Pe vremuri ursii erau raspanditi si numerosi in cea mai mare parte a emisferei nordice. In cadrul familiei ursilor se disting sapte specii, care traiesc in regiuni diferite ale lumii si au caracteristici individuale. In ciuda faptului ca au marimi foarte variate, toti ursii au corpul greu si masiv, picioare scurte si robuste si cozi micute. Labele lor sunt plate si mari, toate patru fiind prevazute cu cinci gheare lungi si ascutite ca lama, care, spre deosebire de ghearele pisicii, sunt neretractibile. El este plantigrad adica umbla pe calcaiele si talpile picioarelor, asemenea omului. La nevoie el poate sa o ia la galop si sa atinga viteze impresionante de 50-60 km pe ora. Speciile mai mici sunt cataratoare deosebit de agile, adesea se aventureaza in varfurile copacilor si uneori chiar dorm acolo. Toti ursii stiu sa inoate, dar ursul polar este cel mai bun inotator din toata familia.
Calificati drept carnivori, ursii sunt de fapt animalele cele mai putin carnivore din toate mamiferele de acest fel, materia vegetala constituind cea mai mare parte a hranei lor. Mai degraba decat carnivore, ele sunt animale omnivore si oportuniste adica mananca si plante si animale, in functie de ce pot gasi mai usor.
De-a lungul secolelor dintii lor au evoluat de la cei tipici pentru carnivore la dinti potriviti unei alimentatii mai putin specializate. Exceptia este ursul polar (sau ursul alb); pustiurile inzapezite si inghetate in care traieste acesta ofera putina materie vegetala, asa ca acest urs este un vanator activ de animale in special foci. Alti ursi sunt in continua cautare de fructe, bulbi, tuberculi, nuci si ghinde, completandu-si hrana si cu insecte, cu mierea si hrana albinelor salbatice, cand gasesc aceste delicatese. Ei mananca de asemenea mamifere si reptile mici daca le gasesc, si nu se sfiesc sa atace miei, porci si mistreti sau membri rataciti ai unui elan.
Cei mai multi ursi sunt activi in timpul zilei si activitatea lor principala este cautarea hranei. Mirosul este cel mai bine dezvoltat dintre simturile lor si adesea pot fi vazuti oprindu-se din mers si adulmecand aerul. Ursii din regiunile mai reci, cu exceptia ursului polar, se hranesc de zor in timpul toamnei pentru a acumula cat mai multa grasime inaintea somnului de iarna. Pe masura ce se raceste vremea si zapada acopera pamantul, ursii isi cauta un barlog si il captusesc cu ierburi, frunze si muschi. Barlogul poate fi o pestera sau o scobitura bine ferita intre stanci mari, sau poate fi chiar sapat de urs intr-o panta abrupta la baza unui copac mare.
Ursul nu hiberneaza total, in sensul ca temperatura corpului sau si ritmul pulsului nu scad, desi bataile inimii incetinesc. El cade intr-un somn adanc si ramane inactiv zile in sir, dar uneori cand e cald se mai trezeste si porneste in cautare de hrana. Dupa ce doarme in jur de sase luni, ursul iese din barlog, foarte slabit, primavara.
Inmultirea Acest proces este cunoscut sub numele de, implantare ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
