Rolul calitatii portofoliului de creditare bancara Pentru multi observatori principala operatiune bancara este creditarea. Intr-adevar, intre plasamentele bancilor, pe primul loc se situeaza creditele. Felul in care banca aloca fondurile pe care le gestioneaza poate influenta intr-un mod hotarator dezvoltarea economica la nivel local sau national. Pe de alta parte, orice banca isi asuma, intr-o oarecare masura, riscuri atunci cand acorda credite si, in mod cert, toate bancile inregistreaza in mod curent pierderi la portofoliul de credite, atunci cand unii dintre debitori nu-si onoreaza obligatiile. Oricare ar fi insa nivelul riscurilor asumate, pierderile la portofoliul de credite pot fi minimizate daca operatiunile de creditare sunt organizate si gestionate cu profesionalism. Din acest punct de vedere, cea mai importanta functie a conducerii bancii este de a controla calitatea portofoliului de credite. Aceasta deoarece slaba calitate a creditelor este principala cauza a falimentelor bancare. Dispozitii privind finantarea persoanelor fizice Acordarea, garantarea si derularea creditelor destinate persoanelor fizice se realizeaza pe baza contractuala, in conformitate cu reglementarile interne ale imprumutatorilor, aprobate de organele competente conform prevederilor actelor constitutive, in cazul imprumutatorilor persoane juridice romane, si, respectiv, de organele statutare, in cazul sucursalelor imprumutatorilor persoane juridice straine. Imprumutatorii desfasoara activitatea de creditare a persoanelor fizice pe baza reglementarilor proprii validate de Banca Nationala a Romaniei - Directia Supraveghere. Orice modificare ulterioara a reglementarilor proprii se notifica Bancii Nationale a Romaniei si devine aplicabila numai dupa validarea acesteia de catre Directia Supraveghere. Aprecierea capacitatii de rambursare a solicitantilor de credite Bancile sunt obligate sa limiteze riscul de credit si sa depuna toate eforturile pentru a-si incasa debitorii. In acest scop, vor fi onorate doar solicitarile de credit pentru care exista premisele rambursarii principalului si platii dobanzilor. In cazul clientilor persoane fizice, imprumutatorii stabilesc in cadrul reglementarilor interne, in concordanta cu profilul si strategia lor de risc, cel putin urmatoarele: a) modalitatea de organizare a activitatii de acordare si derulare a creditelor destinate persoanelor fizice si, dupa caz, conditiile de garantare pentru fiecare tip de credit; b) categoriile de clienti eligibili pentru finantare; c) procedura de clasificare a clientelei tinta pe categorii de risc de nerambursare, fundamentat pe profilul general de risc al imprumutatorului; d) categoriile de venituri considerate eligibile de catre imprumutator, diferentiat pe categorii de clientela, precum si coeficientii de ajustare aferenti in functie de gradul de certitudine si de caracterul de permanenta ale acestora; e) categoriile de cheltuieli care se deduc din veniturile eligibile in scopul determinarii gradului total de indatorare, incluzand cel putin cheltuielile de subzistenta si angajamentele de plata altele decat cele de natura creditului; f) nivelurile maxime admise pentru gradul total de indatorare, diferentiat pe categoriile de clientela si fundamentarea nivelurilor stabilite; gradul total de indatorare se determina ca pondere a angajamentelor totale de plata decurgand din credite sau alte finantari rambursabile in veniturile eligibile din care s-au dedus cheltuielile prevazute la lit.e); g) metodologia de reconsiderare periodica a coeficientilor de ajustare a veniturilor si nivelurilor maxime admise pentru gradul de indatorare, in vederea asigurarii acuratetei acestora pe o baza continua. Riscul de credit Riscul fundamental care trebuie controlat pentru o banca, de al carui control depinde succesul sau insuccesul sau, este riscul de credit. Ca o extensie, termenul de credit este comun pentru orice tranzactie, de orice tip, dar este central pentru o banca. Marea majoritate a bancilor au o importanta pondere a veniturilor din creditare si din plasamente in general, in totalul veniturilor. In cel mai simplu mod, riscul de credit poate fi definit: riscul ca partenerul de afaceri dintr-o tranzactie sa nu evolueze conform termenilor si conditiilor din contractul initial, acest fapt cauzand detinatorului de active pierderi financiare. Cel mai utilizat exemplu pentru a explica riscul de credit este probabilitatea ca debitorul sa nu ramburseze creditul. Natura expunerii la riscul de credit variaza de la activitate la activitate, iar in multe cazuri, intre diferitele stadii ale fiecarei activitati. Pentru unele tranzactii (un credit de exemplu), intreaga suma a tranzactiei, inclusiv dobanda aferenta, reprezinta expunerea la riscul de credit. Riscul de credit are doua componente : - riscul de baza al clientului (implicit), care este o estimare a probabilitatii ca o pierdere sa apara in viitor; - riscul inerent al produsului vandut de banca, care este o estimare a pierderii monetare datorita dificultatilor clientului. Riscul de client este compus din urmatoarele riscuri : - riscul legat de afacerea clientului, evaluat la probabilitatea ca acesta sa nu isi onoreze obligatiile fata de banca; - riscul de tara, evaluat la probabilitatea ca toti sau cea mai mare parte a agentilor economici dintr-o tara (inclusiv guvernul respectiv), sa nu isi onoreze obligatiile internationale din aceleasi motive; - riscul de transfer, evaluat la probabilitatea ca o tara sa nu poata sau sa nu doreasca sa indeplinesca serviciul datoriei externe datorita unei perioade de dezechilibru a schimbului valutar; - riscul de concentrare, care este estimat la probabilitatea de a suporta pierderi din diversificarea neadecvata a portofoliului de credite pe termene, sectoare industriale, regiuni sau numar de clienti. Un volum semnificativ de credite pentru agenti economici care activeaza intr-o industrie cu probleme constituie, de exemplu, un risc de concentrare.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
