Ereditatea

Ereditatea este insusirea fundamentala a materiei vii de a transmite, de la o generatie la alta, mesajele de specificitate ( ale speciei, ale grupului, ale individului) sub forma codului genetic. Printre metodele care permit studierea rolului factorului genetic in ontogeneza se numara cele care urmaresc gemelaritatea ( Oancea.- Ursu Gh, 1985), cosangvinitatea, dezvoltarea prentala, manipularea mediului, fenomenul de adoptie etc. Aceastea au fost prefigurate de studiile asupra ereditatii plantelor si animalelor ( cu concluzii limitate insa pentru ereditatea umana) si de analiza genealogica prin care anumite caracteristici au putut fi urmarite in aceeasi familie, timp de generatii. ( Galton, F., 1869)

Desi cercetarile vizand ereditatea umana au o istorie relative scurta si o specificitate aparte ( date fiind limitele etice ale experimentelor genetice), cateva aspecte se impun a fi subliniate:

- Mostenirea ereditara apare ca un complex de predispozitii si potentialitati si nu ca o transmitere a trasaturilor antecesorilor;

- Ereditatea caracterelor morfologice si biochimice este mult mai bine cunoscuta decat ereditatea insusirilor psihice, care, in multe cazuri, pare a fi rodul unor determinari poligenetice;

- Ceea ce este ereditar nu coincide intotdeauna cu ceea ce este congenital ( sau innascut), unde sunt cuprinse si elementele dobandite in urma influentelor dinaintea nasterii;

- Ceea ce tine de ereditate se poate exprima in diverse momente de varsta sau poate ramane in stare de latenta pe tot parcursul vietii, in absenta unui factor activator ( exemplu : cazul anumitor predispozitii alergice ori al combinatiilor aptitudinale);

- Potentialul genetic al fiecarui individ se selecteaza prin hazard si este, mai ales sub aspectul exprimarii psihice, polyvalent;

- Ereditatea confera unicitatea biologica, ca premisa a unicitatii psihice;

- Din perspective filogenetica ereditatea umana confera cea mai mica " incarcatura" de comportamente instinctive. Aceasta face din puiul de om o fiinta total dependenta de membrii propriei specii si, conform celebrei formule ale lui K. Lorenz, un " specialist in nespecializare" ereditara. Din acest motiv, puiul de om este singurul care isi pierde specificitatea daca, in dezvoltarea sa timpurie, este " asistat" de membrii altei specii. "Copii salbateci", cei crescuti de animale, s-au animalizat, in ciuda ereditatii lor de tip uman.

- Prin " orarul" proceselor de crestere si maturizare, ereditatea creeaza premisele unor momenta de optima interventie din partea mediului educativ, in asa numitele perioade sensibile sau critice. Anticiparea sau pirderea perioadelor se poate dovedi insuficienta ( de exemplu: achizitia mersului, limbajului, operatiilor gandirii etc.);

- Rolul ereditatii nu se exprima in aceeasi masura in diversele aspecte ale vietii psihice: unele poarta mai puternic amprenta ereditatii- temperamental, aptitudinile, emotivitatea, patologia psihica ( Teodorescu, Fe., 1996), -altele mai putin- atitudinile, vointa, caracterul etc.

- O aceeasi trasatura psihica poate fi, la personae diferite, rolul unor factori diferiti. Pentru o anumita persoana, hotaratoare poate sa fie ereditatea, in timp ce, pentru alte personae, se poate ca mediul sau educatia sa fi contribuit decisive.

In stadiul actual al cunosterii si stapanirii mecanismelor ereditatii se poate afirma ca rolul sau in dezvoltare, mai ales in dezvoltarea psihica, este de premisa naturala. Aceasta premisa, cu actiune probabilista, poate oferi individului o sansa ( ereditate normala) sau o nesansa ( ereditate taranta). Prima poate fi ulterior valorificata sau nu, iar cea de-a doua, in functie de gravitate, poate fi compensata