Bursa de Valori și Mecanismele Ei

Bursa reprezintă o culme a pieţei, maturitatea, chintesenţa ei. Dezvoltarea comerţului

începută în timpuri istorice primitive a avut nevoie de mii de ani până a găsit această formă

sublimată de tranzacţii, inventând bursa. Spiritul acestei instituţii este însă marcat de tradiţiile

comerciale, istorice, culturale ale ţării în care ea funcţionează şi reglementările ei specifice

variază de la meridian la meridian şi pe acelaşi meridian la diverse latitudini. Rămân comune

principiile generale de funcţionare, definirea elementelor fundamentale, constituţionale, dar

mecanismele, interrelaţiile, autoritatea (decizia), participarea, intimitatea bursei, este specifică

fiecărei ţări în parte.

Bursa înseamnă instituţia ce găzduieşte o piaţă bursieră. Bursa în sens general poate

defini o piaţă specifică (de produse, metale, acţiuni etc.) dar bursa în înţelesul curent, este o

instituţie a economiei de piaţă în care se manifestă o piaţă organizată, liberă, eficientă,

transparentă, corectă, adaptabilă, lichidă. Pieţele de capital, au de fapt în bursă imaginea

perfectă, confundându-se chiar cu ea în unele situaţii.

Termenul de bursă desemnează o instituţie a economiei de piaţă ca formă organizată de

schimb pentru titluri financiare.

Procesul de formare şi dezvoltare a burselor este organic legat şi interdependent de unele

premise de ordin material, organizatoric sau instituţional. Cele mai importante dintre acestea

sunt:

1) Dezvoltarea şi concentrarea schimburilor comerciale. Atâta timp şi în acele locuri în care

schimburile comerciale au fost slab dezvoltate, nevoia concentrării lor într-un spaţiu

determinat nu s-a manifestat în mod deosebit. Odată cu avântul luat de comerţ (în perioada

greco-romană, în porturile din nordul Italiei, în oraşele hanseatice sau după formarea

imperiilor coloniale), reunirea în acelaşi loc a tuturor celor interesaţi în afaceri a devenit o

problemă de foarte mare interes. Aceste locuri au fost asociate punctelor în care se puteau

încheia afaceri (deci câştiga bani), ceea ce, se pare, a condus la apariţia siglei cuprinzând

pungile cu bani, şi, mai târziu, la dobândirea numelui de bursă.

Este uşor de dovedit astăzi că bursele cele mai active (atât pentru mărfuri, cât şi pentru

valori) sunt concentrate fie în zonele marilor producători, fie în zonele marilor centre

financiare sau comerciale.

2) Caracterul public şi reglementat al tranzacţiilor. Organizarea şi funcţionarea bursei trebuie să

se facă în conformitate cu reglementări publice, obligatorii pentru toţi participanţii. Cele mai

vechi reglementări de acest gen sunt cele ale adunărilor de negustori din Roma antică, iar în

Evul Mediu, Codul Comercial a îndeplinit rolul pe care, în prezent, îl îndeplinesc

regulamentele burselor.

3) Dezvoltarea societăţilor pe acţiuni. Înflorirea deosebită a burselor odată cu dezvoltarea

marilor corporaţii pe acţiuni (ale indiilor mai ales), demonstrează o dată în plus că istoria

societăţilor pe acţiuni este strâns legată de apariţia burselor de valori. Expansiunea

comercială a generat nevoi sporite de resurse financiare, iar construirea de societăţi pe

acţiuni a reprezentat una din cele mai bune soluţii pentru atragerea resurselor marelui public

în acest proces. Piaţa acţiunilor şi mai ales bursa de valori au însemnat şi înseamnă şi în

prezent mecanismele prin care hârtiile (de valoare) se transformă în bani (şi invers), astfel că

cel ce vrea să investească în societăţile emitente să poată cumpăra titluri, iar cel care nu mai

doreşte să le pastreze să le poată revinde.

4) Amplificarea relaţiilor de credit. Odată cu dezvoltarea producţiei piaţa a trebuit să atingă

dimensiuni adecvate. Pentru a influenţa dimensiunile pieţei producătorii şi comercianţii

utilizează toate mijloacele posibile. Între acestea un loc foarte important îl ocupă creditul

comercial. Pe de altă parte, ritmul progresului tehnic impune realizarea de investiţii foarte

mari în cercetare şi modernizarea tehnică şi tehnologică.

5) Dematerializarea schimburilor a avut de urmat o cale lungă deoarece a fost greu „asimilată”

de marele public. În zilele noastre, între titlurile normative şi cele la purtător nu mai există

deosebiri importante de ordin practic. Urmărind simplificarea, şi, pe această bază accelerarea

schimburilor, bursa a procedat treptat atât la dematerializarea mărfurilor, cât şi a valorilor

negociate. Procesul de dematerializare a valorilor a început cu cel al banilor cu valoare

intrinsecă (din aur sau argint) şi a fost determinat atât de decalajul, din ce în ce mai mare,

dintre nevoia de bani şi disponibilul de bani, cât şi de problemele curente determinate de

circulaţie (costul şi riscul transportul, uzura pericolul falsificării) sau plată (disponibilitate,

control).

Apariţia şi dezvoltarea burselor este o consecinţă firească şi, totodată, o mărturie a

progreselor pe care societatea - în evoluţia sa – le-a înregistrat în domeniul schimburilor şi al

organizării pieţei. Bursele moderne sunt rezultatul unui proces evoluativ îndelungat, fiecare

moment important pentru afirmarea şi creşterea rolului acestora fiind legat de realizarea unor

premise materiale şi instituţionale indispensabile.

Opiniile specialiştilor cu privire la momentul apariţiei burselor de valori sunt diferite, la

fel ca şi cele privind momentul apariţiei banilor .

Unii autori consideră că apariţia burselor este legată de marile lucrări publice (construirea

de drumuri, de monumente etc.) realizate în Imperiul roman, lucrări care necesitau capitaluri

importante, ce nu puteau fi obţinute decât prin reunirea mai multor investitori. Punerea în operă a

acestor lucrări a făcut necesară deci fracţionarea efortului financiar între mai mulţi asociaţi,

reuniţi în societăţi în comandită pe acţiuni, ale căror titluri erau negociate în basalici construite

special în acest scop. Tranzacţiile cu aceste titluri erau reglementate de „collegia mercatorum”

(adunări ale negustorilor) care aveau rolul de stabilire a uzanţelor de comerţ în scopul facilitării

şi creşterii siguranţei schimbului, iar negociatorii deţineau monopolul exclusiv al efectuării

tranzacţiilor respective. 1