Sistemul real al economiei de piață

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Bănci
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 6 în total
Cuvinte : 3572
Mărime: 27.97KB (arhivat)
Publicat de: Roman M.
Puncte necesare: 5

Extras din referat

Modelul teoretic al economiei de piață este construit pe o serie de premise care reprezintă fundamentele sale, caracteristicile generale ale acestui sistem, însă nici un model teoretic nu funcționează în formă pură, realul fiind întotdeauna mai complex. În orice economie contemporană se întrepătrund, în proporții diferite, elemente, caracteristici, mecanisme ale sistemului de piață liberă cu cele dirijiste.

Caracteristicile generale ale economiei de piață sunt evidențiate, în principal, pe trei planuri conceptuale: moral-filosofic; formal-instituțional și tehnic-substanțial.

Gândirea filosofică a secolului al-XVIII-lea și economia politică clasică - dezvoltate ulterior - au așezat la temelia sistemului economiei de piață principiul liberalismului economic și primordialitatea individului. Individul (homo aeconomicus) este o ființă liberă, inteligentă și rațională, ghidată de interesul personal, potrivit principiului hedonist (maximum de satisfacție în raport de efort). Oamenii își manifestă inițiativa și aleg alternative de acționare numai ca persoane individuale, ei nu acționează din capriciu ci numai din interes, iar înainte de a acționa compară costurile cu beneficiile pentru șansele ce le au la dispoziție, adică adoptă un comportament maximizator.

Se poate aprecia că economia de schimb contemporană , așa cum funcționează în fiecare țară, se prezintă ca un sistem economic mixt, în care se îmbină în proporții diferite elemente ale sistemului cu piața liberă cu implicarea statului în economie.

Se consideră că economiile majorității statelor avansate economic au la bază sistemul de economie mixtă.

Economia mixtă sintetizează sistemul economic din numeroase țări occidentale în care piața este un element de reglare a economiei, printre altele. Mijloacele intervenției statale și amploarea lor sunt diferite, dar, în sistemul economiei mixte , reglarea economică se realizează printr-un mecanism hibrid. Mecanismul economiei mixte s-a născut din situații de criză gravă pe care le-a cunoscut sistemul economic și social în ansamblul său, ca urmare a unor zguduiri economico-sociale și din necesitatea de a armoniza exigențele eficienței economice și liberei inițiative cu respectarea unor condiții minimale de echitate socială.

Din punct de vedere instituțional-formal, economia de piață se bazează pe instituții juridice și economice adecvate. Instituțiile juridice sunt dreptul de proprietate privată și egalitate între agenții economici, iar instituțiile economice sunt întreprinderea, piața și statul ca agent economic autonom.

Dreptul de proprietate al fiecărei persoane și apărarea acesteia de către statul de drept reprezintă o caracteristică esențială a economiei de piață. Proprietatea privatat-individuală sau pe bază de asociere, constituie suportul fundamental al liberei inițiative care se manifestă prin ansamblul libertăților economice. Drepturile de proprietate formează o mare parte din regulile care guvernează majoritatea interacțiunilor sociale în care se angajează agenții economici, hotărând ”cine, ce mișcări să facă și în ce condiții. În acest fel, drepturile de proprietate și alte reguli de joc determină ce vor alege persoanele individuale să facă în urmărirea intereselor lor” .

Consfințită prin lege și susținută de statul de drept, egalitatea între agenții economici autonomi este o altă caracteristică generală a economiei de piață. Ea este, în esență, expresia libertății subiecților economici privind exercitarea deplină a atribuțiilor proprietății și se concretizează în libera inițiativă, în libertatea de alegere privind acțiunile pe care le întreprind și despre care cred că le vor aduce cel mai mare avantaj net. Libera inițiativă reprezintă modalitatea specifică a afirmării libertăților economice și cunoaște o largă dezvoltare în condițiile economiei de piață. Ea creează premisele pentru ca agenții economici să participe voluntar și constient la activitățile și tranzacțiile economice, determinând acel comportament economic cotidian care conduce la realizarea unei activități economice raționale cât mai eficiente.

Întreprinderea (firma) privată - individuală sau asociată - este entitatea economică principală a economiei de piață. Ea constituie cadrul de combinare și utilizare eficientă a factorilor de producție. Întreprinzatorul este promotorul inițiativei și raționalității activității economice. În acest cadru, economia de piață ridică profitul la rang de mobil principal al activității economice, al aprecierii eficienței utilizării factorilor de producție.

O economie națională contemporană poate fi considerată ca economie cu piața concurențială dacă aceasta conține următoarele elemente structurale și mecanisme de reglare:

- pluralismul formelor de proprietate în cadrul cărora ponderea principală o deține cea particulară;

- economia este descentralizată , funcționarea ei fiind consecința acțiunilor individuale a căror conexiune se realizează pe baza pieței , cadrului legislativ și a unor pârghii economico-financiar;

- interesul personal și raporturile de piață bilaterală reprezintă baza activității economice , impulsul său, sintetizat în maximizarea profitului pentru vânzător și a utilității pentru cumpărător;

- piața concurențială este regulatorul principal al activității economice.

Alocarea resurselor, fundamentarea tehnologiilor și modalităților de combinare, a concordanței ofertei cu nevoia socială se fac de către piață prin mecanismul prețurilor:

- concurența loială, conformă reglementărilor legale îi favorizează pe cei puternici, întreprinzători, înlăturându-i pe cei slabi și inadaptabili;

- existența unui sistem financiar-bancar ramificat, care-și asumă reglarea operativă a masei monetare și orientarea acțiunilor celorlalți agenți economici;

- o structură tehnico-economică modernă care reprezintă componenta substanțială a unei înalte eficiențe economice;

- statul democratic veghează la respectarea regulilor pieței, folosind cadrul legislativ și pârghiile economico-financiare;

Preview document

Sistemul real al economiei de piață - Pagina 1
Sistemul real al economiei de piață - Pagina 2
Sistemul real al economiei de piață - Pagina 3
Sistemul real al economiei de piață - Pagina 4
Sistemul real al economiei de piață - Pagina 5
Sistemul real al economiei de piață - Pagina 6

Conținut arhivă zip

  • Sistemul real al economiei de piata.docx

Te-ar putea interesa și

Economia de piața contemporană - clasificare și tipologii

Introducere Ştiinţa economică s-a constituit din controverse. Economiştii nu s-au pus uşor de acord şi nici nu s-au înţeles întotdeauna perfect....

Fiscalitatea Persoanelor Fizice

Stratificarea societatii pe clase sociale si interese diferite a determinat odata cu aparitia statului, institutie suprema a guvernarii sociale si...

Studiul cursului acțiunilor SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea la Bursa de Valori București

STUDIUL CURSULUI ACTIUNILOR S.C.OLTCHIM S.A. RM. VÂLCEA LA BURSA DE VALORI BUCURESTI I. Prezentarea generala a Societatii Comerciale OLTCHIM S.A....

Particularități ale activității instituțiilor financiare nebancare specializate pe oferirea de produse și servicii financiar-bancare populației

Capitolul I Sistemul financiar din România 1.1 Structura sistemului financiar În anul 2009 sectorul financiar a continuat să se extindă, dar...

Implicații economico-financiare durabile ale investițiilor

INTRODUCERE Termenului sau mai bine spus procesului de a investi i s-au atribuit pâna în acest moment o multitudine de definiții. Spre exemplu,...

Proiect Fiscalitate

Economia de piata functioneaza fara restrictii din partea statului.In consecinta, fiecare agent economic este liber sa cheltuiasca, utilizeze,...

Piața Muncii

În orice condiţii de timp şi spaţiu, activitatea economică implică în mod obiectiv factorul muncă, menit să valorizeze sistematic resursele în...

Șomajul

Prin amploarea îngrijoratoare, prin structurile complexe, dar mai ales prin dinamicile ce îsi schimba ritmurile si sensurile, somajul a devenit o...

Ai nevoie de altceva?