Riscul, prima de asigurare și despăgubirea ca elemente tehnice în asigurări

CAPITOLUL I

RISCUL ÎN ASIGURĂRI

1.1 Noţiuni generale

Societatea contemporană este confruntată permanent cu o extraordinară diversitate de riscuri: riscuri naturale, riscuri profesionale, riscuri ce afectează sănătatea, riscuri ce deteriorează mediul înconjurător, toate acestea având un impact negativ asupra generaţiilor viitoare, acţiunea lor este omniprezentă. Din aceste considerente, se constată şi faptul că termenul “risc” nu îşi găseşte nici un antonim în vorbirea curentă şi nici în dicţinar.

Una dintre numeroasele definiţii date riscului arată că acesta este o ameninţare, o posibilitate de producere a unui eveniment cauzator de pagube, concretizat, pe de o parte, prin gravitatea consecinţelor sale şi, pe de altă parte, prin probabilitatea sa de producere.

Amploarea riscului este greu de cunoscut, în situaţii diferite, acelaşi risc putând produce efecte sensibile deosebite, în funcţie de condiţiile în care se produce. Efectele riscului de accident auto diferă în funcţie de autovehiculele angrenate în acesta, după anotimpul şi locul în care se produc, viteza şi starea carosabilului.

METODE DE CARACTERIZARE A RISCULUI:

Atunci când se produce, un eveniment producător de pagube poate fi caracterizat prin: o origine, unul sau mai mulţi vectori şi o ţintă.

Originea este dată de cauza sau cauzele conjugate ale evenimentului. Un eveniment ce produce pagube se datorează, în general, unui lanţ de cauze care formează un arbore generic al producerii sale, arbore care poate ajunge foarte departe, în spaţiu şi timp. Originea riscului, sursele acestuia, sunt în aparenţă uşor de identificat (cutremurele de pământ, anumite fenomene meteorologice, activitatea centralelor nucleare, poluarea sunt cunoscute drept surse generatoare de risc). În unele cazuri, identificarea acestora este mai dificilă, deoarece concretizarea unui risc evoluează în timp, în funcţie de percepţia socială.

Vectorii reprezintă mijloacele de transfer a riscului şi sunt caracterizaţi atât de natura pericolului (chimic, biologic, mecanic), cât şi de mediul prin care se transferă (aerul, solul). Astfel, radiaţiile şi particulele radioactive, respectiv aerul, sunt vectorii riscului de radiaţii.

Ţinta o constituie victimele producerii riscului, care pot fi indivizi, grupuri de persoane, sau patrimoniile acestora. Distincţia dintre originea, vectorii şi ţinta unui risc este importantă mai ales pentru prevenirea sa.

1.2 Categorii de riscuri

Plecând de la premise că asigurarea este o reacţie socială la riscurile individuale cu care sunt confruntaţi indivizii în viaţa lor socială şi economică, se pot distinge mai multe categorii de riscuri:

• Riscuri obiective şi exogene: a căror probabilitate poate fi calculată cu un grad înalt de precizie şi care se situează înafara individului, fiind independente de acţiunile sale.

Societăţile de asigurare realizează mutualizarea acestor riscuri, contra unor prime de asigurare corespunzatoare riscului mediu şi, pe această bază acoperă pierderile acelor indivizi la care s-a produs riscul, cu costuri minime din punct de vedere social, în comparaţie cu alte forme de protecţie (de ex: autoasigurarea).

• Riscuri obiective dar cu informaţie privată, caz în care riscurile sunt obiective, dar în care probabilităţile respective constituie, în mare parte, informaţii private ale individului.

Asigurătorul nu poate cunoaşte gradul de risc plecând de la caracteristicile observabile din afară ale riscului, pentru fiecare persoană.

Societăţile de asigurare realizează mutualizarea acestor riscuri dupa procedee obişnuite, ce implică determinarea primei plătite de asiguraţi pe baza pierderii medii, pentru a putea acoperi pierderile de venituri, acolo unde ele apar.

Exemplu: cazul riscului de pierdere de venituri(din activitatea desfăşurată), probabilitatea de pierdere fiind însă diferită de la un individ la altul.

• Riscuri obiective endogene sunt riscurile a căror manifestare este consecinţa unor variabile controlate de fiecare individ şi cunoscute numai de el. Există numeroase situaţii în care asiguraţii pot influenţa probabilitatea producerii unor riscuri, agravând astfel riscul obiectiv, mediu luat în considerare la stabilirea primei.

Exemplu: În cazul riscului de pierdere de venituri, probabilitatea pierderii este o funcţie (aceeaşi pentru toţi indivizii) a nivelului de preocupare şi de efort pentru obţinerea de venituri. Absenţa observabilităţii acestui efort duce la un comportament caracteristic riscului moral: scade preocuparea asiguratului pentru prevenirea sau evitarea riscului, tocmai pentru faptul că are un contract de asigurare. Din punct de vedere al asigurătorilor, consecinţa este că la riscul obiectiv se adaugă şi riscul moral, iar societăţile de asigurare trebuie să reacţioneze prin măsuri de atenuare a efectelor negative pe care riscul moral le are asupra gestiunii lor financiare.