Teoria Simbolurilor Foc

De-a lungul timpului simbolul focului a fost inteles si interpretat in mai multe maniere.

Diferitele ipostaze ale focului determina nasterea unor supozitii privind geneza si continuitatea lui in decursul timpului. Aceste ipostaze pornesc chiar de la descoperirea notiunii primordiale de foc, de la utilitatea lui la modul propriu, pana la crearea unei simbolistici capabile sa explice contributia focului in anumite contexte si sa descifreze acest mister.

Simbolul focului este prin excelenta unul din cele mai contradictorii. Gaston Bachelard afirma in Psihanaliza focului ca ,,Tot ce se schimba repede se explica prin foc. Acest element privilegiat poate fi <<intim si universal>>" (Bachelard. G, Psihanaliza focului, Ed. Univers, Bucuresti. p. 35), focul ,,traieste" si poate fi pastrat in adancul sufletului. Il imaginam in ceea ce salasuieste in profunzimile fiintei prin sentimentul de iubire, se ascunde in materie si se manifesta sub forma de ura sau razbunare, fascineaza si domina. Este o placere sau o tortura, trezeste frica sau respectul. Fiind un element complex, focul poate fi valorizat intr-un dublu sens, de bine si de rau, avand atat origine divina cat si demoniaca. ,,Este un zeu tutelar si teribil, bun si rau" (Idem). Acest element primordial exprima atat emotia eliberatoare cat si patima distructiva. Astfel, focul poate fi considerat o binecuvantare pentru oameni dar si o pedeapsa a apocalipsului; reprezentand un simbol ambivalent, ni-l putem imagina ca lumineaza in Paradis si arde in Infern.

In literatura crestina, simbolul focului ocupa un loc privilegiat. Fiind considerat un pandant solar, focul, a fost asociat de-a lungul timpului cu imaginea demiurgului divin si a fost des folosit ca simbol in scrierile religioase. Teologia situeaza alegoriile care fac referire la acest element mai presus de toate celelalte. Focul simbolizeaza unirea cu Dumnezeu si transcendenta naturii umane.

Prin intermediul acestui element primordial isi arata Dumnezeu slava si marirea; atunci cand i s-a aratat lui Moise, Yahve era inconjurat de foc. Vechiul Testament vorbeste despre acest moment in care Dumnezeu i s-a aratat lui Moise pe muntele Sinai intr-un tufis arzand.

Arhanghelul care i-a alungat pe Adam si Eva din Paradis avea o sabie de foc. Duhul Sfant s-a pogorat asupra apostolilor sub forma unor limbi de foc, limbile de foc ale Rusaliilor.

Liturghia catolica a focului nou este celebrata in noaptea de Paste. Conform unor legende, Hristos si unii sfinti reinsufletesc trupurile oamenilor, trecandu-le prin focul din vatra unei forje. Domnul Iisus Hristos vorbeste despre focul care nu se stinge, simbolul protectiei divine, al bucuriei si al fericirii, al adevaratei intelepciuni.

Focul reprezinta un element sacru, avand ca principale atribute purificarea si regenerarea, dar poate constitui si instrumentul pedepsei si al judecatii lui Dumnezeu.

Adeseori in scrierile crestine incendiile mistuie pedepsitor locurile necurate si oamenii blestemati. Sodoma si Gomora au fost acoperite de o ploaie de foc.

Focul este unul din semnele premergatoare care vestesc sosirea Domnului. Epistola catre Corinteni afirma ca Judecata de pe Urma se va realiza prin foc, punand la incercare calitatea oamenilor, iar in Evanghelia dupa Sfantul Ioan se spune ca la sfarsitul lumii o ploaie de foc va cobori din cer distrugand totul.

Valenta distructiva a focului comporta si aspecte negative iar stapanirea focului este echivalenta cu o practica diabolica. In Evul Mediu, pedepsirea divina a pacatelor cu blestemul focului vesnic si simbolul Iadului reprezinta motive frecvent intalnite in operele literare.

Caderea de sus ii apartine lui Lucifer, purtator al luminii ceresti aruncat in flacarile Iadului unde salasuieste un foc care arde fara sa se consume, un foc care exclude pentru totdeauna regenerarea.

Cantemir Dimitrie - Istoria ieroglifica, vol I-II, Editura Minerva, Bucuresti, 1978.

Bachelard Gaston - Psihanaliza focului, Editura Univers, Bucuresti.

Chevalier Jean, Gheerbrant Alain -Dictionar de simboluri, Editura Artemis, Bucuresti, 1994.

Cizek Alexandru - Simbolistica in Istoria ieroglifica, Revista Secolul XX, 1973, nr. 11-12.

Curticapeanu Doina - Orizonturile vietii in literatura veche romaneasca (1520-1743), Editura Minerva, Bucuresti, 1975.

Rusti Doina - Dictionar de teme si simboluri din literatura romana, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2002.

Sorohan Elvira - Dimitrie Cantemir in Cartea Ieroglifelor, Editura Minerva, Bucuresti, 1978.