Gutuiul

Gutuiul

Cydonia Oblonga Mill.

Fam. Rosaceae

Pom fructifer

Denumire stiintifica: Cydonia oblonga

Nume latin : Cydonia oblonga

Familia: Rosaceae

Origine: Asia

Dimensiuni: 1,5 - 6 m

Date generale: Originea gutuiului este în Iran, Caucaz, Asia Mica, Creta (în orasul Cydon se cultiva foarte mult). In prezent se cultiva în Asia, Europa, Africa, America de Nord, Australia.

GUTÚI, gutui, s.m. Pom fructifer cu frunze mari si groase, cu flori albe-roz si cu fructe mari, galbene, acoperite cu puf; mar-gutui (Cydonia oblonga).  Et. nec.

Specii :

- Aromate

- Aurii

- Bereczki

- Champion

- De Constantinopol

- De Husi

- De Portugalia

- Moldovenesti

Climat: gutuiul este foarte adaptabil. Creste in orice conditii, de la partile ceva mai racoroase ale regiunilor subtropicale pana la cele temperate.

Sol: aproape toate solurile sint potrivite, in afara de cele uscate. Gutuiul poate supravietui unei perioade fara prea multa apa, dar asta nu inseamna ca nu trebuie udat. Sint susceptibili la lipsa de fier, prefera solurile usor acide.

Vant: vantul excesiv face sa ingreuneze cresterea, ceea ce poate dauna recoltei.

Plantarea: Daca terenul a mai fost cultivat, incercati sa fertilizati

solul si trebuie sa va asigurati ca are un pH satisfacator.

Se lasa intre pomi distanta de 2,5-3 m. Daca solul este fertil, pomii pot creste mai mari, de aceea trebuie pusi la 4.5 m, adica 370 copaci/ha.

Nutritie: variaza in functie de fertilitatea solului, de varsta. Culoarea frunzelor, cresterea si productivitatea sunt cei mai buni indicatori.

Cei mai potriviti fertilizatori sunt cei micsti.

Alegeti unul care are nitrogen mai mult decit fosfor si potasiu. La fiecare pom aplicati 350 g anual. Se poate adauga mai mult primavara, ajungand pana la 450 g. Se mai adauga toamna 50-100 kg/ha, ceea ce duce la cresterea frunzelor. Puteti folosi si ferilizatori organici.

Toti gutuii au coaja sensibila si sunt sensibili la loviri, chiar si superficiale..

Gutuiul este originar din Asia. La noi creste prin gradini si i se mai spune si alãmâior.

Gutuiul este una dintre speciile cele mai vechi aflate in cultura, fiind semnalat in documente de circa 4000 ani.

Fructele sale erau foarte apreciate la greci, romani si alte popoare, atat pentru consumul in stare proaspata cat si prelucrate.

Importanta acestei specii a scazut treptat, pe masura dezvoltarii altor specii pomicole, in principal marul si parul.

Gutuile se consuma atat in stare proaspata cat mai ales prelucrate si industrializate sub forma de gemuri, compoturi, peltea, marmelada etc. Fructele au un grad ridicat de gelificare, isi mentin aroma, aciditatea si fermitatea si dupa fierbere.

Compozitia biochimica a gutuilor este destul de complexa: zaharuri 6,6% - 13,3%, acizi 0,6 - 1,7%, substante tanoide 0,19 - 0,50%, substante proteice 0,33 - 0,95%, pectine 0,69 - 1,13%, lipide 0,50%, saruri de potasiu 20 mg%, calciu 10mg%, magneziu 8 mg%, fier 0,60 mg%, vitamina C 10-40 mg/ 100g (A. Gherghi 1983).