Dansul în epoca barocă

In Evul Mediu european, dansul a intrat intr-un con de umbra din cauza rigorilor Bisericii, care considera aceasta manifestare ca fiind nepotrivita cu spiritul religiei. Totusi, oamenii simpli au intretinut pasiunea pentru dans, mai ales in cadrul manifestarilor folclorice, traditionale. Unele dintre dansurile populare au fost preluate de aristocratie si transformate in dansuri de Curte, inainte de a deveni, in perioada Renasterii, balet. In secolul al XVII-lea, la balurile aristocratiei, menuetul era expresia desavarsita a elegantei, a manierelor si a educatiei dansatorilor.

In cultura muzicala a secolului al XVI-lea, creste numarul genurilor laice, diversificate stilistic printr-un pronuntat specific national, si se extinde practica muzicii culte în randul oamenilor modesti. Totodata, perfecţionarea instrumentelor creează noi posibilitati de exprimare si de înnoire a limbajului muzical, gratie constituirii unor noi structuri arhitectonice muzicale, unele dând nastere unor forme care persista pana in zilele noastre.

La curtile regale si in palatele princiare, muzica avea un important rol în desfasurarea festivitatilor. Uneori viata de la curte a imprimat un caracter conventional multor creatii, caci interioarele palatelor, bogat ornamentate, au influentat muzica printr-o melodica incarcata sau prin genuri muzicale (opera, baletul), a caror executie necesita un fast şi o bogata ornamentatie. Atmosfera de pretiozitate de la curte a stimulat si o muzica instrumentala, fara un continut emotional bogat, dar si dezvoltarea operei si a baletului, gratie posibilitatilor materiale de a monta spectacole grandioase. Totodata, rafinamentul artistic al curtii a inlesnit evocarea unor subtile portrete psihologice in muzica de clavecin şi cultivarea ariei de curte de origine populara (rustica sau citadina), ceea ce a adus un suflu viu în cultura muzicala a aristocratiei franceze.

Tendinta spre solemn şi festiv se datoreaza nu numai curtilor artistocratice, ci si ierarhilor bisericii care au construit catedrale mari, fastuoase, impodobite cu picturi impresionante si sculpturi majestuoase. Procesiunile solemne si ritualurile complicate erau executate de preoti îmbracati in odajdii aurite. Muzica impresionanta de la serviciile divine ale catolicilor contrasta cu cea sobra a protestantilor. In mod firesc muzica scrisa pentru aceste manifestari cultice capata emfaza acestora caracterizandu-se uneori printr-o stralucire exterioara. Datoram bisericii stimularea dezvoltării genurilor aferente orgii, iar datorita posibilitatilor timbrale ale acestui instrument s-au făcut progrese mari in dramaturgia muzicala.

Si burghezia a determinat evolutia culturii muzicale din epoca Barocului, caci ea a impulsionat dezvoltarea manufacturilor, ceea ce a favorizat perfectionarea constructiei instrumentelor. S-a stabilit familia viorilor ca unice instrumente de coarde cu arcus care au inlocuit treptat lirele si violele, iar inventia pianului va inlocui mai tarziu clavecinul. Perfectionarea instrumentelor va da impuls creatiei muzicale atat în opera, gen creat în spirit renascentist, cât şi în muzica instrumentala, fapt ce va largi capacitatea expresiva a muzicii si va impulsiona crearea unor genuri şi forme muzicale, desprinse de cuvant si de dans.

Incepand cu perioada Barocului, muzica se elibereaza de sub tutela altor arte devenind capabila sa exprime cu propriile ei mijloace trairile omului prin imagini generalizate superioare celorlalte arte. Dezvoltarea stiintelor si continuarea tendintelor renascentiste de a explica stiintific fenomenul muzical au dus la solide cercetari acustice si la teoretizarea armoniei ce va devein la finele Barocului element fundamental de exprimare muzicala.

Odata cu structurarea si cristalizarea stilului baroc ca o miscare artistica de avengura europeana, aceasta modalitate de a concepe o lucrare dramatica este treptat abandonata in favoarea a cel putin trei directii diferite, toate trei inflorind in Franta: opera (in versiunea sa adaptata societatii franceze), comedia-balet si farsa intr-un act.