Teorii ale dobânzii

TEORII ALE DOBINZII

Dobanda constituieo parte a venitului net al societatii ce se redistribuie prin sistemul bancar pentru a asigura utilizarea eficienta a fondurilor imprumutate.dobanda contribuie la cointeresarea unitatilor economice in utilizarea mijloacelor circulante,la stimularea procesului de imobilizare si redistribuire a disbonitatilor banesti temporare din economia nationala si la exercitarea controlului asupra activitatii economico-financiare a intreprinderilor.

Nivelul dobanziieste diferentiat in functiede natura creditelor,de perioada pentru care se acorda,de modul in care intreprinderile ramburseaza creditele la termenul stabilit.Diferentiere dobanzii urmareste cointeresarea intreprinderilor in folosirea creditelor pentru destinatia aprobata si rambursarea creditelor la scadenta stabilita.

Dobanda datorata pentru impruumuturile primite de la banca depinde de coantumul creditului, de procentulde dobanda si de perioada de utilizare.dobanda se calculeaza trimestrialde catre banci sau de catre alte momente in functie de cuantimul creditelor pe baza unui raport intre numere si un divizor fix.Numerele se obtin ca un produs intre soldurile asupra carora se calculeaza dobanda (S) si in timpul la care se refera (T).Divizorul reprezinta un raport intre 36.000 si procentul de dobanda (Pd). Numerele se stabilesc pe baza situatiei de controlul soldurilor zilnice.a

Bancile incaseaza dobanda pentru creditele acordate intreprinderilor si platesc dobanzi pentru disponibilitati pastrate in conturi si mobilizate pentru crediterea economiei nationale. C.E.C. plateste de asemenea dobanzi pentru economiile banesti ale populatiei depuse la aceasta institutie si incaseaza dobanzi la creditele acordate sau alte operatiuni efectuate.

Bancile fiind organizate pe baza autogestiunii economico-financiare isi acopera cheltuielilede functionare pe seama diferentei intre dobanda incasata pentru creditele acordate si dobanda platita pentru disponibilitatilemobilizate din conturile unitatilor economice .

Principiul perceperii dobinzii pentru creditele acordate.

Obiectul creditului bancar il reprezinta materiile prime, materialele, productia neterminata,produselefinite si alte cheltuieliplanificate al intreprinderilor. Spre deosbire de subiectul creditului banca. Garantia materiala necesita concretizarea produselor si a cheltuielilior efectuatedin credite bancare.

Stocurile de materii prime, materiale, ambalaje si combustibili se crediteaza la pretul legal de cumparare la care se adauga cheltuielile efective de transport aprovizionare. Stocurrile de productie neterminata, semifabricatele si produsele finite se crediteaza la costul efectiv cu conditia sa nu depaseasca costul planificat. Documentele privind produsele livrate,lucrarile executate si serviciile prestate se crediteaza la costul planificat. Stocurile de valori materiale existente la inceputul anului in intreprinderi se crediteaza la costul din anul nprecedent in limitelacelui prevazut in bugetul de venituri si cheltuieli.

Creditele bancare se acorda pentru stocuri de valori materiale si cheltuieli necesare activitatatii intreprinderilor nu se crediteaza.

Rata dobinzii

Nu se pot discuta probleme monetare fara ase aborda controversa legata de determinarea ratei dobinzii. Un prim aspect important de mentionat este ca J. M. Keynes nu se preocupa in ‘‘Teoria Generala’’, asa cum afacut in ‘‘Treatise ‘’, de analiza de tip wicsellian intre natural si monetar. Se refera doar la o rata a dobinzii, care se obtine pe termen scurt, pe piata monetara ca si consecinta a confluientei intre oferta si cererea de bani, fiind prin urmare pretul acestora.

In conscinta, pentru keynes, rata dobinzii este un fenomen monetar, spre deosebire de pozitia clasica si traditional din epoca, pozitie care considera aceasta rata a dobinzii un ‘‘premiu’’ asteptat ( in vederea aminarii consumului, resurselor financiare fiind destinate sectorului de bonuri si investitie). Este prin urmare un fenomen monetar determinat de oferta, respectiv cererea monetara. Este, asadar, instrumentul care stabileste echilibrul intre aceste doua functii.