesea, înainte de maturitate , unele păsări se comportă ce femele în faţa masculului adult, care caută să se împerecheze cu ele facându-le cunoscută”curte”prin gesturi şi cântece , dar la maturitate aceste false femele se dovedesc a fi masculi (columbide).Faza aceasta de pasivitate a stadiului prematur sexual , asemănătoare firii femelelor mature,determină comportarea de femelă în cazurile amintite.