Caracatita

Extras din referat Cum descarc?

Latina: Octopus Vulgaris 
Engleza: Octopus 
Romana: Caracatita 
Greaca: Htapodi 
Biologie: 
Caracatitele sunt moluste marine evoluate, mobile si active, lipsite de cochilie externa (exista doar o pereche de baghete cartilaginoase interne, situate dorsal), apartinand clasei Cephalopodelor.Numele dateaza din 1823 si exprima perfect caracterul esential al acestor animale. El este compus din doua cuvinte grecesti, kephale, care inseamna "cap", si podos, "picior". Capul este unit direct cu corpul. Iar gura, prevazuta cu doua falci cornoase (asa-numitul " cioc de papagal") este inconjurata de brate sau tentacule. Acestea au rezultat din transformarea piciorului de la molustele de tipul scoicilor sau melcilor si sunt in numar de opt la caracatite, care formeaza ordinul Octopoda. 
Rudele caracatitelor, sepiile si calmarii (ordinul Decapoda) au zece brate , dintre care doua sunt mai lungi si prevazute cu ventuze doar la capatul latit (bratele apucatoare sau prehensile). La Decapode exista si un rest de cochilie interna. Clasa Cephalopoda este impartita in doua subclase, foarte deosebite ca numar de specii si importanta: Nautiloideele - reprezentate printr-un singur gen actual, Nautilus - al carui corp este adapostit intr-o cochilie formata din camere succesive, doar ultima locuita, celelalte, pline cu gaz, asigurand flotabilitatea animalului, si Coleoideele, care grupeaza toate celelalte cefalopode actuale, cam vreo 600 de specii, numar redus, in comparatie cu formele disparute. Sunt cunoscute peste 10.000 de specii fosile, dar fara indoiala, ele au fost mai numeroase. 
Stramosii cefalopodelor au aparut acum 500 de milioane de ani , in perioada cambriana. si aveau o solida cochilie externa. Familia caracatitelor (Octopodide) are o larga raspandire si este divizata in trei subfamilii (Bathypolypodine, Eledonine si Octopodine), inegale ca numar de specii si diferite in privinta detaliilor anatomice si a modului de viata. 
Genul Octopus, la care ne vom referi cu deosebire, apartine ultimei subfamilii. Specia cea mai cunosccuta , comuna in Marea Mediterana ,dar si in alte zone oceanice, este Octopus vulgaris. Un animal singuratic. Daca sepiile evolueaza in apropierea fundului marin ,iar calmarii traiesc in masa apei, caracatitele sunt animale strict bentonice, parasind solul submarin doar rareori. Pot fi intalnite din apele litorale pana la adancimi 150 m, dar pe coastele Irlandei au fost pescuite exemplare si de la 400 m.
Caracatita este un animal solitar, foarte atasat teritoriului sau, pe care vaneaza si pe care-l apara cu indarjire de intrusi. Prada sa preferata o formeaza crustaceele - crabi si languste, uneori scoici, cateodata pesti si chiar alte cefalopode. Are totdeauna un adapost, o cavitate in malul stancos , o gropita acoperita cu pietre sau interiorul unei amfore din incarcatura vreunei nave antice scufundate.In jurul adapostului sunt, adesea, resturi din carapacea cranbior sau fragmente din cochilii ramase de la mesele caracatitei , care isi consuma victimele retrasa inauntru. De altfel ,isi paraseste ascunzatoarea doar cand porneste in cautarea hranei sau cand incearca sa gaseasca un loc mai sigur si cat mai izolat, mai departe de adaposturile altor indivizi, pentru a evita contactele. Acestea se produc numai in perioada de perechere ,femela revenind apoi repede la viata singuratica, pentru a depune si ingriji ouale. Expeditiile de vanatoare au loc la ceasul inserarii sau in zori, deplasarile din cursul zilei fiind mult mai scurte. Pentru prinderea prazilor sunt folosite cele opt brate, fiecare prevazut cu doua randuri de ventuze puternice si unite la baza printr-o membrana.  Animalul capturat este paralizat cu o muscatura care introduce in corp o otrava secretata de glandele salivare, dupa care este sfasiat cu cele doua falci cornoase. Cochilia scoicilor este strapunsa in mai multe locuri , cu ajutorul unei radule , care are rol de pila , aspirarea carnii fiind astfel usurata.Digestia este lunga , durand aproximativ 12 ore. In realizarea ei un rol esential il are glanda digestiva , care secreta enzime si asigura absorbtia alimentelor ,deja sfaramate si lichefiate , in cecum. 
Un mod de deplasare unic :
Pentru a intelege cum se realizeaza locomotia sunt necesare cateva cuvinte privind structura corpului. Acesta este acoperit in intregime de o manta care, pe partea dorsala, este concrescuta cu tegumentul, iar ventral este libera, delimitand un spatiu numit cavitate paleala. In partea anterioara, deci spre brate, cavitatea paleala comunica cu exteriorul printr-o fanta, care lasa sa patrunda apa ce asigura oxigenarea sangelui care circula prin cele doua branhii. Cand muschii circulari ai mantalei se contracta, fanta se inchide, iar apa este expulzata cu putere, printr-un fel de de palnie al carei tub se deschide la baza bratelor, propulsand caracatita in directie opusa. Cu cat muschii se contracta mai puternic, cu atat deplasarea este mai rapida. Schimbarea directiei se face prin orientarea tubului palniei, care este foarte mobil sl functioneaza ca o carma. Desfacerea bratelor incetineste sau opreste deplasarea. Originalul sistem de locomotie este folosit de animal pentru a se arunca fulgerator asupra prazii, dar si pentru a fugi din fata dusmanilor - murene sau alti pesti de mari dimensiuni. 
Pentru a-si asigura retragerea, caracatita foloseste un procedeu care si el este unic. Elibereaza un nor de cerneala", a carui forma este, in general, asemanatoare cu cea a corpului ei. Aparitia brusca a norului de icerneala" deruteaza, pentru moment, urmaritorul, iar caracatita izbuteste astfel sa se strecoare in fisura unei stanci, la adapost. Aceasta "cerneala" este de fapt, un pigment negru (melanina) ,amestecat cu mucus , produs intr-o punga ce se deschide in intestin , in apropierea anusului. Celulele glandulare din peretii pungii sunt cele care secreta melanina stocata si expulzata ,cand caracatita se simte in pericol , sub forma unui nor ce ramane compact timp de zece minute. 
Arta camuflajului :
Modificarea totala si aproape instantanee a culorii se realizeaza dalorita existentei in derma a unor celule pigmentare specializate, numite cromatofori. Acestea sunt inconjurate de fibre musculare, asezate radial, a caror contractie dilata celula si astfel densitatea granulelor de pigment se micsoreaza. Celula revine la starea ei initiala prin contractia sacului pigmenlar. Cromatoforii sunt asezati pe mai multe straturi, patru sau cinci de obicei, iar pigmentii lor au culori diverse - galben, portocaliu, rosu,castaniu sau negru, cantitatea acestora depinzand de varsta animalului. La exemplarele tinere domina cei galbeni si portocalii.


Fisiere in arhiva (1):

  • Caracatita.docx

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Bibliografie

"Zoologia nevertebratelor. Manual de lucrari practice partea a-II-a" . Prof Maria Nastasescu, Lect. Dr. Maria Suciu, Lect. Florin Aioanei. Editura Universitatii din Bucuresti 1998.
"Zoologia nevertebratelorVol.I-II". Stan Gheorghe ,anul 2002.
"Zoologia nevertebratelor. Partea I/II". Skolka Marius, anul 2003.
Internet : http://www.crap.ro/pagina/77/470/caracatita.html


Descarca gratuit aceast referat (0 €)

Completezi numele, prenumele și adresa de email. După aceea primesti prin email link-ul pentru descărcare. Completeaza o adresă de email validă.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

* Prin apăsarea pe butonul “Descarcă gratuit acum” declar că am citit, înțeles și agreat termenii și condițiile.


Hopa sus!