Arta 1900 sau Art Nouveau desemneaza o vasta miscare artistica de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, care s-a manifestat cu inteansitati si nuante diferite in aproape toate Europa si America, purtand, de la tara la tara, denumiri diferite : Art Nouveau in Franta, Modern Style in Anglia, Jugendstil in Germania, Sezession in Austria, Floreale in Italia, Modernismo in Spania etc.
Datorita compexitatii sale, fenomenului nu i se pot determina cu precizie limitele nici in timp, nici in spatiu, intrucat se interfereaza si cu alte curente prezente in epoca. Miscarea a aparut in arhitectura si in artele aplicate, reverberand si in alte arte (pictura, grafica, arta spectacolului, sculptura), aspiratia protagonistilor fiind sa realizeze o sinteza a tuturor artelor, ca o riposta data eclectismuilui, sinteza ce se prelungeste asupra intregului mod de viata, printr-o preocupare coerenta si sistematica pentru mediul ambiant citadin.
Urmand unor inovatii revolu?tionare aparute in chiar infra?structura materiala a societati, in industrie, fenomenul s-a mani?festat la inceput in Anglia, initiat de prerafaeliti, animati de dorinta de a reactiona la avalansa productiei de fabrica printr-o revigorare a mestesugurilor artistice, ce-si va gasi concretizarea in miscarea Arts and Crafts (Arte si Meserii), animata de William Morris. O efervescenta similara are loc in Franta, cu Lalique in feronerie, cu Galle in arta sticlei si a ceramicii, iar belgianul Van de Velde, ca un adevarat "om orchestra", este activ deopotriva in arhitectura, pictura, grafica, tapet, metal, mo?bilier, vitralii, totul incoronat cu o opera teoretica. In Germania si Austria, preocuparile de aceeasi natura sunt si ele notabile. Sezesio?nissmul munchenez, berlinez ca si cel vienez au inscris la activul lor realizari remarcabile. La Viena, de pilda, inraurit de Scoala de la Glasgow, condusa de Mackintosh, Hoffman a reusit sa creeze un stil propriu.
Art Nouveau a fost, in multe cazuri, tratata ca un stil exclusiv decorativ, datorita caracterului sau pregnant ornamental, preocu?parii pentru linie si suprafata ca mijloace de exprimare plastica, neglijandu-se contributia insemnata adusa la revolutionarea diverselor domenii ale artelor viziuale - pictura, sculptura, arhitectura, arte aplicate.
Stil contra?dictoriu si uneori pandit de excese, el are meritul de a deschide, in acelasi timp, perspective de afirmare unor scoli nationale (finlandeza, sco?tiana, spaniola, maghiara, romana etc.), bazate pe valorificarea elementelor ornamentale si sim?bolice traditionale, ca si unor eforturi de elabo?rare a unui stil international, dominat de cateva caractere definitorii atat in planul realizarii vizuale (bidimensionalitate, expresivitate liniara, dinamism), cat si in planul conceptiei. Aici, paradoxal, se imbina primele tendinte functionaliste cu caracterul romantic al gandirii simboliste. Marile expozitii organizate in perioada de inflorire a miscarii au avut meritul si scopul de a oferi loc de afirmare orginalitatii nationale a participan?tilor si de a facilita instaurarea spiritului international. Pe teritoriul acestei miscari gasim originile unor noi domenii de preocupare ca design-u!, despre care nu s-ar fi putut vorbi fara aportul fundamental al unor grupari ce au pus la baza creatiei lor ideea legaturii dintre social si artistic, considerand esteticul ca pe un factor de interventie in viata cotidiana.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
