Impactul politicii fiscale asupra deciziei de finanțare a companiilor

Politica fiscală reprezintă ansamblul deciziilor de natură fiscală luate de factorul decident public, în scopul asigurării resurselor financiare, destinate finanțării nevoilor publice și a realizării unor finalități de natură economico-socială, în condițiile în care asupra economiei acționează factori reali sau obiectivi, a căror tendință nu este exclusiv ciclică. Indiferent de natura și amploarea macrodeciziilor fiscale, acestea se exercită prin constrângere publică, care este organizată și legitimă sub aspect social, determinând evoluția structurală a sistemului fiscal. Acesta constituie expresia deciziilor de politică fiscală și, în același timp, instrumentul prin care aceste decizii se transpun în practică. În consecință, politica fiscală constituie una din variabilele instrumentale de care centrul de decizie publică dispune, iar acțiunea sa asupra variabilelor endogene sau obiective din economie se realizează prin intermediul sistemului fiscal.

Se poate aprecia că politica fiscală cuprinde ansamblul deciziilor prin care se realizează modelarea structurală a sistemului fiscal și se asigură funcționarea acestuia, în scopul obținerii finalităților dorite de decidentul public în economie.

Întreprinderile mici și managerii din domeniul întreprinderilor mici își petrec mult timp luând decizii operaționale - abordând preocupările de zi cu zi, cum ar fi stabilirea prețurilor, marketingul și programarea. Dar dacă compania are succes, vor urma alte decizii, inclusiv cum să investească pentru o creștere viitoare și unde să obțină banii pentru astfel de investiții. Primele sunt deciziile privind bugetul de capital; acestea din urmă sunt decizii de finanțare.

Deciziile de finanțare se concentrează asupra modului în care o companie plătește pentru proiectele sale de capital. Veniturile din vânzări ar trebui să fie suficiente pentru a plăti pentru inventar, chirie, utilități, salariile lucrătorilor și așa mai departe. Pentru investiții mari de capital, însă, compania poate avea nevoie de mai mulți bani decât afacerea generează zi de zi. Afacerea poate obține acei bani din două locuri: de la proprietari sau de la creditori. Când utilizează banii aparținând proprietarilor, se numește finanțare prin capital. Atunci când folosește banii împrumutați, este finanțarea datoriei. Compania poate utiliza fie datorii, fie capitaluri proprii, fie o combinație a celor două.

Toate aceste definiri conceptuale ale politicii fiscale reliefează rolul, locul și modul de acțiune a politicii fiscale.

Abordând problema politicii fiscale la nivel microeconomic, nu este de neglijat rolul extrem de important pe care îl are fiscalitatea în viața unei entități economice. Aceasta influențează forma juridică de organizare a unei afaceri, alegerea locației de derulare a activităților, evoluția activității sale și, nu în ultimul rând, rezultatele obținute. A gestiona eficient resursele economice și financiare ale unei afaceri înseamna a lua în calcul și dimensiunea fiscală a activităților. Pe baza analizei financiare, din documentele de sinteză, se pot stabili performanțele trecute și estimarea viitorului probabil, riscului și eficacității fiscale.

Riscul este probabilitatea sau amenințarea de daune, vătămare, răspundere, pierdere sau orice altă apariție negativă care este cauzată de vulnerabilități externe sau interne și care poate fi evitată prin acțiuni preventive. Fiecare companie se teme de pierderi, dar își asumă riscuri în fiecare etapă, deoarece riscul este implicat în toate domeniile vieții. Deciziile de finanțare sunt, de asemenea, pline de riscuri. La fiecare pas, fie că este vorba de planificare sau executare, deciziile financiare implică o mulțime de riscuri. Există două motive pentru acest risc foarte mare. În primul rând, aceste decizii sunt decizii pe termen lung care vor avea impact asupra companiei pentru anii următori și ca urmare se așteaptă profituri de mai mulți ani, iar această estimare implică riscuri. În al doilea rând, aceste decizii financiare implică o sumă mare de fonduri, care nu pot fi câștigate din nou dacă sunt pierdute o singură dată. Acest risc enorm face foarte important ca deciziile de finanțare ale unei companii să fie luate cu mare atenție și după evaluarea corespunzătoare a tuturor circumstanțelor, a riscurilor implicate.

Raționalitatea deciziilor de politică fiscală implică respectarea principiilor de bază ale impunerii, respectiv universalitatea, justiția, corectitudinea, randamentul și comoditatea prelevărilor fiscale. În același timp, caracterul logic al deciziilor de politică fiscală presupune ca acestea să fie luate în raport cu sensul și evoluția previzibilă a variabilelor economice endogene și opțiunile membrilor societății. Armonizarea prin actul decizional a acestor două cerințe, influențează asupra finalităților produse de sistemul fiscal asupra mediului economico-social. O parte a membrilor societății consideră întotdeauna că deciziile sunt străine de rezultatul analizelor economice și opțiunile colectivității, având un caracter pur politic. De regulă însă, decidentul public recurge la argumente economice pentru justificarea acestora.