Leul - monedă națională

Leul românesc (plural: lei, codul ISO 4217: RON) este unitatea monetară aRomâniei. Un leu este subdivizat în 100 bani (singular: ban).[1]

Pe 1 iulie 2005, România a realizat o reformă monetară, schimbând leul anterior (codul ISO 4217: ROL) cu un leu nou (RON). 1 RON este egal cu 10.000 ROL.

România a intrat în Uniunea Europeană pe 1 ianuarie 2007 și este de așteptat să treacă la moneda unică europeană, EURO, după 2014.

Etimologie

În secolul al XVII-lea, în statele românești se foloseau ca monedă taleri olandezi (löwenthaler) care aveau imprimat pe ei un leu.

Chiar și după ieșirea din uz a talerilor numele de leu a fost păstrat ca termen generic pentru bani. În 1867, leul a devenit unitatea monetară aPrincipatelor Unite.

Istorie

Cea mai veche monedă atestată pe teritoriul românesc este drahma de argint în greutate de 8 grame, emisă de pólisul (orașul) grecesc Histria în anul 480 î. Ch. Ea a fost urmată și de alte emisiuni de monedă ale polisurilor grecești din Dobrogea. Geto-dacii foloseau monede macedonene, apoi au început să emită monede proprii din argint, asemănătoare cu ale celților, pentru ca apoi să emită celebrii kosoni de aur. De asemenea monedele romane, cum sunt denarii republicani sau imperiali, au pătruns și ele pe teritoriul Daciei, înainte chiar de ocupația romană, dar au continuat să circule și după retragerea aureliană, fiind apoi înlocuiți de monede bizantine.

În formațiunile statale românești s-a emis monedă, primul fiind Vladislav I în Țara Românească, el bătândducați munteni din argint, urmat de Petru Mușat în Moldova, acesta emițând groși de argint. Spre deosebire de Țara Românească și Moldova, Transilvania a avut emisiuni monetare de tip vest-european: groși, oboli, dinari, creițari, guldeni, taleri și ducați, începând cu anul 1538.

Pe teritoriul românesc pătrund foarte multe monede, de-a lungul secolelor circulând: taleri turcești, galbeniungurești și austrieci, zloți, carboave rusești, zechini (țechini) venețieni, în total peste 100 de monede. O emisie de monedă a costat până și capul unui domnitor. Este vorba de Constantin Brâncoveanu, cel care a emis o monedă-medalie cu efigia sa pe ea, încălcând astfel religia musulmană și dând motiv turcilor otomani să îi ceară capul.

Prin Regulamentele Organice adoptate în 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova, se stabilesc monedele care pot fi folosite pe teritoriul românesc: galbenul austriac, sfanțul de argint ("Zwanziger", denumirea pentru moneda de 20 creițari),

Ca o recunoaștere a Unirii, domnul Alexandru Ioan Cuza propune baterea de monedă, care să se numească român, sau romanat (după Ion Heliade Rădulescu). Acest lucru însă nu este posibil, fiind condiționat de cantitatea de metal din vistieria statului dar și de puterea otomană, care nu accepta emisia de monede proprii a statelor vasale.

Primul leu

Perioada antebelică

La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda națională leu, ca o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur și având 100 de diviziuni, numite bani. Primele monede emise au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2 bani, 5 bani și 10 bani, bătute în Anglia în 1867. În 1868 s-a emis prima monedă românească de aur cu nominalul de 20 lei, într-un tiraj de doar 200 de exemplare, aceasta fiind considerată drept probă. Începând cu 1870 s-au emis și monede de argint cu nominalele de 50 de bani (denumite popular "băncuțe"), 1 leu și 2 lei. Începând cu 1880 s-au emis și monede de argint de 5 lei. Monede din aur pentru circulație s-au bătut în 1883 și 1890. La 3 martie 1870 se înființează Monetăria Statului, care poate bate monedă, până în acel an monedele fiind bătute în majoritate în străinătate, mai ales la Birmingham. Datorită lipsei de monedă națională anterioare momentului 1870, toate taxele și vama erau plătite direct înaur; aurul străin era frecvent folosit, ca de exemplu moneda de 20 de franci francezi (cu valoarea de 20 lei), lira de aur turcească (22,70), imperialii ruși vechi (20,60) și suveranii englezi (25,22). Valuta intră astfel masiv în țară, mai ales rubla rusească, ceea ce duce la măsuri drastice din partea unor miniștri, cum a fost Dimitrie A. Sturdza, supranumit "Mitiță roade ruble", care a forțat un anumit curs de schimb și o anumită circulație de monedă.

Primele însemne monetare de hârtie sunt biletele ipotecare, emise conform legii din 12 iunie 1877, cu valorile nominale de 5 lei, 10 lei, 20 lei, 50 lei, 100 lei și 500 lei, de către Ministerul de Finanțe, pentru a obține fondurile necesare susținerii financiare a Războiului de Independență. La 1 aprilie1880 este înființată Banca Națională a României, fiind singura abilitată să emită monedă de metal și hârtie.