Sistemul Privat de Pensii

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Asigurări
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 8 în total
Cuvinte : 2349
Mărime: 105.67KB (arhivat)
Publicat de: Eduard Niță
Puncte necesare: 6
UNIVERSITATEA „DIMITRIE CANTEMIR” BUCURESTI FACULTATEA DE MANAGEMENT TURISTIC SI COMERCIAL

Extras din referat

În perioada de criză a statului bunăstării, sistemele de pensii au trecut printr-un proces de reformă. În ţările industrializate aceasta s-a încheiat spre mijlocul anilor ‘80, pentru ca după 1990 să vină rândul ţărilor fostului bloc socialist. Atât unele cât şi celelalte au urmărit să îmbine cât mai bine protecţia socială şi responsabilitatea autoprotecţiei în condiţiile în care statele bunăstării au fost martorele unor schimbări majore în funcţionarea pieţei muncii şi a unei evoluţii demografice, care au indus presiuni semnificative asupra fondurilor de pensii şi a resurselor sociale ale statului în general.

În prezent, România se confruntă cu situaţia în care numărul pensionarilor este în creştere, în vreme ce numărul celor care contribuie la sistemul asigurărilor sociale scade. Mai mult, prognoza demografiă pe termen lung este îngrijorătoare. Dacă în anul 2005, aproximativ 18% din totalul populaţiei avea peste 65 de ani, studiile relevă faptul că în anul 2020 procentul va creşte la 30%, iar în anul 2050 jumătate din populaţie va depăşi această vârstă. În această situaţie, veniturile pensionarilor vor fi din ce în ce mai mici, fiind necesară găsirea unei alternative care să le asigure acestora venituri suplimentare faţă de pensia de stat. Practic, reforma pensiilor înseamnă extinderea bazelor sistemului de pensii prin adăugarea a înca două surse de pensie (pilonul II şi pilonul III) pe lângă pensia publică de stat (pilonul I). Noile fonduri de pensii, constituite prin contribuţiile individuale ale participanţilor, sunt administrate de companii private. Astfel, România se pregăteşte să se alăture celorlalte ţări din Europa Centrală şi de Est, care dispun deja de un sistem de pensii private dezvoltat.

Anul 2006 a reprezentat o etapă decisivă pentru această reformă. S-a stabilit cadrul legislativ prin adoptarea legii 204/2006 privind pensile facultative şi dezbaterea proiectului de modificare şi completare a legii 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.

Astfel, reforma sistemului de pensii are în vedere: restabilirea echilibrului între generaţii, restabilirea echilibrului financiar al sistemului public de pensii, precum şi completarea actualului sistem de pensii, de tip "pay as you go" (PAYG- "eşti plătit pe măsură ce ieşi din sistem").

După cum se cunoaşte, sistemul de pensii din România se află în faţa unei etape noi de reformă, determinată de o serie de factori macro-economici şi sociali care au impus schimbări atât în ceea ce priveşte sistemul public de pensii (elementele parametrice, condiţiile de eligibilitate pentru diferitele categorii de pensie, creşterea gradului de responsabilitate şi control, etc), cât şi în ceea ce priveşte sistemele neintegrate acestuia.

Principalele direcţii ale reformei vizează:

- Lărgirea sferei de cuprindere a asigurării obligatorii – prin integrarea în sistemul unitar de pensii publice a persoanelor care aparţineau unor sisteme speciale (pensiile militare), precum şi a persoanelor care realizează venituri din profesii liberale;

- Îmbunătăţirea sustenabilităţii financiare a sistemului de pensii – prin introducerea unor condiţii mai restrictive privind accesul la pensia anticipată parţială şi la pensia de invaliditate;

- Menţinerea standardului de viaţă al pensionarilor în plată – prin corelarea puterii de cumpărarea a pensionarilor în raport cu rata inflaţiei;

- Asigurarea unui tratament corect al persoanelor asigurate, viitori pensionari – prin reglementarea modului de stabilire a pensiei în directă corelaţie cu nivelul veniturilor asigurate pentru care s-au achitat contribuţiile de asigurări sociale;

- Descurajarea pensionărilor anticipate parţiale – prin majorarea coeficientului de penalizare a pensiei;

- Implementarea unor criterii mai stricte în ceea ce priveşte accesul la pensia de invaliditate şi intensificarea controalelor ulterioare;

- Creşterea vârstelor de pensionare ca urmare a creşterii speranţei de viaţă a populaţiei şi egalizarea graduală – până în anul 2030 – a stagiului complet de cotizare pentru femei şi bărbaţi.

Trebuie menţionat că aceste direcţii de acţiune se circumscriu preocupărilor generale manifestate, în domeniul pensiilor, de statele membre ale Uniunii Europene, documente comunitare recente subliniind faptul că, în contextul unei societăţi cu o populaţie îmbătrânită, va fi din ce în ce mai greu să se asigure sustenabilitatea financiară a sistemelor de pensii.

Ce înseamna reforma pensiilor şi în ce constă?

Reforma pensiilor înseamna extinderea bazelor sistemului de pensii prin adăugarea a încă 2 surse (piloni) de pensie, numite pensii private, pe lângă pensia publică (de stat).

Constă în:

• Noile fonduri de pensii nu vor fi administrate de către stat, ci de companii private. Acestea vor administra contribuţiile individuale ale participanţilor (angajaţi înscrisi la fond) în beneficiul direct al acestora. Aplicarea reformei se va realiza diferit pentru angajaţi, în funcţie de grupa de vârsta din care aceştia fac parte.

• Vârsta de pensionare a femeilor va creşte, de la 57 de ani la 60 de ani, vârsta care va fi atinsă în anul 2014, prin adăugarea a câte 3 luni pe an. Se va menţine diferenţa de 5 ani dintre vârsta de pensionare a bărbaţilor şi cea a femeilor.

Aspecte ce caracterizează România în prezent:

- În România sistemul public de pensii cuprinde numai Pilonul I şi este

organizat pe principiul redistribuirii („pay as you go”), principiu conform căruia pensiile actualilor pensionari sunt plătite din contribuţiile salariaţilor actuali, cuantumul pensiilor fiind legat de nivelul venitului, dar nu relaţionat de contribuţia totală. Este lesne de înţeles că într-un astfel de sistem de pensii nici o contribuţie a actualilor salariaţi nu este pusă deoparte pentru plata pensiilor viitoare

- Acest sistem şi faptul că procesul de îmbătrânire a populaţiei este tot

mai accelerat vor duce la creşterea ratei de dependenţă, respectiv a raportului dintre numărul pensionarilor şi numărul angajaţilor şi automat la scăderea treptată a nivelului pensiilor

- Populaţia României, cu aproximativ 22.3 milioane de locuitori este a

doua ca mărime din Europa Centrală. Cu toate acestea numărul mediu de angajaţi este foarte scăzut:

An 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Numar mediu de angajati

4.559.000

4.660.000

4.745.000

4.825.000

4.900.000

4.960.000

Crestere - 2,2% 1,8% 1,7% 1,6% 1,2%

*Sursa : Casa Naţională de Pensii sş alte drepturi de Asigurări Sociale

- Populaţia în vârstă de peste 65 de ani reprezenta în 2004 15% din

totalul populaţiei şi prognoza arăta că aceasta va reprezenta în 2030 - 2050 25% din totalul populaţiei.

Urmărind aceste aspecte prezentate mai sus, este evident că România avea nevoie de o reformă a pensiilor private. Astfel, urmând exemplul altor ţări care s-au confruntat cu aceleaşi probleme, reforma sistemului de pensii în România, ce va pune bazele primului sistem de pensii bazat pe economisire şi administrare privată, se bazează pe sistemul multi pilon.

Preview document

Sistemul Privat de Pensii - Pagina 1
Sistemul Privat de Pensii - Pagina 2
Sistemul Privat de Pensii - Pagina 3
Sistemul Privat de Pensii - Pagina 4
Sistemul Privat de Pensii - Pagina 5
Sistemul Privat de Pensii - Pagina 6
Sistemul Privat de Pensii - Pagina 7
Sistemul Privat de Pensii - Pagina 8

Conținut arhivă zip

  • Sistemul Privat de Pensii.doc

Alții au mai descărcat și

Fonduri Private de Pensii

În România lui 2007, unul din șapte locuitori este în vârstă de peste 65 de ani, iar pensia medie reprezintă doar 33% din salariul mediu. În 2050,...

Sistemul de asigurări sociale în Germania

Introducere – sistemul public de pensii german Sistemul de pensii german este apreciat ca fiind unul dintre cele mai performante sisteme de...

Analiză comparatorie între asigurările tip RCA oferite de companiile ARDAF și OTP Garancia Asigurări

I.1 Descrierea asigurarii de tip RCA Asigurarea de raspundere civila auto - cunoscuta sub numele de RCA, reprezinta in momentul de fata una din...

ING Groupe

Grupul ING este unul dintre cele mai mari gupuri financiare din lume oferind o gama larga de servicii financiare integrate clientilor individuali...

Teste Grilă

TESTE GRILĂ 1. Se fac următoarele afirmaţii legate de prima de asigurare: A) Prima de asigurare reprezintă suma de bani dinainte stabilită,...

Asigurări

CAP I Def: Asigurarea este un mijloc de a acoperi o parte a riscurilor cu care se confruntă persoanele sau firmele în activitatea lor de zi cu zi...

Asigurări internaționale

1) Subiectele asigurarii: asigurarea implica o serie de factori: persoane fizice si juridice intre care se nasc raporturi sau sau relatii juridice...

Asigurări și Reasigurări

1. OBIECTIVELE CURSULUI Cursul oferă bazele teoretice referitoare la cunoaşterea necesităţii apariţiei activităţii de asigurare, la sensul unor...

Te-ar putea interesa și

Sisteme de pensii private

Sistemele de protecţie socială din toate statele dezvoltate ale lumii au identificat drept unul din obiectivele lor prioritare furnizarea unui...

Asigurări private de pensii - căi de perfecționare a sistemului de pensii

CAPITOLUL 1 : SISTEMUL PRIVAT DE PENSII 1.1. Introducere în sistemul privat de pensii Sistemul privat de pensii este o apariţie relativ nouă în...

Sistemul de Pensii în România

INTRODUCERE Indiferent de obiectivele financiare pe care oricare dintre noi şi le propune: achiziţionarea unei case sau a unei maşini, întemeierea...

Analiza comparativă a sistemului privat obligatoriu cu sistemul public de pensii

1. Introducere Sistemul de pensii reprezintă mai mult decât o componentă importantă a sistemului de protecţie socială, el reprezintă şi o oglindă...

Sistemul de Pensii Private din România

Introducere Succesul pilonilor privaţi de pensii este indispensabil pentru bunul mers al mediului de afaceri din România, deoarece satisfacţia...

Sistemul Privat de Pensii - Prioritatea Viitorului

Pensiile constituie cea mai importanta prestatie de asigurari sociale acordata in cadrul sistemului public. Orice tip de pensie se acorda la...

Sistemul Pensiilor Private

Introducere În prezent, în România populaţia se reduce, tendinţa pare ireversibilă, iar fenomenul se suprapune peste cel de îmbătrânire a...

Sistemul de Pensii Private Obligatorii în România vs Letonia, Estonia, Slovacia, Slovenia

INTRODUCERE In contextul unui fenomen tot mai accentuat de imbatranire a populatiei care pune presiune din ce in ce mai mare asupra mecanismelor...

Ai nevoie de altceva?