Extras din referat
I. EVOLUTIA CARDURILOR
1.1 Istoricul si dezvoltarea cardurilor în strainatate si în România
Initial, asa zisul card, a avut forma unor bonuri valorice în schimbul carora se puteau face achizitii de la comerciantii care au acceptat sa participe la acest plan de creditare. Comerciantii care vindeau marfuri, de regula de valori mici, în schimbul acestor bonuri valorice, le depuneau periodic la banca, iar banca factura cumparatorilor contravaloarea acestora.
Pe baza acestui sistem, în 1951 Franklin National Bank of New York a emis practic primele carduri din lume.
Anul 1958 a fost remarcabil pentru dezvoltarea cardurilor universale. În acest an a fost creata Carte Blanshe care initial a fost un card particular al corporatiei hoteliere Hilton.
Pe 1 octombrie 1958 a fost emis primul card American Express, iar peste un an aceasta companie detinea 32 mii de întreprinderi si peste 475 de detinatori de carduri.
În anii 50 peste 100 de banci americane au demarat propriile programe privind cardurile de credit. Cu toate acestea, perioada noua în dezvoltarea businessului cu carduri a început atunci cînd au intrat pe piata bancile americane Bank of America si Chase Manhattan Bank.
Piata cardurilor ca parte integranta a finantarii mondiale este supusa, mai mult decât oricare alta activitate, unui rapid proces de globalizare, pe lânga cei doi mari jucatori (VISA International si MasterCard International), un rol activ în globalizarea pietei cardurilor îl joaca si Europay International, American Express, Dinners, JCB etc.
Primele carduri au fost din carton, pe care datele erau fie scrise, fie presate. Au început apoi sa se foloseasca plastine metalice, pe care datele se embosau si au aparut cardurile plastice.
Initial informatia despre client pe card era numai în forma de date embosate . Pe masura dezvoltarii ideilor stiintifice, cardul a capatat o banda metalica, pe care se pastreaza informatia de baza despre client. Aparitia benzii magnetice a permis emiterea cardurilor fara a embosa informatia pe suprafata ei. Aceste carduri pot fi utilizate de pe banda magnetica.
Ultima etapa a evolutiei tehnologice a adus pe carduri microschemele. Acest lucru da posibilitatea cardurilor sa îndeplineasca mai multe functii decât cardurile cu banda magnetica. Astfel de carduri au primit si denumirea de smart card, deoarece cardul, datorita cipului este apt sa îndeplineasca functiile documentului, portmoneului si cardului de credit, dar cardurile cu microcip nu au o raspândire larga în sfera cardurilor bancare.
Cartile de plata au cunoscut o evolutie favorabila la noi în tara datorita avantajelor si facilitatilor pe care le ofera. Riscul furtului nu a disparut complet deoarece si cardul poate fi furat, însa datorita necunoasterii codului PIN, nu este atât de tentant.
Principalul avantaj al cardului este reprezentat de faptul ca se pot efectua plati la diversi acceptori de carduri (magazine, hoteluri, agentii imobiliare etc.), fara a mai fi necesara retragerea numerarului ca operatie premergatoare platii.
Mai nou, unele banci ofera facilitatea de a efectua unele plati direct din contul de card a unor cheltuieli cu caracter repetitiv lunar. Aceasta elimina utilizarea numerarului si riscul aferent, eliminarea factorului timp, prin scutirea deplasarii la toti acesti furnizori de servicii.
Cardul poate fi definit ca un instrument de decontare care faciliteaza detinatorului achizitionarea de bunuri si servicii fara sa fie nevoie de existenta numerarului (cash).
Cardul ofera detinatorului accesul la un cod bancar din care se efectueaza plata bunurilor si serviciilor achizitionate, fie pe seama disponibilului existent în cont, fie prin apelarea la un credit.
Functia de identificare pe care o detine cardul, pune în relatie cei doi parteneri : desinatorul cardului si emitentul acestuia (banca). Obiectul relatiei dintre acesti parteneri îl constituie contul deschis în numele detinatorului de card.
Functia de plata si de credit a cardului presupune existenta a trei particularitati : detinatorul cardului (clientul platitor), beneficiarul sumei (comerciant) si gestionarul contului platitorului (banca emitenta a cardului).
Preview document
Conținut arhivă zip
- Piata Cardurilor.doc