Funcția de reglare a finanțelor publice

Modalităţi de înfăptuire a funcţiei finanţelor de reglare a economiei şi efectele lor

1. Funcţia finanţelor de reglare a economiei: concept şi instrumente

1.1. Concept

Prin funcţia de reglare a finanţelor se înţelege modul în care acestea, prin intrumentele specifice (impozite şi cheltuieli), mijlocesc contracararea unor fenomene cu caracter destabilizator care perturbă procesele economice şi sociale, respectiv stimularea evoluţiei pozitive a acestor instrumente.

Pe lângă statutul său de promotor al eficienţei şi echităţii, statul se poate dovedi şi un promotor al stabilităţii economice. Cunoaştem faptul că încă de la începuturile ei, economia de piaţă a fost bântuită de inflaţie, depresiune şi şomaj, uneori acestea căpătând forme acute (să luăm exemplul hiperinflaţiei din Germania cu consecinţele ei de peste 70 de ani).

Aceste boli ale economiei nu au putut fi contracarate multă vreme. Un prim motiv ar fi lipsa înţelegerii corecte şi depline a necesităţii intervenţiilor din partea statului, şi a modului în care să se adopte măsuri pentru revitalizarea economică. Începutul anilor `30 au plasat autorităţile publice pe calea intervenţionismului sistematic, global sau punctual, adoptându-se măsuri pentru reducerea ratelor înalte ale inflaţiei, măsuri care în bună parte şi-au realizat obiectivul, însă cu preţul creşterii şomajului.

În timp însă s-a ajuns la o înţelegere mult mai extinsă cu privire la modul în care poate fi controlat ciclul economic în ansamblul său. Astfel, este cunoscut empiric şi fundamentat teoretic că, printr-o utilizare eficientă de către autoritatea publică a instrumentelor fiscale, bugetare şi monetare pot fi influenţate nivelurile producţiei, ale şomajului, ale inflaţiei.

Exercitarea autorităţii publice asupra fiscalităţii presupune autoritatea de a efectua cheltuieli publice şi de a institui impozite, în timp ce autoritatea monetară presupune reglementarea activităţii bancare şi financiare, acordându-se atenţie determinării ofertei de masă monetară, a ratelor dobânzii, condiţiilor de acordate a creditelor. În acest fel a fost constituit un ansamblu de instrumente ale politicii macroeconomice, prin care autoritatea publică să orienteze evoluţia economiei conform şi unor obiective extraeconomice, însă cu respectarea restricţiilor funcţionale şi de echilibru ale economiei.

Observăm că după al II-lea Război Mondial până la începutul anilor `70 economiile de piaţă au înregistrat o creştere economică fără precedent, fiind impulsionate tocmai de politicile fiscale şi monetare expansioniste. După aceea ele au început să se confrunte cu o serie de probleme care nu se mai lăsau soluţionate prin utilizarea instrumentului tradiţional. Odată cu stagnarea creşterii economice şi inflaţia accentuată populaţia a devenit sceptică în ceea ce priveşte capacitatea autorităţilor publice de a asigura stabilitatea macroeconomică.

În prezent decidenţii publici din sfera economică realizează faptul că o economie modernă se confruntă cu o dilemă fundamentală: nici o economie nu dispune de o lungă perioadă de liberă iniţiativă eficientă, inflaţie redusă, ocupare deplină a forţei de muncă. Precum există binele şi răul, tot aşa nici în economie nu se va putea realiza simultan ocuparea deplină şi stabilitatea preţurilor.

În ţările avansate din punct de vedere economic, preţurile şi cantităţile individuale sunt determinate de piaţă, statului revenindu-i rolul de a orienta evoluţia economiei în ansamblul ei cu ajutorul programelor de cheltuieli publice, al fiscalităţii, al instrumentalului monetar şi al reglementărilor. Funcţionarea normală a economiei nu se poate realiza fără aceste două componente: statul şi piaţa.

1.2. Impozitele

Noţiunea de impozit provine din limba latină de la cuvântul impositus şi din limba franceză de la cuvântul impôt .

Înainte de a vorbi despre rolul impozitelor în economia unei ţări din perspectiva reglatorie, să ne oprim mai întâi asupra unor definiţii el impozitului. Astfel, “impozitul este o contribuţie obligatorie, fără contraprestaţie şi cu titlu nerambursabil, datorat bugetului de stat de persoanele fizice sau juridice pentru veniturile pe care le obţin sau pentru averea pe care o posedă” . O altă definiţie a impozitului este “ impozitul reprezintă plata bănească, obligatorie, generală, definitivă şi nereciprocă, efectuată de persoane fizice şi juridice în favoarea bugetului de stat în cuantumul şi la termenele precis stabilite de lege, fără obligaţia din partea statului de a presta plătitorului un echivalent direct şi imediat” .