Asigurari

Extras din referat Cum descarc?

1. Conceptul de pulverizare a riscului
Inca din secolul al XlX-lea, economistul englez Adam Smith observa ca asigurarile constituie o tehnica foarte eficienta de a pulveriza pierderile individuale pe o arie cat mai larga, facandu-se mai usor de suportat prin acoperirea lor de catre un numar cat mai mare de persoane.
Nevoia de a te proteja impotriva diferitelor fenomene care apar poate fi sesizata si prin reactiile pe care le au oamenii sau alte specii din regnul animal. Astfel pestii mici circula de obicei in grupuri mari numite bancuri, pentru ca atunci cand sunt atacati de pesti rapitori sa poata scapa un numar cat mai mare. Noaptea nu este bine sa circuli singur pe strazi, ci in grup pentru a putea sa scapi mai usor daca esti atacat.
Reactiile omului la risc sunt multiple in functie de nevoile specifice ale acestuia si anume:
de evitare:
de prevenire;
de limitare;
de acceptare;
de transferare.
Din experienta omul a invatat ca nu poate evita sau diminua marimea pagubelor ce pot sa apara, dar, de asemenea, a invatat ca prin alcatuirea unei comunitati bazata pe aceleasi interese, pierderile se pot imparti intre mai multe persoane. Contributia fiecaruia este mica, iar fondul constituit va fi folosit numai pentru acoperirea pierderilor suferite de cei prejudiciati.
Aceasta procedura bazata pe solidaritate si ajutor reciproc constituie de fapt un sistem de asigurare mutuala (reciproca). Teoretic, toti membrii comunitatii contribuie in mod egal la acoperirea daunelor, insa practic grupul trebuie sa aiba posibilitatea de a controla suma necesara inainte de aparitia evenimentului astfel incat sa poata face imediat fata cheltuielilor.
In cadrul asociatiilor mutuale, fixarea unei contributii variabile este extrem de dificila, datorita faptului ca nu toti membrii comunitatii prezinta acelasi potential al daunei. Anumite asociatii de ajutor reciproc, in principal din sectorul agricol, s-au dezvoltat doar prin limitarea campului lor de activitate: prin acoperirea unor sume mici sau specializarea pe riscuri specifice, ca de exemplu asigurarea septelului.
Modalitatea de cedare (pulverizare) a riscului a fost folosita inca din antichitate.
in China antica, negustorii isi imparteau marfa pe care trebuiau sa o transporte pe fluviile interioare, pe un numar cat mai mare de corabii, pentru ca, in caz de naufragiu, pierderea sa fie mai mica.
Cel mai vechi document care atesta ideea de asigurare dateaza de aproape 6.500 de ani, in Egiptul antic. Atunci, mesterii taietori de piatra din Egiptul de Jos au constituit un fond de intrajutorare, format anticipat, prin contributia tuturor, pentru acoperirea pagubelor provocatorii de diverse nenorociri ce loveau pe membrii colectivitatii.
Istoria atesta faptul ca inca din timpuri imemoriale, oamenii au fost preocupati de prevenirea si mai ales de suportarea in comun a pagubelor generate de producerea unor evenimente nedorite cum ar fi: calamitati naturale, accidente si altele.
in  timpul  existentei sale omul si posesiunile sale sunt expuse la
numeroase riscuri.
Toate aceste evenimente sunt imprevizibile. E firesc ca fiecare individ sa incerce, pe cat posibil, sa-si constituie propriile rezerve care au destinatii speciale. Dar se poate realiza si o uniune de persoane (fizice sau juridice) care sunt amenintate de aceleasi pericole pe seama careia cei afectati de evenimente nedorite sunt despagubiti.
In viziunea lui J. Heimard prezentata in lucrarea sa ,,Teoria si practica asigurarilor non-maritime", asigurarea este definita astfel: ,,Asigurarea este operatia prin care o parte, asiguratul, obtine de la alta parte, asiguratorul, promisiunea de a fi indemnizat el sau un tert in caz de dauna. Remunerarea acestui serviciu se numeste prima. Asiguratorul accepta o suma de riscuri si le compenseaza potrivit legilor statistice.
intotdeauna se porneste de la o analiza in timp a daunelor majore care au aparut.
Aplicarea acestui act normativ va reduce simtitor numarul societatilor de asigurare, cele care nu indeplinesc aceste conditii fie vor fuziona, fie se vor lichida. Vor ramane cele care sunt viabile si care demonstreaza profesionalism in acest domeniu.
3. In cazul producerii evenimentului asigurat despagubirea trebuie platita intr-un interval cat mai scurt de timp de la data avizarii daunei si pana la plata despagubirii.
Aceasta reprezinta o modalitate de atragere a clientilor, deoarece, in fapt, deosebirile dintre societatile de asigurare din Romania nu sunt de fond ci de forma.
in cazul asigurarilor de persoane, referindu-ne in special la asigurarile de accidente, intre data producerii invaliditatii si data efectuarii platii, trebuie sa treaca o perioada de timp, care difera de la o societate la alta. Motivul pentru care trebuie sa treaca acest interval de timp este acela ca asiguratorul nu plateste efectul imediat al accidentului (exceptand amputarea) ci sechelele care raman de pe urma acestui accident.
in cazul asigurarilor de bunuri, atragerea clientelei se face pnn reducerea intervalului de timp dintre momentul producerii daunei si cel al platii despagubirilor.
Tinand cont ca in cadrul asigurarii de bunuri exista un numar foarte mare de forme de asigurare (avarii auto, maritime, aviatice, bunuri din gospodarie, cladiri, utilaje, animale etc.) care au ca scop protejarea acestora, tinand cont de valoarea lor reziduala, orice despagubire se plateste, in baza principiului indemnizarii, care are ca scop diminuarea sumei asigurate cu dauna platita.
In Egiptul antic interpretarea visului faraonului de catre Ioseph a avut drept consecinta acumularea de provizii timp de sapte ani imbelsugati pentru alti sapte ani saraci. Aceasta forma de protectie nu seamana cu o asigurare, pentru ca ii lipseste efectul imediat. Masura a fost de a economisi.
2. Modalitati de cedare a riscului
Cele mai utilizate forme de cedare a riscului sunt:
Autoasigurarea	
Co-asigurarea
Asigurarea
Reasigurarea
Retrocesiunea (retrocedarea).
a) Autoasigurarea, denumita asigurarea individuala4, reprezinta o metoda de constituire descentralizata a fondurilor de rezerva de catre unii dintre agentii economici, potrivit careia, asiguratul si asiguratorul sunt una si aceeasi persoana.
Denumirea de asigurare este oarecum improprie, deoarece nu foloseste ca principiu fundamental, principiul


Fisiere in arhiva (1):

  • Asigurari.doc

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site.Vezi detalii.


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un alt cod pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:


* La pretul afisat se adauga 19% TVA, platibil in momentul achitarii abonamentului / incarcarii cartelei.

Hopa sus!