Structuri Dramatice

1. Autoarea:

Justine del Corte, actriţă, dramaturg şi scenarist, s-a născut în 1966, în Mexic. A studiat actoria la Berlin şi la New York; scrie pentru scenă din 2004.

2.Opera dramatică:

• „Sex“

Premiera în anul 2008 la Zurich

• „Die Ratte“(Şobolanul)

Premiera: Schauspielhaus Zurich, 2008

• „Der Alptraum vom Glück“ (Coşmarul fericirii)

Premiera: Festivalul Recklinghausen din Ruhr, în colaborare cu Schauspielhaus Bochum

• „Canto Minor“ (scrisă împreună cu Roland Schimmelpfennig)

Premiera: Teatrul Naţional din Chile, spectacol invitat la Mülheim Theatertreffen, în 2004.

3. Textul dramatic

„Sex“

In Sex, apărut în 2006, Justine del Corte dezvăluie o panoramă a sexualităţii, aşa cum se subliniază încă din titlu. Cupluri tinere sau mai mature, plăcere sau repulsie, comedie sau tragedie. Lait motivul care funcţionează şi ca liant al textului este metafora apei, element primordial, din care se nasc personajele sau mediul unde ele se metamofozează.

Textul este structurat în douăsprezece scene, fiecare având câte un titlu, însoţite de un prolog, deşi autoarea atrage atenţia încă din incipit: “ SEX este un work in progress al cărui număr final de scene încă nu e stabilit. Ideea de bază poate fi aleasă din scenele care există până în acest moment, aşa cum cei care vin la un sex-cinema pot alege singuri”. Aşadar, ea lasă regizorului libertatea de a alege numărul şi ordinea scenelor, care, deşi funcţionează independent una de cealaltă, fiind construite pe situaţii diferite, reuşesc totuşi să ofere textului o structură unitară.

Personajele : cu excepţia scenelor nouă – „O naştere” şi unsprezece : „De unsprezece ori” care sunt concepute pe baza monologului, a scenelor doi „Lampedusa” şi şapte „La bar” – cu trei personaje şi a prologului unde apar patru personaje, predomină scenele de doi: „Prima oară în apă”, „Vana”, „De făcut copilul”, „La lac pe lună plină cu un animal” , „Găsiţi la fântână”, „Paturi de poeţi”, „A doua oară prima oară în apă” şi „Iertare”. Şi în ceea ce priveşte personajele, autoarea foloseşte o tehnică liant: în special personajele din prolog, „Paradis”, vor apărea şi în una din scenele următoare.

Tehnici şi procedee folosite:

Într-o manieră poetică, dar în acelaşi timp absurdă şi brutală, textul, scris în cheie postmodernă şi construit prin tehnica decupajului si a colajului, oferă un itinerariu printr-o galerie largă de comportamente omeneşti privind sexualitatea. Aşa se face încât, din scene disparate abordând subiecte precum prima relaţie sexuală, concepţia sau naşterea unui copil, la care se adaugă transpunerea mitului Ledei sau al edenicei grădini biblice, se creează până la final un tablou amplu, în tonuri grave, chiar tragice uneori, al sexualităţii omeneşti.

Indicaţiile de regie pentru Prolog crează un cadru mitic, fixând un tip de ecleraj “crepuscular” şi punând accentul pe atmosfera pe care autoarea o doreşte, o imagine plastică, de tablou: “Lumină crepusculară. În mijlocul scenei sunt un bărbat gol şi o femeie goală, unul lângă celălalt şi se uită în public. Femeia îşi acoperă sexul cu o mână şi sânii cu cealaltă. Bărbatul îşi acoperă sexul cu amândouă mâinile. Amândoi au părul ud, din care încă mai picură apă şi pielea udă. Stau un timp în linişte. Totul arată ca un tablou, atitudinea corpului lor are ceva graţios, chiar dacă e puţin crispată, încordată. Pe chipurile lor se vede o uşoară nesiguranţă. Cei doi ascultă (nu foarte încordaţi) şi le e un pic frig. Cântă greierii. Toată scena trebuie să nu piardă o oarecare uşurinţă”.