Contractul de Asigurare

Capitolul I

Caracteristicile fundamentale ale contractului de asigurare

Un element aparte în cadrul procesului de asigurare îl reprezintă ,, Contractul de asigurare” , şi de aceasta din mai multe considerente. În primul rând, pentru ca o asigurare să fie operantă, ea trebuie să capete o formă juridică, iar această formă i-o oferă tocmai contractul de asigurare. În al doilea rând, contractul este ,,motorul” (,,mecanismul”) a cărui funcţionare trebuie înţeleasă cât mai bine pentru a ne putea face o imagine cât mai exactă legată de operaţiunile de asigurare, de modul în care ele iau naştere, se derulează şi, într-un final, încetează.

Prin urmare, acestea sunt câteva dintre motivele pentru care elementului ,,Contractul de asigurare” urmează să îi acordăm o atenţie mai specială.

Legea asigurărilor defineşte contractul de asigurare ca fiind acel contract prin care asiguratul se obligă să plătească asigurătorului o primă,iar acesta se obligă ca, la producerea unui anumit risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată, în limitele şi la termenul convenit.

Contractul de asigurare cuprinde două părţi principale:

- prima parte conţine clauzele imprimate; condiţiile generale care reglementează raporturile dintre asigurat şi societatea de asigurări.

- a doua parte cuprinde părţile neimprimate ale contractului, care urmează fi completate cu prima de asigurare, suma asigurată,menţionarea riscurilor, durata contractului. De regulă contractul se întocmeşte în două exemplare.

După cum apreciază unii autori, contractul de asigurare are două funcţii:

- introducerea riscului într o mutualitate, în sensul că, deşi rămâne individual, riscul este contopit într un ansamblu, în simbioză cu celelate riscuri admise;

- stabilirea unei legături individuale între societatea de asigurare şi purtătorul riscului, prin acordul de voinţă dintre ei.

Contractul de asigurare prezintă anumite trăsături caracteristice. Astfel, contractul de asigurare:

1. este un contract consensual , adică formându se prin simplul acord de voinţă al părţilor. Dovada încheierii contractului şi existenţa lui se poate face prin poliţă sau certificatul de asigurare, adică înscrisul prin care se manifestă voinţa asiguratului de a încheia contractul.

2. este un contract sinalagmatic, deoarece părţile contractante îşi asumă reciproc anumite obligaţii reciproce şi interdependente. Asiguratul se obligă în principal să formuleze declaraţii exacte la încheierea contractului şi la survenirea riscului, precum şi să achite primele cu o periodicitate prevăzută în contract. Cu condiţia îndeplinirii întocmai a obligaţiilor asiguratului, asigurătorul se angajează să plătească indemnizaţia în cuantumul prevăzut în contract (asigurări de persoane) sau într-un cuantum care să acopere prejudiciul (asigurări generale).

3. este un contract cu caracter aleatoriu, fiindcă efectele sale depind de un eveniment incert, producerea riscului. Părţile contractate nu cunosc la încheierea contractului ce efecte vor rezulta din desfăşurarea lui: beneficii sau pierderi. Caracterul aleatoriu este esenţial la contractul de asigurare.