Prime în asigurări de deces

PRIME IN ASIGURARI DE DECES

CONCEPTUL DE ASIGURARE

In decursul anilor s-au dat numeroase definitii conceptului general de asigurare.O sinteza a diferitelor forme de prezentare a acestei notiuni poate fi data de definitia urmatoare:

Asigurarea este o operatiune financiara prin care o parte(sau partener) denumita asigurator despagubeste, in cazulproducerii unui sinistru, o alta parte denumita asigurat in schimbul unei renumeratii(prima sau cotizatie).

Sa remarcam din definitie ca suntem in cazul general al unei operatiuni financiare in care doi parteneri, P1 si P2, plaseaza anumite sume de bani pe anumite durate de timp si cu anumite scopuri.Gradul mare de dificultate al unei operatiuni financiare de acest tip este legat direct de inceertitudinea plasamentului pentru fiecare din parteneri, atat in ceea ce priveste sumele sau fondurile banesti cat si in ceea ce priveste duratele de timp la cere se refera acestea.

Definitia asigurarii data mai sus are meritul de a fi simpla si sufficient de generala, indifferent de natura partenerilor, de sumele plasate sau asigurate si de duratele de timp corespunzatoare.Ea are totodata si defectul de a nu face nici o referinta la mecanismul fundamental al asigurarii si anume acela al compensarii riscurilor, fara de care promisiunea asiguratorului se reduce pur si simplu la un pariu.

MARI ETAPE ALE ISTORIEI ASIGURARILOR

Prima forma de asigurare, asa numita “casa de solidaritate”, figureaza ca fond de solidaritate al taietorilor in piatra din vechiul Egipt(pe la 1400 inainte de Christos).

Remarcabil este faptul ca acest procedeu de solidaritate a dainuit peste milenii si a cunoscut o dezvoltare importanta in evul Mediu in cadrul comunitatii artizanilor (meseriasilor in general) si negustorilor(corporatii).Atunci sistemul function ape baza de solidaritate, reciprocitatea sau “mutalitatea” nefacand apel la generozitatea membrilor sai decat dupa producerea fiecarui sinistru.

Gratie dreptului roman, la Roma antica apare primul contract de asigurare, asa numitul “contract de imprumut”.Era vorba de un imprumut care acoperea sau garanta un transport de marfuri cu destinatie indepartata.Daca marfurile nu ajungeau la destinatie in bune conditiuni cel ce garanta cu banii pierdea orice drept la rambursarea sumei imprumutate. Acest procedeu, devenit in Evul Mediu, “imprumutul marii aventuri”, va fi interzis in 1227 de catre papa Grigore al IX-lea.

In 1653, Lorenzo Tonti inventeaza tontinele care sunt grupuri de aderenti ale caror cotizatii sunt investite.In termenii contractului, sumele sunt capitalizate si repartizate intre supravietuitori la incheierea perioadei la care se refera o astfel de activitate.In anumite tari africane procedeul acesta functioneaza inca si azi cu success.

Pentru a asista la nasterea asigurarii moderne va trebui sa se astepte inca pana la aparitia calcului actuarial a carui dezvoltare este jalonata de cateva puncte sau etape de referinta remarcabile:

1)legea numerelor mari: Blaise Pascal(1654)

2)primul table de mortalitate: Christian Huygens(1657)

3)primul calcul de rente viagere: Jean de Witt(1660)

4)primul tratat de actuariat: Richard Price(1750)