Modul de Despăgubire Utilizat în Asigurări

Asigurarea prevede plata unei sume de bani în cazul producerii riscului asigurat, în literatura de specialitate, această sumă de bani este cunoscută sub denumirea de despăgubire pentru asigurările de bunuri şi de răspundere civilă şi sub denumirea de sumă asigurată pentru asigurările de persoane. La modul general, în literatura română de specialitate se foloseşte, pentru toate cele trei tipuri de asigurări, termenul de indemnizaţie sau indemnizaţie de asigurare.

Indemnizaţia de asigurare este definită ca „suma de bani pe care asigurătorul o plăteşte asiguratului ca despăgubire în urma survenirii cazului asigurat, indiferent dacă este vorba de asigurări de persoane, de bunuri sau de răspundere civilă".

Totuşi, termenul de indemnizaţie este folosit în mod uzual pentru a desemna suma suplimentară acordată pe lângă salariu, destinată să acopere cheltuielile făcute de un angajat în scopul îndeplinirii unei sarcini de serviciu.

Suma asigurată reprezintă limita maximă de răspundere a asigurătorului şi, în majoritatea cazurilor, aceasta nu se acordă integral în cazul producerii evenimentului asigurat (fie pentru că riscul nu a generat pagube la nivelul sumei asigurate, fie pentru că se aplică diferite principii de răspundere la acoperirea pagubei). De aceea, nu este oportună utilizarea acestei noţiuni, cu referire la sumele plătite de asigurător, în cazul asigurărilor de bunuri, de răspundere civilă sau de accidente.

Despăgubirea de asigurare este definită ca „suma de bani pe care asigurătorul o atorează asiguratului în vederea compensării pagubei produse de riscul asigurat". Se poate vorbi despre despăgubire în cazul asigurărilor de bunuri şi de răspundere civilă sau chiar în cazul asigurărilor de deces sau de accidente, dacă se ţine seama de faptul că a despăgubi înseamnă, conform Dicţionarului explicativ al limbii române, a plăti „echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite".

O problemă mai dificilă apare în cazul unor asigurări de viaţă (supravieţuire, căsătorie, naştere, anuităţi etc.). Iniţial, când s-au conturat asigurările, riscul era un eveniment dezastruos, cu consecinţe negative, în prezent însă, riscul poate fi reprezentat şi de un eveniment fericit, cum ar fi naşterea unui copil, căsătoria, supravieţuirea până la o anumită vârstă. Faptul că nu este un eveniment cu consecinţe negative ne împiedică să discutăm despre pagube în aceste cazuri. Totuşi, aceste evenimente generează unele cheltuieli, iar sumele acordate de asigurător pot fi privite ca plăţi compensatorii în contul primelor achitate de asigurat.

Pentru simplificare, s-a urmărit folosirea unui singur termen, pentru toate tipurile de asigurări, care să reprezinte sumele plătite în cazul apariţiei evenimentului asigurat. Având în vedere confuziile celorlalte noţiuni (indemnizaţie şi sumă asigurată) şi faptul că rolul iniţial al asigurărilor a fost de a compensa pierderile, de a acoperi pagubele, s-a optat pentru termenul de despăgubire.

Importanţa despăgubirii şi influenţele ei

Transferul riscurilor financiare de la indivizi şi oameni de afaceri către societatea de asigurări se realizează printr-un contract scris - poliţa de asigurare.

O relaţie specială se realizează între cel care cumpără asigurarea şi compania de asigurări în momentul încheierii tranzacţiei. Persoana care cumpără asigurarea plăteşte o primă şi, în loc să primească un produs concret sau un serviciu imediat, primeşte promisiunea unei plăţi în eventualitatea producerii unei daune acoperite. Această promisiune nu este palpabilă şi nu există certitudinea că va fi vreodată realizată.

Tranzacţia de asigurare implică, în mod automat, un schimb inegal de valori. Cei care nu suferă nici o pierdere în perioada de valabilitate a poliţei nu vor primi nimic de pe urma acestei tranzacţii. Cei care au suferit pierderi vor primi surne care depăşesc semnificativ valoarea primei plătite. Astfel, persoanele fizice şi oamenii de afaceri sunt dispuşi să participe la acest fond comun şi să-şi împartă riscurile pentru că, astfel, fiecare participant va fi liniştit ştiind că din fondurile create se vor plăti despăgubiri pentru întâmplările nefericite la care ar putea fi supus fiecare dintre ei şi că nesiguranţa financiară este distribuită tuturor.

Când se produce o pierdere acoperită, mecanismul asigurării, în limita promisiunilor din poliţă, este declanşat automat. Departamentul de despăgubiri trebuie să asigure îndeplinirea promptă, corectă şi eficientă a obligaţiilor preluate de compania de asigurări, conform poliţei.

în achitarea despăgubirilor şi pentru ajustarea cheltuielilor legate de pierderi, inspectorii de daună trebuie să urmărească mai multe interese. Asiguratul se aşteaptă ca despăgubirea să-i fie plătită prompt şi în întregime. Compania de asigurări vrea să plătească numai dauna acoperită şi numai la valoarea care nu încalcă principiul compensaţiei, care susţine că asiguratul nu trebuie să profite de pe urma pierderii.

în general, poliţele de asigurare sunt contracte de compensare, prin care plata pentru pierdere este limitată de valoarea actuală a pierderii şi nimic mai mult. O sumă mai mare decât pierderea actuală ar reprezenta un profit pentru asigurat sau pentru solicitantul despăgubirii. Contractul de asigurare ar deveni astfel un joc de noroc, iar prima de asigurare un „pot".