Procesul de gentrificare

Comunităţile umane în oraş iau forma vecinătăţilor de locuire. Vecinătatea este un element fundamental al vieţii urbane, pentru că oraşele cresc prin adiţionare, nu de case, ci de comunităţi umane. Pentru a înţelege modul în care se agregă aceste comunităţi trebuie să înţelegem relaţia lor cu teritoriul, rolul important ce revine locuirii într-un spaţiu comun şi legăturilor ce se stabilesc cu acesta.

Oamenii acţionează în anumite cadre, create pe baza opţiunilor de stil de viaţă şi a resurselor de care dispun; în acest context aleg şi tipul de comunitate de locuire căruia să aparţină, adecvată lor: în mediul urban sau rural, la casă sau la bloc, în centru sau la periferia localităţii.

Transformările la care a fost supus oraşul ultimelor decenii, determinate de fenomenele de industrializare şi urbanizare, au afectat modul de locuire şi structura comunităţilor umane rezidenţiale, în sensul că acestea au cunoscut procese de consolidare determinate de viaţa la comun în ansamblurile de locuinţe urbane, sau procese de dislocare de populaţie în urma politicilor de reconstrucţie urbană sau fenomenelor precum gentrificarea.

A gentrifica înseamnă a transforma o zonă urbană îmbătrânită într-un cartier pentru populaţie mai potentă financiar, cu un anumit status social, prin renovarea clădirilor, consecinţele fiind, pe de o parte, creşterea valorii proprietăţilor respective (teren şi clădiri din zonă) precum şi strămutarea vechilor rezidenţi săraci.

Specific la nivelul oraselor din tarile fost socialiste se prezinta fenomenul de localizare a comunitatilor defavorizate in zone centrale si ultracentrale. Acest aspect este in neconcordanta cu modul de amplasare a diferitelor niveluri sociale raportat la centralitatea orasului, raportul fiind invers proportional. Totusi cum au ajuns aceste comunitati sa ocupe aceste zone centrale daca nu au resurse necesare? Raspunsul acestei intrebari se gaseste in sistemul socialist care in Romania a fost de actualitate pana nu acum foarte mult timp – doua decenii.

In Romania a coincis in mare parte instaurarea sistemului socialist cu explozia evolutiei industriei care a fost accentuate si de dorinta sistemului de a fi inchis, independent si de ce nu, nationalist. Toti oamenii trebuiau sa lucreze si cum munca Agricola incepuse sa fie inlocuita de sisteme mecanizate, forta de munca a migrat catre noile industrii care avea deficit de asa ceva. Centrele industriale erau de obicei amplasate in marile orase, acest lucru ducand inevitabil la cresterea numarului de locuitori al oraselor. Rata cresterii populatiei trebuia sa fie suplinita de locuinte si cum constructia de locuinte colective era la inceput, acesti noi oameni ai oraselor au fost plasati in locuinte collective prin suprapopulare dar si in locuintele instarite aflate in centrele oraselor. Proprietarii instariti in cele mai multe cazuri au parasit tara si din cauza ideologiei de egalitate sociala dar si a abuzurilor nenumarate.