Pictura secolului al XVIII-lea

Pictorii secolului al XVIII-lea erau preocupati de realitatea vremurilor pe care le traiau, vazuta insa din unghiuri total diferite. Astfel s-au nascut capodopere care reflectau frivolitatea aristocratica, alaturi de studii sobre, realiste si satire feroce.

^n secolul al XVIII-lea arta devenea mai rea-llista. Eroismul, stilul pompos si plin de I pietate, caracteristic stilului baroc din seco-lul al XVII-lea si-au pierdut vigoarea. Paturile sociale bogate se delectau intr-un confort civi-lizat, plin de eleganta si rafinament. Artistii pe care-i angajau au oglindit cu multa acuratete aceste valori, imortalizand umanitatea cu toate aspectele ei, sociale, sofisticate si civilizate.

Reactia impotriva grandorii si solemnitatii a aparut foarte marcant in Franta, unde dom-

nia indelungata a "Regelui-Soare", Louis al XTV-lea (1643-1715) a luat sfarsit in infragere si deziluzii. Chiar inainte de moartea regelui locul barocului a fost luat de un nou curent, plin de culori pastelate si de dragalasenie, numit rococo. Noul curent era, prin definitie, utilizat cu predilectie la decoratiunile interiore dar el a reusit sa se impuna si in pictura si sculptura, unde s-au realizat numeroase opere in acest spirit "usuratic" si intim.

Frivolitatea franceza

Primul si cel mai cunoscut pictor reprezentant al acestui curent a fost picorul flamand Antoine Watteau (1684-1721). Dupa sosirea lui la Paris, Watteau a incercat sa se impuna drept copiator si chiar ca scenograf la opera, pana in 1710 cand a devenit faimos. El a inventat, practic, un nou curent in pictura, numit fete galante, in care ilustra cupluri de aristocrati indragostiti in mijlocul unor peisaje rustice incantatoare. in tablouri, precum cele-brul imbarcarea spre Citera, cuplurile apar in scene galante, imbracati in costume de epoca caracteristice secolului al XVIII-lea. Watteau a fots fascinat de teatru, pictand si artisti ambu-lanti, ca de exemplu clovnul din tabloul

O Fata culcata, tabloul pictorului Francois Boucher ilustreaza abilitatea pictorului de a manevra teme care sunt deopotriva simple si provocatoare cu placerea pentru redarea car-natiei prin utilizarea unei largi palete colo-ristice si a unor materiale somptuoase.

Gilles. in spatele suprafetelor ingrijit lucrate ale scenelor galante pictate de Watteau se ascunde insa o melancolie trista care creaza senzatia ca personajele lui traiesc o iluzie.

Aceasta trasatura confera operei lui Watteau o profunzime rareori gasita in rococo si foarte rar atinsa de catre succesorii lui. Francois Boucher (1703-1770), cel mai cunoscut pictor francez care i-a urmat lui Watteau, a pictat intr-un stil mai viguros, mai robust si pe gustul curtii regale. El a fost numit pictorul regelui si prim-desenator la celebra manufactura de tapiserii Goblin. Multe din picturile lui Boucher trateaza subiecte mitologice, insa ele sunt in realitate doar un pretext pentru a reda diverse tonalitati coloristice ale carnatiei si de a crea scene pline de viata, cu zei exuberanti si nimfe,

Ucenicul lui Boucher, Jean-Honore Fragonard (1732-1806) avea un talent multi-plu dar a descoperit curand ca sustinatorii lui prefera scenele amuzante, frivole, ca cea din tabloul Leaganul (1767). Aici, atat viata cat si dragostea sunt tratate intr-un mod usuratic, ca si cand ar fi doar niste jocuri de adulti - o ati-tudine tipica aristocratiei franceze si care i-a slabit mult fermitatea atunci cand a fost pusa in fata perspectivei revolutiei din 1789.

Moravurile burgheziei

Gustul foarte diferit al clasei de mijloc si-a facut si el simtita prezenta. Unul dintre cei mai cunoscuti pictori a fost Jean-Baptiste Greuze (1725-1805), ale carui picturi erau suprasaturate cu sentimentalisme si cu morale inaltatoare. Tablouri ca intoarcerea fiului risipitor sau Blestemul tatalui erau tipice, anticipand arta victoriana a secolului al XK-lea.

Picturile lui Greuze erau foarte realiste in detalii, chiar daca nu in atmosfera. in contrast cii aces'ta, Jean-Baptiste-Simeon Chardin (1699-1779) a creat tablouri care redau o atmosfera plina de un realism sobru, parca create in alt secol decat cel al faimosilor lui contemporani. El a pictat tablouri de mici dimensiuni, mai cu seama naturi moarte si scene domestice in care oamenii obisnuiti luau chipurile grave ale unor personaje biblice. Serioase, fara a fi pre-tentioase, picturile lui Chardin raman peste timp adevarate capodopere.

Italia nu mai domina artele, cu toate ca mai existau multi pictori italieni recunoscuti pe plan international; cei mai vestiti erau cei din Venetia. Ei au pastrat ceva din vechea prosperi-

tate a Venetiei, devenita intre timp o adevarata atractie turistica. Canaletto (1697-1768), faimos pentru peisajele sale care reprezentau "orasul pe ape", canalele, atmosfera pitoreasca dinain-tea carnavalelor si a ceremoniilor pline de culoare cum ar fi "Sarbatoarea inaltarii", o "casatorie" intre Venetia si Marea Adriatica. Ceremonia era dusa la indeplinire de catre doge (conducatorul statului venetian) care era reprezentat in slepul statului "Bucintoro", plasat undeva in laguna, unde arunca un inel in apa; "casatoria" simboliza suprematia marina a venetienilor, suprematie care de fapt