Activitatea de Retail Banking în Franța

CAP.1. Caracteristicile sistemului bancar din Franta

1.1. Istoria

Evoluţia sistemului bancar francez este determinată de reglementările din cadrul raporturilor bănci-stat, iar raporturile dintre bănci şi economie se realizează, în principal, pe bazele dreptului comercial, ceea ce determină ca băncile să aibă o funcţionare cu caracter mai mult juridic şi administrativ, decât economic şi financiar.

Sistemul bancar francez are o istorie destul de îndelungată, încă din Evul Mediu, când scoţianul John Law a întemeiat Banca Generală din Franţa. El era de părere că moneda metalică este limitată de cantitatea de metal preţios disponibil şi propune substituirea monedei metalice cu cea de hârtie pentru a adapta nevoia de monedă la nevoile de producţie şi circulaţie. Astfel, sporirea cantităţii de bani este posibilă doar prin simpla emisune a banilor de credit.

În anul 1718 Banca Generală fuzionează cu Compania Indiei Occidentale, formând Banca Regală, care după doi ani de activitate prosperă în care au fost emise bilete de bancă excesiv, în urma unor speculaţii acestea îşi pierd valoarea, iar deţinătorii devin neîncrezători, urmând o panică bancară şi anunţul oficial că acestea nu mai pot fi folosite ca mijloace de plată.

După ce s-a dovedit că această încercare a lui John Law a fost un eşec s-a generat un puternic curent psihologic de respingere a instituţiei bancare, fenomen care a dus la o încetinire a activităţii bancare în perioada următoare.

O nouă instituţie bancară în Franţa apare abia în anul 1776 sub denumirea de “Casa de Scont”. La baza acestei bănci se afla iniţiativa reputaţilor economişti fiziocraţi ai acelei perioade.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea iau fiinţă trei instituţii bancare:Casa de Cont Curent (1796), Casa de Scont de Comert (1797), Banca Comerciala (1800).

În 1800 Napoleon a contribuit la înfiinţarea Băncii Franţei. Însă sub forma sa modernă, banca franceză îşi începe existenţa odată cu apariţia monarhiei, în iulie 1830. În acea perioadă, băncile din Paris erau deţinute de personalităţi precum Jacques Laffitte, Casimir Perier, Rothschild, formând o aşa-zisă activitate bancară sus-pusă, caracterizată prin faptul că se axează pe gestionarea averilor mari, finanţările internaţionale şi ale statului, dezvoltând o relaţie strânsă cu statul.

Dezvoltarea sistemului bancar, în forma în care este astăzi, s-a realizat treptat, mai ales în perioada celui de-al doilea Imperiu, când avântul industrial a determinat crearea de noi bănci cu reţea de colectare mai largă: Creditul mobiliar al fraţilor Periere (1852), Societatea Generală a creditului industrial şi comercial (1859), Crédit Lyonnais (1863), Société Générale (1864).

Schimbările în sistemul bancar au fost esenţial determinate de reglementări din anii 1966-1967, pentru remodelarea acestuia, care vizau atenuarea diferenţelor dintre băncile de afaceri şi cele de depuneri, permisiunea acordată băncilor şi instituţiilor financioare de a realiza împrumuturi şi plasamente la domiciliul clientuluio, instituirea pieţei ipotecare, abolirea autorizaţiei prealabile pentru deschiderea ghişeelor (începe „cursa ghişeelor” pentru atragerea economiilor populaţiei), remunerarea depozitelor la termen şi interzicerea acestora la depozitele la vedere, constituirea BNP – Banque Nationale de Paris.

În anii următori, sectorul bancar s-a dezvoltat tot mai mult, atât în domeniul colectării resurselor, cât şi în cel al acordării de credite, vorbindu-se tot mai mult de bancarizarea gospodăriilor populaţiei (de fapt, activitatea de retail banking). Ponderea băncilor în disponibilităţile monetare a crescut, iar acestea şi-au extins atribuţiile, dar statul s-a implicat în acordarea de credite cu dobânzi favorabile, activităţilor de agricultură, export şi construcţie de locuinţe. Băncile au manifestat, în schimb, o politică de internaţionalizare (acordau credite mai ales persoanelor nerezidente).

În ultimii ani, practicile bancare au evoluat puţin, iar băncile nu şi-au modificat atitudinea faţă de întreprinderi, neparticipând astfel la dezvoltarea economiei, jucând doar rolul de intermediar al statului.