Asigurări maritime

Uneori, riscul de daună era transferat în schimbul achitării unei prime, separat de cheltuielile implicate de transport. Deşi reprezentau tranzacţii individuale, aceste activităţi erau atat de înrudite, încat deseori erau încheiate în momente si locuri apropiate. Contractele de asigurare maritima veneau in întampinarea necesităţilor comerţului medieval, ele fiind utilizate doar în măsura în care cele două părti ajungeau la un acord asupra elementelor contractului. Era mai uşor de încheiat asigurări intr-un oraş în care exista o anumita experienţa în domeniu. Aceste oraşe aveau reputaţia unor pieţe de asigurare active. De-a lungul secolelor, pe măsura ce schimbările de ordin politic si tehnologic au influenţat viaţa economică, centrele europene ale asigurărilor s-au orientat dinspre oraşele italiene spre cele mai mari centre comerciale din nord-vestul Europei: Anvers, Amsterdam si Londra. aAsocierea - un mod de reducere a riscului

Cel mai simplu mod de reducere a riscului este de a-l împarţi. Pe baza contractelor comerciale s-au creat diverse tipuri de asocieri care ofereau protecţie împotriva riscului. Cînd unul din parteneri dorea sa transporte marfa, iar celalalt dispunea de o nava, ei se puteau asocia pentru a transporta mărfurile la destinaţie, a le vinde şi a împărţi profitul. Daca nava care efectua transportul nu ajungea la destinaţie, părţile împărţeau pierderea.

În evoluţia asigurărilor, un rol important l-au avut negustorii italieni din Italia de Nord de la începutul mileniului al doilea, iar activitatea lor a fost preluata si de Tarile de Jos si de Marea Britanie. În anul 1310, ducele de Flandra a decis înfiintarea Camerei de Asigurari de la Burges pentru asigurări împotriva riscurilor maritime, iar la Londra, Parlamentul a elaborat reglementari privind asigurările, emiţând în anul 1601 „Legea privind poliţele de asigurare folosite între negustori”. Dezvoltarea asigurărilor este foarte strâns legata de extinderea transporturilor pe mare si cu deosebire a asigurărilor maritime, care au influenţat toate celelalte asigurări.

Asigurările maritime s-au născut în Italia, la Roma. În timpul evului mediu asigurările maritime s-au dezvoltat în toate oraşele italiene. Nici un transport maritim nu se făcea fără sa fie asigurat. În poliţele de asigurare erau menţionate următoarele riscuri: calamităţile naturii, riscurile marii, incendiu, aruncarea încărcăturii peste bordul navei, confiscarea de către autorităţile locale si alte obstacole.

Pentru prima data, reasigurările au apărut tot în domeniu maritim. Prima forma de reasigurare s-a practicat în Europa si s-a referit la transportul maritim, urmărind divizarea riscurilor si a daunelor foarte mari care nu puteau fi suportate de o singura societate de asigurări. Din cauza operaţiunilor speculative, în Marea Britanie, prin Legea din 1746, reasigurarea a devenit ilegala, excepţie făcând situaţia în care societatea de asigurare devenea insolvabila, dădea faliment, sau patronul deceda.

În procesul de dezvoltare a reasigurărilor, un rol important l-au avut brokerii de reasigurări, care la început erau persoane fizice, iar ulterior s-au înfiinţat societăţi de brokeraj. Iniţial, reasigurările erau numai facultative, însa ulterior s-au dezvoltat reasigurările numite convenţional obligatorii si apoi cele mixte. O dezvoltare deosebita au dobândit-o reasigurările privind incendiile, care datează din anul 1854.

Concomitent cu asigurările maritime, de transport, a reasigurărilor de toate felurile, au luat fiinţa si asigurările de persoane, în deosebi asigurările de viaţă, urmând ca mai târziu sa se instituie şi reasigurările de viaţa.aPoliţa de asigurare a navelor comerciale, de pescuit şi a altor ambarcaţiuni, instalaţii şi utilaje plutitoare asimilate navelor (NMA)aFata de asigurarea navelor fluviale avem pentru acest tip de poliţa si acoperirea daunelor cauzate de pericolele marilor (practic se asigura navele maritime, dar nu se exclud daunele produse pe fluvii, lacuri sau alte cai navigabile).

Asigurarea navelor comerciale specificate mai sus, înregistrate in Romania, acoperă daunele materiale datorate unui accident acoperit prin una din conditiile de asigurare specifice.

Asigurarea poate fi încheiată in una din condiţiile de asigurare A, B, C, D, E (conform Institute Time Clauses Hulls), precum si prin Condiţii Suplimentare.

Pentru asigurarea navelor sunt urmărite cateva elemente: nume, pavilion, an de constructie, felul si tipul navei, descrierea corpului si motorizării, şantierul naval constructor, precum si dotările suplimentare.

Acest tip de asigurare se adresează companiilor ce detin nave maritime sau utilaje plutitoare, precum: regii autonome, asociaţii ale transportatorilor, companii de turism, şantiere navale, companii petroliere, etc.