Parteneriat Public-Privat în Gestiunea Riscurilor

Conceptul de parteneriat public-privat a fost utilizat mai intai in Marea Britanie si SUA, iar in anii `80 a fost introdus si in Germania in abordarile de planificare a dezvoltarii urbane. Problemele majore de interes comunitar pot fi abordate eficient in cadrul creat de parteneriatul public-privat (PPP).

Dezvoltarea parteneriatelor de tip public-privat este un fenomen mondial si priveste nu numai tarile dezvoltate, in special tarile europene, ci si celelalte tari, aceste contracte de parteneriat fiind si niste instrumente pe care Banca Mondiala cauta sa le promoveze in tarile in curs de dezvoltare, pentru a le crea conditii de crestere intr-o maniera fructuoasa.

Domeniile de aplicare a parteneriatului public-privat sunt multiple:

-dezvoltarea urbana

-dezvoltarea infrastructurii de sustinere a afacerilor (centre de afaceri, centre pentru congrese, conferinte si simpozioane, complexe expozitionale);

-promovarea turismului;

-protectia mediului;

-dezvoltarea infrastructurii;

-marketingul localitatilor; incurajarea inovarii si transferului de tehnologie;

-dezvoltarea asigurarilor in cazul producerii unor riscuri fundamentale;

Autoritatile publice dispun de resurse materiale, financiare si umane insuficiente pentru indeplinirea corespunzatoare a sarcinilor care le revin. Parteneriatul public-privat antreneaza entitatile private in cooperarea cu autoritatile publice, fiind un intrument de lucru pentru promovarea dezvoltarii economice si obtinerea de avantaje pentru ambele parti.

In prezent traim intr-o societate a riscului, care ne face sa fim mereu in garda in eventualitatea producerii oricarui tip de risc care ne afecteaza individual sau la nivelul intregii societati. Aceasta senzatie este alimentata de faptul ca tehnologiile, mai vechi sau mai noi, sunt resimtite ca fiind din ce in ce mai periculoase, avand consecinte din ce in ce mai grave asupra omenirii. In plus, omul a reusit prin actiunile sale necontrolate sa provoace aparitia unor riscuri care pana in prezent nu erau evidente.

In primul rand, accidentele care au loc in marile complexe industriale produc pagube mai grave decat in trecut, iar agentii economici responsabili de producerea lor nu au forta financiara de a acoperii intreaga dauna. Astfel intra in joc intreaga comunitate careia ii revine sarcina de a incerca sa rezolve prejudiciul. Ca urmare, aceste riscuri sunt gestionate prin intermediul statului care prin fiscalitate le repartizeaza asupra cetatenilor.

Un alt factor este progresul din domeniul metodelor si tehnicilor de analiza ale diferitelor fenomene. Astfel au iesit in evidenta riscuri care existau si in trecut, dar care nu erau cunoscute cum ar fi: folosirea azbestului in constructii si in alte domenii, contaminarea industriala a apelor sau perturbarile in stratul de ozon al planetei. Datorita accentuarii acestor riscuri s-au inasprit si normele existente deja cu scopul de prevenire sau au aparut altele noi cum ar fi: normele antipoluare, interzicerea folosirii azbestului sau a unor produse chimice ce distrug stratul de ozon. Incalcarea acestor prevederi legale duce la sanctionarea celor care se fac raspunzatori.

In plus, accidentele grave din reteaua de transporturi (rutiere, feroviare, aeriene) au dus la aparitia unor acte normative ce reglementeaza securitatea infrastructurilor si mijloacelor de transport. Se constata deci ca in ultimele decenii, statul a luat asupra sa sarcini care in mod traditional apartineau societatilor private. Aceasta interventie a statului are atat efecte benefice, cat si negative. Pe de o parte, statul a luat in gestiunea sa riscuri traditional-antreprenoriale sau riscuri de sanatate si de viata eliberand astfel indivizii sau persoanele juridice. Este vorba in principal de riscurile majore, in cazul carora repararea lor ar depasii cu mult pagubele la nivel microeconomic. Pe de alta parte, atunci cand se produc accidente sau alte evenimente grave generatoare de pagube, la agentii economici se constata ca invoca tocmai reglementarile legale si isi sustin lipsa de raspundere.

In prezent, schimbarile esentiale aduse de siocietatea riscului au determinat o remodelare a conceptiei traditionale. Intrepatrunderea intre public si privat in acoperirea consecintelor unor riscuri are loc in ambele sensuri.

1. Necesitatea interventiei statului in sectorul privat

Pe de o parte apare nevoia unei participari sporite a statului in domeniul acoperirii unor riscuri din sfera de preocupare a asigurarilor private datorita diversificarii si amplificarii consecintelor unor riscuri: inundatii, uragane, poluare, accidente industriale, cutremure de pamant, incendii etc. Acestea pot duce la pierderi de milioane de dolari si la decese. De exemplu, in anul 2005, anotimpul furtunilor tropicale si a uraganelor a cauzat pierderi materiale si umane de peste 40 miliarde de dolari, culminand cu uraganul Katrina, care a depasit chiar si cumplitul Andrew, ce a cauzat in 1992 pierderi asigurate de 15,5 miliarde dolari, situandu-se pe locul I in topul catastrofelor naturale din SUA. Istoria uraganelor din SUA a continuat in 1998 cu uraganul George (2,8 miliarde dolari) si in 1999 cu uraganul Floyd (2 miliarde dolari). Alte exemple de dezastre naturale includ: in Japonia, in 1991, un alt taifun Mireille care a produs pagube asigurate de 7 miliarde dolari si apoi in 1999, un alt taifun – Bart – cu pagube asigurate de 4,1 miliarde dolari. Si anul 2000 a fost anul unor dezastre naturale: in Japonia, inundatii si aluncari de teren (990 milioane dolari), in Europa de apus, inundatii dupa furtuna Oratia (747 milioane dolari), in SUA, furtuni de zapada (1,07 miliarde dolari in 3 luni de zile). Pentru asemenea riscuri – inclusiv din sfera protectiei mediului, a securitatii alimentelor, a raspunderii civile profesionale – legislatorii nationali si oraganismele Uniunii Europene sunt preocupati de introducerea sau perfectionarea parteneriatului public-privat in acoperirea lor deoarece sectorul privat nu poate asigura orice risc in totalitate, intr-un anume moment dat si este necesara coparticiparea protectiei publice.