in decursul Evuhii Mediu, pictu-ra a deventt o arta din ce in ce mai remarcata. Schimbarile so-ciale si noile tehnici aparute au qferit pictorttor posibiUtatea de a crea mai realist, mai apro-fundat, lucrari mutt mai umani-zate, care au revolutionat arta occidentala.
La sfarsitul perioadei Romanice, pictura inca mai era considerata o arta de mai mica importanta, folosita doar pentru a decora suprafetele pentru care nu se gaseau metode de acoperire mai ample sau mai bogate. Acolo ,unde acest lucru era posibil, se preferau tapite-riile, mozaicurile, metalele pretioase sau sculp-turile. Pictorul obisnuit era chemat doar sa coloreze sculpturile create de alte maini sau sa decoreze peretii; cea mai pretuita forma de pictura era cea relizata de generatii intregi de calugan in scritoria (camere de scris), acolo unde isi ilustrau manuscrisele cu picturi pline de viata, foarte frumos conturate.
La sfarsitul secolului al XHI-lea societatea eu-ropeana se dezvolta rapid, oferind noi oportuni-tati pentru artisti. Cuitile nobiliare si castelele au devenit locuri de o grandoare din ce in ce mai mare, in vreme ce orase ca Parisul, Praga, Londra, orasele Italiei si ale Tarilor de Jos pros-perau. isi doreau picturi nu doar aristocratia si clericii ci si orasenii prosperi, si aceasta in primul rand din motive de evlavie. in acelasi timp, din ce in ce mai multi oameni au devenit culti, citito-ri de carte, creand o cerere din ce in ce mai mare de publicatii seculare (non-religioase). Cele mai reusite dintre acestea erau realizari somptuoase inchinate protectorilor regali sau nobililor si cre-atorii lor nu mai apartineau unui ordin monahal ci erau profesionisti cu propriile lor ateliere. in ciuda faptului ca statutul lor social a ramas relativ scazut, numele mai multor artisti si o seama de informatii despre ei au inceput sa fie cunoscute.
Noi oportunitati
La inceputul secolului al XlII-lea au fost introdu-se icoanele ca fundal al celebrarii liturgice, luand deseori forma unui obiect cu doua (diptic), trei (triptic) sau mai multe panouri (panele) pictate puse laolalta pentru a forma un grup sau o anu-mita scena. Unul dintre subiectele des abordate fl reprezenta insusi donatorul (persoana care platise si care donase piesa de altar bisericii), ca-re era prezentat de catre patronul sau patroana lui, Sfintei Fecioare Maria. Pictarea unei icoane reprezenta o provocare pentru pictor si in acelasi timp o oportunitate deoarece ii punea la dispo-zitie un spatiu asupra caruia se vor focaliza atentia si emotiile intregii congregati. . Pictura murala a luat avant si ea, paitial dato-rita cresterii ordinului franciscanilor - urmasi ai Sfantului Francisc de Assisi - ceea ce inseamna ca pentru noii evlaviosi ai ordinului erau necesare multe biserici noi. Pictura reprezenta cel mai potrivit mod de a le decora, mai ales pentru ca mozaicul se executa mult mai dificil, si in acelasi timp, reprezenta o arta mult prea generoasa pentru un ordin dedicat saraciei si umilintei, cum era cel franciscan.
Viata si activitatea Sfantului Francisc (1182-1226) au infuentat, intr-o mare masura, cursul viitor al picturii. Bucuria Sfantului Francisc pen-tm viata in natura, i-a determinat pe multi oa-meni sa fie interesati de realitatile imediate, inconjuratoare ale lumii. Tendinta principala a picturii medievale din secolul al XIlMea a reflectat aceasta noua atitudine.
O alta tendinta religioasa, cu consecinte deosebite pentru arta, a reprezentat-o intarirea cultului care o venera pe Fecioara Maria. Fran-ciscanii au fost cei care, in mod deosebit, au in-curajat evlavia fata de Sfanta Fecioara si care a atins cote foarte inalte incepand cu secolul al XlII-lea. Cultul pentru o personalitate umana si feminina - ihtarita de fiul ei sau chiar de moartea fiului ei - a avut tot o influenta umanizatoare asupra modului de abordare a religiei si drept consecinta, asupra artei, in general, acolo unde aceste subiecte devenisera populare locuri ale Europei. Doi mari maestrii al sfarsitului de secol XIII, Cimabue si Duccio, sunt recunos-cuti drept fondatori ai realismului vizual in pic-tura, curent care a reprezentat principala tendin-ta a artei europene, pana tarziu, in secolul al XX-lea. Altarele pictate de cei doi care s-au pastrat si care au devenit faimoase o reprezinta pe Madonna (Sfanta Fecioara Maria) alaturi de Pruncul Sfant.
Cimabue si Duccio au fost repede depasiti de un artist care era cu doar cativa ani mai tanar ca ei. Pictorul Giotto di Bondone (1267-1337), pri-mul reprezentant al marilor maestii florentini, a devenit faimos chiar ih timpul vietii sale si a avut o cariera stralucita. Cu toate ca activitatea sa se situa cu mult inaintea vremurilor sale, multe din inovatiile lui nu au fost preluate si utilizate de alti artisti, vreme de un secol sau chiar mai mult. Personajele create de el sunt robuste si par a fi perfect ancorate in fundalul pe care erau pictate. Cu toate acestea, ele par capabile sa se miste si chiar sa existe, in ciuda unui fundal natural sau arhitectural care creaza un spatiu ce exprima o anumita adancime. Acest talent a reprezentat marea lui abilitate, abilitate care a facut din Giotto un mare pictor dramatic.
Maestrii italieni
Multe din aceste realizari au inceput sa apara in Italia, cu mult inainte de a se face simtite in alte
Doua crucificari care ilustreza foarte clar evolutia tehnicilor utilizate in pictura. Psaltirea Amesbury (stanga), de
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
