Funcția de centru valutar al Băncii Centrale

1.Sisteme bancare

1.1 Apariția și dezvoltarea băncilor

Referitor la origine băncilor, în literatura economică de specialitate se întâlnesc diferite păreri și opinii.Unii cercetători susțin că primii bancheri au fost cei care efectuau schimbul de bani.Aceștia se numeau zarafi și au fost primii prețuitori ai monedelor și intermediari ai circulației monetare.Alți cercetători asociază noțiunea de bancă momentului în care un grup de persoane a avut ideea de a primi disponibilități bănești sub formă de depozite de la cei care doreau să facă economii și a da împrumuturi celor care aveau nevoie de bani.

Unii autori, invocând mărturii istorice, atestă faptul că operațiunile bancare au apărut și s-au dezvoltat încă cu mii de ani înaintea erei noastre, concomitent cu apariția și dezvoltarea vieții sociale. Ei au în vedere faptul că, în decursul timpului, băncile asigurau păstrarea unor obiecte de valoare, cum ar fi cele din metale prețioase. Chiar și templele, care primeau în depozit asemenea obiecte, se considera că dezvolta activitate bancară. Astfel babilonienii, cu douăzeci de secole înainte de Hristos, cunoșteau practica de a încredința templelor depozite de valori. În Grecia antică, templele acționau ca niște bănci, acordând împrumuturi indivizilor și monarhilor. Datorită caracterului religios, templele erau considerate ca refugii sigure pentru bani.

În secolele XII-XVI au apărut mai multe organizații bancare, ca Banca de Veneția ( 1171), Banca de Barcelona ( 1341), Banca de San Giorgio ( 1407), Banca de Milano ( 1593). Dar băncile autentice, moderne, pot fi considerate Banca de Amsterdam (1608), Banca de Hamburg ( 1691), Banca de Stockholm ( 1650) și, cu deosebire, Banca Angliei, a cărei înființare în 1694 marchează adevărata piață de hotar pentru apariția băncilor moderne.

1.2. Rolul băncilor

Băncile au rol în viața economică de:

• Atragere de capitaluri bănești disponibile și acordarea de împrumuturi întreprinzătorilor.Deținătorii de capitaluri de împrumut nu acordă, de regulă, credite direct celor care au nevoie de ele, ci își plasează disponibilitățile la bancă drept depuneri. Băncile, prin mobilizarea disponibilităților, devin intermediari între deținătorii capitalurilor de împrumut și cei care au nevoie de aceste capitaluri.

• Mobilizarea unei părți însemnate din venituri bănești și economiile diferitelor categorii ale populației și transformarea acestora în capital de împrumut. Fără existența caselor de economii, a băncilor și sistemului financiar, aceste resurse nu ar putea fi transformate în capital și ar rămâne nefolosite, ca monedă pasivă

• Emiterea titlurilor de credit și a bancnotelor. Băncile acordă credite nu numai din sumele atrase din afară sub forma depunerilor, ci și prin emiterea de angajamente proprii. Astfel se ameliorează calitatea creanțelor și angajamentelor din economie, se amplifică volumul mijloacelor de plată și al creditelor. Emisiunea bancnotelor substituie banii cu valoare intrisecă, din metale prețioase, înlocuind o circulație monetară costisitoare și inelastică cu o circulație monetară ieftină și adaptabilă.

• Efectuarea operațiunilor de viramente și prestări de servicii financiare pentru întreprinzători și în beneficiul statului.

2. Banca centrala

2.1 Caracteristici

Analiza sistemelor bancare contemporane vizează că acestea sunt structurate pe doua nivele, respectiv banca centrală și băncile de rang secundar, denumite și bănci de sistem.Rolul băncilor centrale rezultă din monopolul asupra emisiunii monetare și din funcția de autoritate monetară. Pe care a preluat-o treptat și pe măsură ce s-a implicat în afacerile statului și, în mod special, în politica economică. În acest context, este necesară precizarea faptului că, în momentul inițial al formării sistemelor bancare, nu exista o delimitare între operațiunile realizate de băncile comerciale și cele centrale ( sau de emisiune). În perioada convertibilității monetare, activitatea de emisiune nu constituia un privilegiu al băncilor centrale. Identificarea celor două tipuri de bănci s-a înfăptuit în timp, prin concentrarea emisiunii de monedă la nivelul unei singure bănci, banca centrală, care a început, astfel, să dețină monopolul asupra operațiunii de emisiune.