Convertibilitate - insusire legala a unei monede de a putea fi preschimbata cu o alta moneda in mod liber prin vinzare si cumparare pe piata, in sensul ca nu exista restrictii nici cu privire la suma de preschimbat, nici la scopul preschimbarii platii pentru tranzactii curente sau miscari de capital si nici la calitatea celui care efectueaza preschimbarea: rezident al tarii in care se efectueaza operatia sau nerezident.
Moneda - piesa de metal (aur, argint, cupru etc) care se prezinta in general sub forma de disc plat si serveate ca mijloc de circulatie, de plata si eventual de tezaurizare. Spre deosebire de bani, nu este un termen generic, ci se refera la un anumit fel de bani si anume la piesele de metal cu valoare proprie deplina sau inferioara valorii nominale.
Piata trebuie sa permita o confruntare permanenta a cererii si ofertei si sa comunice cu pietele straine. Interesul pentru convertibilitate poate fi formulat astfel:
Prin convertibilitate se creeaza premisele determinarii exacte a eficientei comertului exterior in ansamblu si a fiecarei tranzactii in parte si pe plan mai general, a intregii productii a tarii.
Ca urmare a convertibilitatii, produsele tarii se afla intr-o concurenta reala cu produsele celorlalte tari, imbunatatirea activitatii de productie, cresterea productivitatii muncii, ridicarea nivelului tehnic, calitativ si estetic al produselor sint stimulate.
Convertibilitatea face posibila restructurarea permanenta a economiei prin dezvoltarea productiei sectoarelor si produselor celor mai eficiente cerute la export.
Din punct de vedere financiar, convertibilitatea contribuie la realizarea echilibrului valutar-financiar, moneda nationala putind fi utilizata - desigur vremelnic si in anumite limite pentru acoperirea unor eventuale dezechilibre ale balantelor platilor.
Cursurile valutare in general si valoarea monedei natioale in special sunt puse pe o baza economica, ele rezultind din cererea si oferta de pe piata valutara. Trecerea la convertibilitate poate fi deci considerata ca fiind un rezultat al atingerii unui nivel mai inalt de dezvoltare si eficienta economica si totodata ca un instrument de perfectionare a relatiilor comerciale si financiare internationale in scopul largirii si diversificarii schimburilor economice.
Convertibilitatea inlesneste comertul cu strainatatea si cresterea eficientei acestuia. O tara cu moneda convertibila poate face comert cu toate celelalte tari, pe pietele unde obtine cel mai mare avantaj. Cu toate acestea, putine tari au putut introduce convertibilitatea libera. In perioada interbelica, numeroase tari au trebuit sa renunte la convertibilitate din cauza conditiilor economice potrivnice. Romania nu a avut moneda convertibila decit 3 ani: 1929-1932. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, convertibilitatea a devenit unul din principiile fundamentale sistemului monetar international din 1944. Cele mai importante state vest-europene au trecut insa la convertibilitate de-abia in viata economica si in vocabularul de specialitate, convertibilitatea si-a facut aparitia odata cu crearea bancnotelor.
Intrucit la origine bancnota a derivat din chitanta eliberata de bancher clientului care depunea la el o cantitate de aur din motive de securitate si comoditate, acest instrument a
pastrat multa vreme caracterul de angajament subscris de banca emitenta de a plati la cerere, in monede de aur, suma inscrisa pe bilet, deoarece biletul nu era altceva decit un
reprezentant al aurului. Aceasta insusire a bancnotei de a fi oricind transformabila in aur a fost denumita convertibilitate. Ea a emanat deci din conceptia ca bancnota este emisa si circula in locul aurului.
In acceptia clasica, convertibilitatea s-a efectuat prin urmare in aur (sau argint in cazul etalonului argint). Sistemele monetare bazate pe aur sau argint, precum si pe bimetalism, asa cum functionau inainte de 1914, prevedeau obligatia neconditionata a bancii de emisiune de a achita prezentatorilor de bancnote, oricare ar fi fost ei rezidenti sau nerezidenti suma in metal corespunzatoare valorii nominale a bancnotelor prezentate si continutului de metal pretios stabilit prin lege pentru unitatea monetara respectiva.
La acest capitol, putem mentiona faptul ca convertibilitatea face parte din notiunile si institutiile care au cunoscut importante modificari de continut. Astfel: pe vremea cind sistemele monetare nationale se bazau pe etalonul aur, pe etalonul argint sau pe bimetalism, convertibilitatea insemna dreptul detinatorului unei sume in bancnote de a pretinde in schimb de la banca emitenta cantitatea de aur (argint) corespunzatoare valorii nominale a bancnotelor si continutului de metal stabilit prin lege pentru unitatea monetara respectiva. Convertibilitatea era asigurata prin stocul de acoperire (aur, valuta) detinut obligatoriu de banca, care reprezenta a doua garantie a emisiunii, alaturi de garantia principala a portofoliului de scont.
Este de la sine inteles ca in conditiile etalonului aur, moneda nationala era convertibila si in valute in sensul ca detinatorul putea obtine preschimbarea ei in valuta oricarei alte tari la cursul oficial, paritar, adica la raportul dintre continuturile de aur ale monendelor in cauza. Aceasta convertibilitate in valuta era insa subsidiara: ea deriva in mod logic din convertibilitatea in aur, singura care avea un caracter definitoriu pentru moneda nationala a unei tari.
Pentru a face fata operatiilor de convertire, bancile de emisiune erau obligate prin legea lor constitutiva sa-si formeze si sa mentina o rezerva de aur, a carei marime fusese stabilita, pe baza experientei, la 25-40% din suma bancnotelor aflate in circulatie. Rezerva era denumita stocul de acoperire a bancnotelor. In unele legi monetare, in rezerva erau cuprinse si valute.
In Romania, legea "pentru infiintarea unei banci de scompt si circulatiune" din 17/29 aprilie 1880 a stabilit ca "Banca Nationala a Romaniei" are privilegiul de a "emite bilete de banca la purtator. Suma biletelor in circulatiune va fi reprezentata prin valori lesne de realizat. Banca va trebui sa aiba o rezerva metalica de o treime din suma biletelor emise". Intr-un alt articol al legii de infiintare se arata ca "biletele vor fi platite la prezentare, la biroul bancii, in aur sau in moneda nationala de argint".
Asadar, bancnotele Bancii Nationale erau convertibile in aur sau argint, banca fiind obligata in acest scop sa aiba o rezerva metalica echivalenta cu o treime din suma bancnotelor emise.
La inceput, legatura monedelor de hirtie cu metalul monetar se realiza prin pastrarea in depozitele bancii emitente a aurului, ca activ de bilant, in timp ce moneda de hirtie reprezenta o obligatie a bancii fata de viitorii posesori de bilete de banca. In aceasta perioada s-a mentinut convertibilitatea, moneda de hirtie fiind preschimbata la cerere in aur. Convertibilitatea interna a monedelor de hirtie este limitata si dupa 1933 este exclusa definitiv, moneda de hirtie si moneda de cont raminind singurele forme de moneda in circulatie.
Gheorghe Manolescu - Moneda si ipostazele ei, Bucuresti, 1996
Constantin Kiritescu - Moneda - mica enciclopedie
Constantin Kiritescu - Relatii valutar-financiare internationale
Vasile Turliuc, Vasile Cocris - Moneda si credit, Iasi, 1997
Silviu Cerna - Sistem monetar si politica monetara
Pecican Eugen Stefan - Piata valutara, banci si econometrie, Editura Economica, Bucuresti, 2000, pag. 114-126
Walmsley T. - The foreign exchange and money markets guide, Editura Wiley Fin., 1995
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
