Intelligence - cercetare academică

Abstract

Anul 2001 nu a reprezentat doar punctul de cotitură în adoptarea unor noi strategii de securitate naţională şi internaţională sau reformularea principalelor componente (tangibile sau netangibile) ale puterii ci şi schimbarea de atitudine faţă de intelligence şi serviciile de intelligence. Necesitatea restructurării serviciilor de intelligence, a mijloacelor şi metodelor folosite, resimţită atât la nivelul deciziei politice cât şi la cel al opiniei publice, a determinat o creştere fără precedent a interesului academic, ştiinţific faţă de intelligence.

Influenţa succeselor sau eşecurilor intelligence asupra societăţii, recunoaşterea socială a utilităţii serviciilor de intelligence, relaţia producător-beneficiar în ciclul informaţional, găsirea unei definiţii unanim acceptate a intelligence-ului, legătura dintre intelligence şi relaţiile internaţionale, intelligence şi politica internă sau mai noul concept de homeland security, ponderea surselor deschise şi efectul noilor tehnologii informaţionale asupra activităţii de intelligence, concepţiile moderne de abordare a lucrului cu agenţii şi modificarea politicilor de recrutare a personalului serviciilor secrete, sunt numai câteva dintre aspectele spre care trebuie să ne îndreptăm atenţia în cercetările de intelligence.

De-a lungul secolelor orice lucrare de istorie, sociologie politică, guvernare, chiar filozofie politică de la Sun Tzu, Machiaveli sau Hobbes [1] şi până în zilele noastre a tratat problema intelligence ca subiect conex ariei de studiu, considerând intelligence-ul “informaţie destinată acţiunii “[2].

Preocuparea pentru studiul intelligence nu a fost, parcă, niciodată atât de pregnantă cum este acum, la începutul secolului XXI. Declasificarea arhivelor din perioada Războiului Rece, atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 şi 11 martie 2004, scandalurile mediatice ale Războiului din Golf şi intervenţiile militare din Afganistan şi Irak, schimbarea de paradigme în domeniul securităţii naţionale şi internaţionale, au produs modificări majore în modul de studiu academic al problematicii intelligence. Intelligence, informaţia sub orice formă a ei, face parte din arsenalul noilor conflicte asimetrice, Deţinerea, puterea şi utilitatea intelligence reprezintă miza conflictului asimetric.

Modelându-se după noile caracteristici ale societăţii informaţionale, serviciile de intelligence trebuie să-şi redefinească obiectivele, strategiile, doctrinele, să identifice noile forme de ameninţări şi modalităţile de prevenire a acestora.

Securitatea nu mai este definită cu ajutorul parametrilor militari. Securitatea unei naţiuni se referă astăzi, la securitatea democratică, securitatea economică, securitatea infrastructurilor informaţionale, securitatea individuală.

Efectul imediat al schimbării paradigmei de securitate în plan intern şi internaţional, a fost transformarea rolului şi ponderii intelligence în procesul decizional, acţiunea politică bazându-se din ce în ce mai mult pe cantitatea şi calitatea produselor de intelligence.

Subiecte ca securitatea şi intelligence-ul sunt mai prezente ca oricând atât în discursurile politice cât şi în conştiinţa publică.

În 1976, prim ministrul al Marii Britanii, Harold Wilson spunea că este periculos şi nefast pentru interesul general naţional să se discute public despre problemele de securitate şi intelligence, astăzi, pentru prima dată în istoria serviciilor secrete britanice, se afirmă deschis utilitatea lor şi gradul lor de implicare în acţiunea politică la nivel internaţional, iar preşedintele SUA petrece prima oră a fiecărei dimineţi de lucru împreună cu şeful intelligence-ului şi consilierul pe probleme de securitate.

Pentru economia materialului, vom încerca o scurtă trecere în revistă a principalelor divergenţe şi probleme cu care ne confruntăm în încercările de abordare academică a studiului de intelligence.

Influenţa succeselor sau eşecurilor intelligence asupra societăţii, recunoaşterea socială a utilităţii serviciilor de intelligence, relaţia producător-beneficiar în ciclul informaţional, găsirea unei definiţii unanim acceptate a intelligence-ului, legătura dintre intelligence şi relaţiile internaţionale, intelligence şi politica internă sau mai noul concept de homeland security, ponderea surselor deschise şi efectul noilor tehnologii informaţionale asupra activităţii de intelligence, concepţiile moderne de abordare a lucrului cu agenţii şi modificarea politicilor de recrutare a personalului serviciilor secrete, sunt numai câteva dintre aspectele spre care trebuie să ne îndreptăm atenţia în cercetările de intelligence.

Dacă succesele în activitatea de informaţii rămân de cele mai multe ori necunoscute, eşecurile informative au un efect copleşitor asupra aspectelor politice, sociale şi chiar economice din viaţa unei naţiuni. Putem compara fără ezitare efectul eşecului intelligence cu un tsunami care îşi bazează forţa distructivă pe existenţa informaţiilor trunchiate, pe varietatea surselor “dezvăluirilor”şi pe apariţia unor noi teorii ale conspiraţiei.

Orice eşec intelligence oferă noi posibilităţi în lupta elitelor politice pentru putere, interpretările “teoriei conspiraţiei“ oferind confortul psihologic necesar “găsirii vinovaţilor”.