Creditul și dobânda

1.1. DEFINIREA CREDITULUI

Participarea in proportie ridicata a creditului la finantarea economiei, implicatiile acestuia asupra cresterii economice si asigurarii echilibrului monetar explica interesul literaturii din domeniu pentru delimitarea contnutului creditului si definirea lui. Creditul se dovedeste a fi una din cele mai complexe categorii valorice.

Sistematizand numeroasele opinii exprimate , putem structura trei conceptii fundamentale definirii creditului: creditul ca incredere, creditul ca forma a relatiilor de schimb si creditul ca expresie a relatiilor de redistribuire.

Creditul ca incredere. Unii economisti apreciaza ca idea de incredere ar reprezenta principalul continut al creditului. Increderea este necesara in relatiile de imprumut , dupa cum nici vanzarea de marfuri cu plata amanita nu ar avea loc. Pentru ca relatia de credit sa se manifeste , creditorul trebuie sa aiba incredere in calitatile morale ale debitorului, s fie convins de bonitatea sa , de capacitatea financiara a acestuia de a face platala scadenta, de solvabilitatea acestuia.

Creditul ca expresie a relatiilor de schimb, reprezinta un acord prin care anumite bunuri, servicii sau o cantitate de moneda sunt cedate în schimbul unei promisiuni de plata viitoare . Unei asemenea abordari a creditului, îi sunt aduse contraargumente dintre care cel mai puternic, acela potrivit caruia creditul nu este o forma a schimbului, nici din punct de vedere al scopului si nici al continutului material al valorii .operatiunile de credit sunt operatiuni de schimb care preinta acea particularitate ca un interval de timp apreciabil separa efectuarea presattiunii de efectuarea contraprestatiunii. Creditul inseamna schimbarea unei prestatiuni actuale contra un ei prestatiuni viitoare intre doi subiecti: creditorul, care transfera bunuri, servicii sau bani si debitorul, care-si asuma obligatia de a plati bunurile sau de a restitui banii la scadenta.

Creditul ca expresie a relatiilor de redistribuire reprezinta o abordare care porneste de la continutul economic specific al creditului, respectiv transferul unei parti din produsul social de la unii din participantii la circuitul economic catre alti participanti la acest circuit. Spre deosebire de alte forme ale relatiilor de redistribuire a veniturilor, ca de exemplu impozitele si taxele, care au caracter definitiv, creditul este o forma particulara a acestor relatii, prin caracterul temporar al transferului din economie.

Definirea completa a creditului poate fi realizata prin luarea în considerare si corelarea acestor trei abordari, ceea ce poate duce la urmatoarea formulare:

_ Creditul reprezinta o categorie economica, ce exprima relatii de repartitie a unei parti din PIB sau din venitul national, prin care se mobilizeaza si se distribuie disponibilitatile din economie si se creeaza noi mijloace de plata, în scopul satisfacerii unor nevoi de capital si al realizarii unor obiective ale politicii economice.

În esenta, creditul reprezinta schimbul unei valori monetare actuale contra unei valori monetare viitoare. Continutul si semnificatia acestui concept rezulta si din functiile care sunt atribuite creditului, si care în functie de opiniile care s-au conturat, pot fi grupate astfel:

a) o prima grupa de opinii abordeaza functiile creditului în acelasi mod ca si functiile finantelor, respectiv functiile de repartitie si control. Potrivit acestei idei, relatiile de credit fac parte din relatiile financiare în sens larg;

b) o a doua grupa de opinii considera trei functii caracteristice ale creditului (cele doua precedente) plus functia de emisiune;

c) a treia grupa analizeaza functiile creditului ca: functie de mobilizare si functie de redistribuire;

d) a patra grupa de opinii apreciaza creditul prin aceea ca este însotit permanent de dobânda, atribuindu-i-se functia de purtator de dobânda.

Dintre toate aceste opinii exprimate cu privire la functiile creditului, retin atentia cele care atribuie creditului urmatoarele functii: - de repartitie

- de control

- de emisiune.

1.2. ELEMENTELE DI TRASATURILE CREDITULUI

Pentru evidentierea functiilor si caracteristicilor creditului, este necesara prezentarea

elementelor incluse în relatiile de credit, astfel:

- participantii la raportul de credit;

- promisiunea de rambursare;

- scadenta;

- dobânda (pretul creditului).

• Participantii la raportul de credit, creditorul si debitorul sunt denumiti în literatura de specialitate cu termenul subiecte ale raportului de credit .

Analiza participantilor la raportul de credite evidentiaza marea diversitate a acestora si

dimensiunile ample ale creditarii. Daca se procedeaza la gruparea în trei categorii principale a creditorilor si debitorilor, se disting: populatia; statul, agentii economici.

Agentii economici detin o importanta pozitie în rândul creditorilor, în cazul în care obtin

rezultate financiare pozitive, pentru care cauta cele mai eficiente modalitati de plasare pe piata monetara sau de capital. Disponibilitatile monetare degajate de întreprinderi se constituie în resurse de creditare a activitatilor unitatilor deficitare, fie în mod direct, fie prin intermediul bancilor si al altor institutii financiare. Potentialul de economisire, implicit de creditare al întreprinderilor poate fi evidentiat prin analiza disponibilitatilor în depozite la termen si ale portofoliilor de titluri detinute ca participatii la capitalul social al altor agenti economici si ca subscriptori la titlurile emise de stat.

Populatia participa la procesul de creditare în dubla calitate, de creditor si debitor,

remarcându-se prin rolul important în asigurarea resurselor de creditare . O asemenea tendinta este specifica si tarilor dezvoltate, unde aportul populatiei la formarea resurselor de creditare este aproximativ egal cu cel al întreprinderilor.

Participarea statului în calitate de creditor nu poate fi analizata decât în situatia

înregistrarii de excedente bugetare si a disponibilizarii în economie a unor importante sume, dirijate catre sistemul asigurarilor si protectiei sociale ori catre alte destinatii.

În schimb, calitatea de debitor a statului este bine definita în toate economiile

contemporane, ca urmare a înregistrarii de deficite bugetare. Nivelul datoriei publice, rezultat al îndatorarii interne si externe a statelor depaseste în unele cazuri nivelul PIB