Astronomia Și Teoriile Cosmologice Din Grecia Antică

Incepand cu secolul VI i. e. n. grecii au studiat miscarea astrilor, forma cerului si a Pamantului, si de la ei se pastreaza pana astazi denumirile stelelor si ale constelatiilor, dintre care cele mai celebre sunt urmatoarele: Orion (numele marelui vanator din mitologia greaca), Canis Major (cu cea mai stralucitoare stea, Sirius), Canis Minor, Lepus si Taurus, Perseus, Andromeda si Cassiopeia. Grecii au fost primii care au incercat sa explice, intr-o maniera logica si sistematica, cum functioneaza Universul, folosind modele si observatii. Inca din secolul VII i. e. n. grecii au considerat ca Universul este un loc rational guvernat de legi naturale, universale si ca omul poate sa afle aceste legi. In acest domeniu stiinta nu era capabila insa sa dea raspunsuri sigure, absolute.

Se pare ca primele preocupari astronomice au apartinut unuia din cei sapte intelepti ai Greciei antice, savantul si filozoful Thales din Milet (625 547 i. e. n. ) care a ramas in istorie prin prezicerea unei eclipse de Soare. Thales considera ca apa este elementul primar in Univers. Mai tarziu matematicianul si filozoful Pitagora din Samos (582 507 i. e. n. ) este cel care numeste cerul cosmos si declara ca Pamantul are forma sferica. Filozoful Parmenide din Eleea (515 440 i. e. n. ) sustinea si el teoria sfericitatii Pamantului si afirma ca Luna miscandu-se in jurul Pamantului ilumineaza noptile cu o lumina imprumutata. Numele lui Pitagora este retinut de istoria astronomiei pentru ca a fost primul matematician care a ajutat, prin teoremele sale, la dezvoltarea astronomiei ca stiinta. Teorema lui Pitagora a fost extrem de utila in calculul distantelor astronomice. Totusi prima teorie cosmologica importanta ii apartine savantului si filozofului grec Aristotel (384 322 i. e. n), discipolul lui Platon, care considera ca in centrul Universului se afla Pamantul, sferic si invaluit de mai multe sfere concentrice; primele trei sfere sunt formate din cele trei elemente fundamentale: apa, aerul si focul. Ultima sfera este invaluita de alte sapte sfere cristaline, in care sunt fixate cele sapte planete cunoscute, in ordinea urmatoare: Luna, Mercur, Venus, Soarele, Marte, Jupiter si Saturn. Dincolo de ultima sfera cristalina se afla firmamentul cu stelele fixe, aflat in miscare permanenta. Permanenta miscare a stelelor reprezenta in conceptia lui Aristotel agentul motor primordial (primum movens), iar miscarea lor era comunicata mecanic si sferelor din interiorul sistemului. Pentru a evita interferenta miscarii sferelor, Aristotel considera ca intre sferele planetelor se afla alte sfere compensatoare, care se rotesc uniform in jurul aceleiasi axe, dar in sens invers cu primele. In acest fel, cele 56 de sfere din care este compus Universul asigura perpetuitatea miscarii si imposibilitatea existentei vidului, fiecare sfera aderand cu cea imediat invecinata. Conform lui Aristotel, corpurile din sfera Lunii si cele din sferele urmatoare se compun din al cincilea element, de ...