Sistemul bancar german

Sistemul bancar german ia nastere odata cu aparitia in 1619 a Bancii din Hamburg, constituita dupa modelul Bancii din Amsterdam. Initial aceasta a fost doar o banca de depozite, ca apoi sa efectueze si operatiuni de virament. Ceea ce i-a dat insa o notorietate mare a fost rigoarea operatiunilor bancare si crearea unei monede de cont specifice, numita "Marko-Banco". Alaturi de Banca din Hamburg si prin infiintarea Bancii din Nurenberg aparatul bancar din Germania reuseste sa se consolideze.

In forma sa moderna, sistemul bancar german s-a constituit incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Ceea ce a diferentiat insa sistemul bancar german de celelalte sisteme bancare a fost, in special, complexitatea sa structurala si puterea bancilor sale, diferentiere aparuta pe la mijlocul anilor 1990. In 1995 au existat aproximativ 3.700 de banci legale independente cu mai mult de 48.000 de oficii bancare.

Astfel, dat fiind numarul mare de banci si oficii bancare, Germania era, si inca mai este una dintre cele mai puternice economii "bancare" din lume. Desi numarul bancilor din Germania s-a micsorat in ultimii ani, este totusi, in continuare, destul de ridicat potrivit standardelor internationale.

Cele mai importante institutii ale sistemului bancar german sunt Banca Federala (Bundesbank) si Consiliul Federal de Supraveghere Bancara (Zentralbankrat).

Banca Federala, cu sediul central la Frankfurt, are oficii in toate landurile. Aceast6a banca este entitate legala prin ea insasi, fiind independenta si subordonata Guvernului federal, dar avand obligatia de a sustine politica economica a guvernului. Se bucura de atributele unei institutii federale de importanta majora.

Banca Federala detine monopolul emisiunii monetare si actioneaza ca o banca de rezerve. Important este faptul ca, desi opereaza in limitele precizate de legea bancara federala, ea stabileste, in mod independent, nivelul dobanzilor si al taxei scontului pentru tranzactiile sale cu bancile, solicita tuturor bancilor sa pastreze anumite rezerve minime obligatorii la Banca Federala, in vederea reglarii ofertei monetare si a nivelului general al ratei dobanzii.

In general, Banca Federala nu acorda imprumuturi institutiilor non-bancare, cu exceptia celor acordate guvernului si anumitor institutii publice. Cu toate acestea, in vederea indeplinirii functiilor ce-i revin, poate tranzactiona anumite titluri de valoare de piata.

Consiliul Federal de Supraveghere Bancara este un organism federal independent. Presedintele acestui organism este numit de catre Guvernul federal.

Acest consiliu acorda, in limitele legii, licente de functionare bancara si, in stransa legatura cu Banca Federala, urmareste respectarea si aplicarea legii.

Consiliul are, in plus, anumite puteri decizionale cum ar fi: sa decida daca o anumita afacere poate fi privita ca o activitate bancara, sa emita reglementari referitoare la raportarile care trebuie prezentate de banci, cu privire la limitarea dobanzilor sau a comisioanelor percepute de catre banci.

Celelalte banci germane pot fi impartite in: banci comerciale, banci de economii si banci specializate.

Marea majoritate a bancilor sunt banci universale, ceea ce inseamna ca ele sunt implicate, intr-o masura mai mare sau mai mica, in activitati precum: crearea de depozite, acordarea de credite, scontarea titlurilor de credit, asigurarea serviciilor de siguranta in activitatile de brokeraj si in cele de incredere, factoring, garantii financiare si transferuri de fonduri sau servicii de plati cat si alte servicii pe care autoritatile in domeniu le recunoaste ca fiind servicii bancare la care mai pot fi adaugate serviciile bancare tipice de investitii si rezervele de asigurare a bunurilor prin intermediul subsidiarilor sau a acelor mai apropiate societati de asigurari cu care bancile colaboreaza.

Avand in vedere structura lor interna bancile universale germane pot fi impartite in 3 categorii:

1. Banci comerciale;

2. Banci de economii;

3. Banci cooperatiste;

4. Banci speciale.

1. 1. Bancile comerciale

2.

Bazele primei asocieri de fonduri bancare germane au fost puse pe la jumatatea secolului al XIX-lea. In acea perioada, bancherii privati nu mai puteau sa satisfaca nevoile financiare din ce in ce mai mari ale companiilor industriale de productie in masa. Un val de consolidare determinat de criza bancara din 1931-1932 i-a determinat pe cei trei "jucatori" principali: Dresdner Bank (fondata in 1872), Deutsche Bank (fondata in 1870) si Commerzbank (fondata in 1870) sa se uneasca (intre 1957 si 1958) din nou, dupa o prima incercare esuata la inceputul celui de-al doilea Razboi Mondial. Astazi, ei inca isi mai desfasoara activitatea sub denumirea de Hausbanks, lucrand cu marile corporatii industriale ale Germaniei si formeaza esenta grupului de banci comerciale din Germania.

Bancile comerciale regionale sau alte banci comerciale sunt alcatuite din toate bancile private secundare si tertiare. Cele mai mari sunt Bankgesellschaft Berlin (locul 10 in 2000.

Din grupul bancilor comerciale mai fac parte si bancherii privati. Unii dintre ei, ca Joh. Berenberg, (fondata in 1590 in Hamburg), se afla printre cele mai vechi banci care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Germaniei.

In mod obisnuit, ele sunt conduse de proprietari care raspund personal de obligatiile financiare ale bancilor lor. Numarul lor este in scadere.

3. 2. Bancile de economii

Prima banca publica de economii germana a fost fondata in 1801 in Gottingen dupa ce bancile private de economii au suferit pagube serioase generate de razboaiele purtate cu Napoleon. Actul bancilor de economii, incheiat in Prusia in 1838 au inlocuit independenta tuturor celor 234 de banci de economii prusace si le-au subordonat regimului de guvernare local.

Bancile publice de economii sunt conduse conform legilor bancilor de economii din cantoanele respective ale Germaniei. Aceste legi