Politica monetară - instrumente, obiective intermediare, strategii

Politica monetară, ca o componentă de bază a politicii economice, desemnează un set de măsuri prin care autorităţile monetare încearcă să regleze nivelul cererii agregate din economie, prin influenţarea nivelului lichidităţii şi a condiţiilor de acordare şi a disponibilităţii creditului în economia naţională.

Instrumentele politicii monetare

Intrumentele folosite pentru îndeplinirea obiectivelor de politică monetară se clasifică în:

• Instrumente directe - sunt reprezentate de măsurile care afectează, în mod direct, utilizatorii şi deţinătorii de monedă, inclusiv instituţiile financiare. Acestea acţioneazã asupra unor sfere determinate ale relaţiilor de credit, sprijinind deopotrivã liniile directoare ale politicii monetare, mai ales prin prisma intereselor sistemului bancar, a funcţionalitãţii şi a eficienţei sale. Prezintă importanţă: încadrarea creditului, fixarea administrativă a unor rate ale dobânzii şi controlul asupra ratei de schimb;

• Instrumente indirecte - sunt utilizate pentru controlul indirect asupra ofertei de monedã, limitând, pentru intermediarii monetari(băncile comerciale şi intermediarii nonfinanciari) accesul la lichiditatea bãncii centrale.

Tehnicile de intervenţie indirectã se sprijinã pe un triplu fundament:

- dependenţa sistemului bancar faţã de banca centralã ;

- corelaţia existentã între volumul de credit şi nivelul activitãţii economice ;

- caracterul elastic al cererii de credit faţã de nivelul dobânzii.

Dintre instrumentele care aparţin acestui grup menţionãm: taxa scontului, politica de open market, precum şi sistemul rezervelor minime obligatorii..

Operaţiunile de open market reprezintă cel mai important instrument al politicii monetare, fiind principala cauză a modificărilor ratei dobânzii şi a bazei monetare, principala sursă de fluctuaţie a ofertei de bani .

Trãsãturile specifice ale operaţiilor la piaţa liberã sunt :

- nivelul dobânzii practicate, variazã în funcţie de evoluţia pieţei şi îndeosebi sunt determinate de orientarea pe care banca centralã doreşte sã o impunã;

- în desfãşurarea operaţiunilor banca centralã are un rol activ; aceasta iniţiazã alimentarea pieţei monetare cu lichiditãţi, în special prin oferte proprii;

- operaţiile pe piaţa liberã au un dublu sens; în timp ce operaţiile de rescont se limiteazã numai la alimentarea cu lichiditãţi a bãncilor comerciale, operaţiile la piaţa liberã permit bãncii de emisiune, deopotrivã sã acorde credite, dar sã şi împrumute, reducând astfel lichiditãţile bãncilor şi prin aceasta ale economiei naţionale.

Astfel, politica open market este intervenţia bãncii centrale pe piaţa monetarã, zisã piaţã liberã sau deschisã ( faţã de alte pieţe ale creditului din economie care sunt tot mai mult sau mai puţin controlate) pentru a creşte sau diminua lichiditãţile agenţilor ce opereazã pe aceastã piaţã, deci posibilitãţile lor de acordare a creditului şi de creaţie a monedei scripturale.

Există două tipuri de operaţiuni de open-market: dinamice (au ca scop modificarea nivelului rezervelor şi bazei monetare) şi defensive (au ca scop echilibrarea altor factori care influenţează rezervele şi baza monetară).

Operaţiunile de open market au multiple avantaje faţă de celelalte instrumente ale politicii monetare:

- Sunt precise şi flexibile: indiferent de cât de mică este o anumită schimbare în cazul rezervelor sau a bazei monetare este dorită, operaţiunile de open market o realizează cu o mică achiziţie sau vânzare de titluri ( la fel şi în cazul invers – dacă modificarea dorită în rezerve sau în bază este foarte mare, instrumentele politicii de open market sunt destul de eficiente pentru a o face printr-o mare achiziţie sau vânzare de titluri;

- Operaţiunile de open market sunt uşor modificabile;

- Pot fi implementate rapid, neimplicând nici o întârziere administrativă

Taxa scontului reprezintã dobânda uzualã pentru creditele acordate cãtre banca de emisiune în cadrul operaţiilor de rescontare. În cadrul economiei de piaţã existã multiple valori ale dobânzii, ţinând cont de diversitatea condiţiilor de creditare se formeazã o ratã medie a dobânzii, dar toate aceste diferite valori ale dobânzii se aflã la o distanţã datã de taxa scontului, astfel cã la orice modificare a ei, trebuie sã varieze concentrat.

Poziţia taxei scontului în cadrul eşafodajului de dobânzi ale pieţei determinã şi utilizarea ei ca instrument al politicii monetare. În principal, acţiunea taxei scontului influenţeazã piaţa capitalurilor, sfera creditului şi respectiv ritmul desfãşurãrii vieţii economice în ansamblu.