Asigurarea Aeronavelor

Capitolu1. Asigurarea aeronavelor- caracterizare generală

În aviaţie la fiecare contract de asigurare, se examinează calităţile pilotului, tipul aparatului de zbor, dotarea electronică de la bord, aspectele geografice ale zborurilor, precum şi scopul folosirii aparatului de zbor.

Aparatele de zbor şi riscurile implicate, luate fiecare în parte , sunt unice, dar nici unul nu este atât de important ca expunerea permanentă la riscul de catastrofă. În evaluarea acestui risc, dat fiind natura zborului, un rol important îl au caracteristicile fizice ale avionului – întrucât avionul este un aparat de construcţie uşoară, robustă şi foarte sofisticată. Ingineria aviatică este deosebit de complexă, având în vedere concepţia, construcţia şi condiţiile de funcţionare. Se poate constata că avioanele sunt mult mai susceptibile la pierderi catastrofice decât orice alt vehicul terestru sau orice altă navă maritimă. Accidentele aviatice au demonstrat cât de predispuse sunt avioanele la daune totale şi cât de rapid, unele accidente, pot deveni catastrofe. pe măsură ce creşte capacitatea de transport şi se îmbunătăţesc parametri de zbor (viteză şi altitudine), creşte frecvenţa accidentelor majore.

Societăţile de asigurare se confruntă cu o situaţie mai complicată decât cazul pierderii catastrofice, şi anume numărul limitat de unităţi expuse riscului. Numărul avioanelor expuse la pierderi este relativ mic, în comparaţie cu alte tipuri de bunuri (autoturisme, case, etc.). De aceea societăţile de asigurări care practică asigurări pentru aviaţie nu dispun, pentru anumite clase de risc, de suficiente unităţi expuse la risc pentru a permite calcule statistice corecte, pe baza cărora să se stabilească probabilitatea producerii riscului. Ca şi în cazul asigurărilor maritime, societăţile de asigurare, trebuie să se bazeze mai mult pe raţionamente logice decât pe o bază de date statistice.

Societăţilor de asigurări le-ar fi mai uşor dacă aparatele de zbor ar fi tipizate şi uşor clasificate pe categorii de risc. Chiar şi atunci când două avioane sunt asemănătoare, varietatea factorilor de risc la care sunt expuse face ca asigurarea lor să fie particularizată. Valoarea contractelor de asigurare este diferită de la un avion la altul, în funcţie de echipamentele electronice de bord şi de sistemele de ghidare instalate.

Valoarea contractelor de asigurare depinde foarte mult de abilitatea experţilor societăţii de asigurări de a evalua cât mai corect probabilitatea producerii riscului. Cele patru criterii majore de evaluare a riscului sunt:

• caracteristicile aparatului de zbor care urmează a fi asigurat;

• abilităţile pilotului;

• considerente geografice;

• scopul în care urmează să fie folosit aparatul de zbor.

De regulă valoarea contractului de asigurare este determinată în funcţie de tipul aparatului de zbor şi numărul persoanelor care pot zbura în calitate de pasageri sau membri ai echipajului. Probabilitatea daunei totale depinde de vechimea aparatului, caracteristicile constructive şi configuraţia generală.

Vechimea aparatului de zbor priveşte atât deteriorarea structurii sale cât şi uzura motoarelor. Fiecare aparat de zbor are propria lui durată de viată proiectată, durată ce poate varia de la câţiva ani la câteva decenii.

Cunoaşterea caracteristicilor constructive ale unui aparat de zbor, este importantă nu numai în stabilirea probabilităţii de daună, dar şi în evaluarea reparaţiilor necesare după o eventuală avarie a aparatului. În industria aviatică, diversitatea de tipuri constructive este mai mare decât în industria de automobile . De aceea fiecare aparat reprezintă un unicat din punct de vedere al reparaţiilor. La avioane cu structuri mai sofisticate, daune relativ minore pot necesita înlocuirea unui element structural ce implică costuri deosebite. Din acest motiv se preferă să se declare o pierdere totală a aparatului de zbor, în cazul în care cheltuielile pentru reparaţii devin excesiv de mari.

Configuraţia aparatelor de zbor determină modul de manevrare a aeronavelor. Practic fiecare aparat de zbor prezintă propriile sale riscuri generate de specificul configuraţiei sale.

Faptul că peste 70% din accidentele produse în aviaţia generală implică erori de pilotaj demonstrează importanţa deosebită a piloţilor. Acest procent justifică existenţa societăţii de asigurări la încheierea contractelor de asigurare. Societatea de asigurare ia în calcul vârsta pilotului, atât celor foarte tineri cât şi celor mai în vârstă li se vor solicita prime mai mari. În legătură cu starea de sănătate a pilotului este importantă data ultimului control medical. De asemenea, cu cât examinările medicale sunt mai recente, cu atât ele sunt mai semnificative pentru societatea de asigurări. Având în vedere experienţa pilotului, în cazul în care un pilot schimbă aparatul de zbor cu unul nou, mai sofisticat, el trebuie reatestat. Dacă pilotul nu este reatestat imediat pentru noul aparat, societatea de asigurări va impune limite de asigurare asupra numărului de ore de zbor sau poate limita acoperirea la zborurile efectuate numai ziua şi pe timp favorabil.

Elementele de referinţă foarte importante în evaluarea expunerilor la daune sunt reprezentate de condiţiile de teren, condiţiile atmosferice şi alţi parametri geografici, ce impun amplasarea aeroporturilor şi frecvenţa de zbor. În acest sens, amplasarea aeroportului are o semnificaţie deosebită. Fiecare avion are o distanţă minimă necesară de rulare, atât la decolare cât şi la aterizare. Această distanţă se stabileşte pentru un aeroport convenţional, situat la nivelul mării, la o temperatură a aerului la sol de 15 grade. Pentru un aeroport situat la o anumită altitudine faţă de nivelul mării, cu o temperatură a aerului la sol mai mare, distanţa minimă de rulare se modifică.

Alţi factori de influenţă sunt fenomenele atmosferice, cum ar fi: furtunile foarte puternice, tornadele, furtunile de nisip sau ploile cu grindină. Toţi aceşti factori contribuie la creşterea riscului de avariere a aparatelor de zbor.