Sistemul monetar european II

CAPITOLUL 1: CREAREA ȘI FUNCȚIONAREA SISTEMULUI MONETAR EUROPEAN

În anul 1971, Comunitatea Economică Europeană a dorit înlăturarea instabilității monetare prezente în piețele de schimb și realizarea unui sistem monetar mult mai performant între țările europene și drept urmare, în anul 1979 aceasta a creat un „spațiu monetar comun”.

Sistemul Monetar European a fost înființat după ce s-a prăbușit Acordul de la Bretton Woods(1972), menit să participe la promovarea unității politice și economice în Europa și pentru a deschide calea pentru viitoarea monedă comună, euro. Acordul de la Bretton Woods a hotărât o rată de fixă de schimb cu scopul stabilizării economiilor din Europa și s-a prăbușit datorită diferitelor presiuni politice și economie.

SME a hotărât o politică nouă a monedelor puse în corelație între țările din Comunitatea Economică Europeană cu scopul stabilizării schimburilor valutare și pentru prevenirea fluctuațiilor majore ale inflației din țările membre. De asemenea, SME a fost menit sa ia luat locul „ șarpelui monetar”, care avea ca scop atât instituirea unei zone de stabilitate monetară în Europa cât și obținerea convergenței politicilor economice și financiare ale țărilor participante.

În anii 80, Sistemul Monetar European a trecut de la sistemul de „cursuri fixe dar ajustabile” la un alt sistem de cursuri fixe însă de natură „rigidă”.

Principalele asemănări între „ șarpele monetar” și SME sunt:

o Obiectivul de bază-crearea unei zone de stabilitate monetară;

o Participarea este voluntară;

o Obligațiile pe care statele și le asumă și anume: menținerea unui sistem al cursurilor fixe prin intervenția băncilor centrale pe piață.

Principalele deosebiri ce apar între șarpele monetar și SME scot în evidență caracterul superior al SME:

o Apariția Unității Centrale Europene (ECU) și rolul principal al acestuia în SME;

o Prezența unui indicator de divergență ce provoacă intervențiile pe piață ale băncilor centrale;

o Perfecționarea și instituționalizarea sprijinului ce a fost destinat intervenției pe piață cu scopul menținerii cursului în acele limite stabilite.

Printre principiile Sistemului Monetar European se numără și apariția ECU ( Unitate Monetară Europeană). ECU a stabilit cursurile de schimb între monedele țărilor membre prin aplicarea unor metode contabile. În primii ani ai SME au fost înregistrate valori neuniforme , acestea majorând valoarea valutelor puternice și au reducând valoarea celor slabe, dar cu toate acestea, după anul 1986, modificarea ratei dobânzii la nivel național a fost folosită doar cu scopul menținerii stabilității monedelor.

Principalele elemente ale angajamentului au fost:

- ECU (Unitatea Monetară Europeană); monedele statelor membre au decis să mențină cursurile de schimb într-o bandă îngustă de +-2,25% și una largă de +-6%;

- Mecanismul Ratei de Schimb;

- Extinderea facilităților europene ale creditului;

- FECOOM ( Fondul european de cooperare monetară): înființat în luna octombrie a anului 1973 cu scopul de a întări cooperarea între statele membre pentru a se putea realiza Uniunea Economică și Monetară.

În Sistemul monetar european erau încluse inițial 8 țări: Belgia, Franța, Danemarca, Germania, Italia, Irlanda,Luxemburg și Țările de Jos.