Indicatori Privind Sănătatea

Introducere

Indicatorii de sănătate în România au înregistrat o îmbunătăţire constantă în ultimul deceniu. Este important, însă ca acest proces să continue, iar pentru aceasta factorii de elaborare a politicii în domeniul sănătăţii vor trebui să realizeze patru obiective fundamentale: (1) asigurarea unui acces sporit; (2) reducerea poverii cheltuielilor de sănătate pentru populaţie; (3) orientarea cheltuielilor îndeosebi asupra măsurilor preventive şi asistenţei primare şi (4) îmbunătăţirea performanţei spitalelor şi a calităţii serviciilor de asistenţă medicală. În prezent cheltuielile pentru sănătate sunt cu precădere orientate spre asistenţa pe baza spitalizării, care este costisitoare. Corectarea acestui dezechilibru este un pas deosebit de important pe care România îl poate face pentru atingerea acestor obiective în vederea îmbunătăţirii indicatorilor de sănătate şi a creşterii beneficiilor de pe urma investiţiilor publice în domeniul sănătăţii. Nota de faţă dezvoltă constatările şi concluziile celor mai recente lucrări în domeniul sănătăţii ale Băncii Mondiale utilizate în cadrul programului Băncii de sprijinire a sectorului de sănătate din România în următorii trei ani.

CAPITOLUL 1

1. STAREA DE SĂNĂTATE A POPULAŢIEI

1.1. Sănătatea

Documentele Agendei 21 arată că: „Anual mor cel puţin 15 milioane de copii din cauze evitabile cum ar fi: traume şi asfixie, infecţii respiratorii acute, subnutriţie şi diaree, iar tineretul este tot mai vulnerabil la consumul de droguri, la sarcină nedorită şi la boli transmisibile pe cale sexulă.”

Indicatorii de sănătate sunt reprezentativi pentru evaluarea bunătării sociale. În acest sens, ei exprimă ameliorarea sau degradarea stării de sănătate a unei comunităţi.

La nivel mondial, problemele cauzate de insuficienţa apei, salubrizarea inadecvată şi igiena precară sunt principalii factori responsabili pentru izbucnirea epidemiilor de holeră şi dizenterie, care afecteză 3 milioane de oameni în fiecare an (WHO, 1997).

Malaria, bine cunoscută ca boală transmisibilă, este declarată number one de către OMS, deoarece, anual, acesta cauzează un număr de 500 milioane de îmbonăviri în 90 de ţări ale lumii şi determină moartea a 1, 5-2, 7 milioane de oameni (WHO,1997).

Tuberculoza, cea mai răspândită cauză a mortalităţii din cauza bolilor infecţioase la adulţi, a fost „responsabilă” pentru 3 milioane de decese în 1996, 95% dintre acestea înregistrându-se în ţările în curs de dezvoltare.

Pericolul pe care-l reprezintă aproximativ 30 boli, printre care SIDA, reprezintă în ultimii douăzeci de ani o problemă de sănătate publică.

1.2. Starea de sănătate a populaţiei

Starea de sănătate a populaţiei este determinată de accesul la sănătate, pe de o parte, şi de accesul la servicii de sănătate, pe de altă parte.

Ţările nordice, ca Norvegia, Suedia şi Finlanda, sunt considerate de către EMU ( Economist Intelligence Unit) ca având cea mai bună stare de sănătate din Europa. Aprecierea a fost făcută luând în considerare 35 de ţări ale Europei, pentru care au fost analizaţi 14 indicatori care se referă la : speranţa de viaţă, rata mortalităţii infantile, vaccinarea populaţiei, numărul cazurilor de SIDA, rata mortalităţii prin cancer, boli de inimă, boli respiratorii, infecţioase şi tabagismul. Valorile cele mai mici înregistrate au clasat ţările respective ca fiind printre cele a căror stare de sănătate este corespunzătoare.

Unii indicatori de sănătate ca, de exemplu speranţa de viaţă la bărbaţi şi ratele standardizate ale mortalităţii (SDR), s-au deterioarat la jumătatea anilor nouăzeci, în timp ce alţii au continuat să se amelioreze. Mortalitatea maternă şi cea infantilă sunt acum la cel mai scăzut nivel in 1970. Rata mortalităţii infantile se situează sub media ţărilor cu niveluri de venit asemănătoare, în timp ce mortalitatea maternă este cu puţin peste medie. Aceste rate sunt, însă, mai ridicate decât ale oricărei alte ţări din Uniunea Europeană, şi decât ale altor candidate la aderare.