Cetatea Bănița

I. Analiza istorica

Cetatea Bănița face parte dintr-un amplu sistem defensiv strategic, împreună cu alte fortărețe dacice din munții Orăștiei, avand ca scop apărarea marii așezări și centru economic, politic, militar și religios de la Sarmisegetuza. Ea datează de pe vremea lui Burebista, ca urmare a unui efort de „colonizare” sistematică a zonei Munților Orăștiei și a fost refăcută sub regele Decebal pentru a întării apărarea în timpul războaielor daco-romane(101-102, 105-106).

În contextul istoric în care în zona munților Orăștiei se găseau numeroase bogății care i-au atras și pe romani, dacii și-au grupat mai multe cetați la un loc, la distanță nu prea mare, pe care romanii le numeau ”munți întăriți”¹ și care erau legate

între ele printr-o rețea de turnuri izolate. Aceste cetăți erau dispuse în teren după un sistem radial de rezistență în etape care permitea apărarea treptată a unui punct izolat care era cetatea principală.

Construită în limita de vest a bazinului Văii Jiului, în zona cea mai înaltă a Dealului Bolii, cetatea Bănița bloca accesul spre Grădiștea Muncelului-Sarmizegetusa în sud, fiind apropiată de ruta care trecea din Carpați spre Pasul Valcan și Merișor.

II. Analiza morfo-tipologică

Cadrul geografic anume ales și amenajat al cetății corespunde cerințelor de teren reclamate de fortificațiile și modul de trai al dacilor.

Dealul Cetății, cu o înălțime ce depășește 900m, are un aspect conic fiind izolat de munții Sebeșului si Retezat, oferind o vizibilitate foarte bună spre depresiunile din apropiere. Elementele de fortificare dacice au fost dispuse doar pe versantul nordic deoarece pantele de sud, est și vest erau deosebit de abrupte.

1.Harta cetăților dacice din sudul Transilvaniei + intervenții grafice

2.Dealul Bolii (dealul Cetății)

Lucrările de fortificare cuprind mai multe construcții cu caracter militar:ziduri de incintă, turnuri, platforme de luptă, val de apărare din piatră, lemn și pământ, construite pe terasele și culmea dealului.

Primul zid de incintă datând din epoca dacică era construit din blocuri fasonate în tehnica ”murus dacicus” întâlnită și la alte cetăți precum : Sarmizegetusa Regia, Blidaru, Piatra Roșie, Căpâlna. Această tehnică de zidărie este legată de evoluția tehnologică și economică și de apariția pietrei ecarisate. Au fost adaptate câteva principii constructive, rezultatul unor tradiții diverse, atât elenistice, cât și din alte zone culturale cu care constructorii daci au avut contacte la particularitățile geo-morfologice din spațiul intra-carpatic.

Zidul de incintă menționat are o grosime de 2m și o desfășurare de 115m, închizând latura de nord și nord-est a dealului. Blocurile mari de piatră de pe cele două fețe ale zidului sunt legate între ele,

de-a curmezișul, prin bârne de lemn fixate în niște jgheaburi în formă de coadă de rândunică. Porțiunea de est a zidului e dublată în interior pe o lungime de câteva zeci de metri de un val puternic de piatră și pământ, construit într-o altă epocă.²

Accesul pe platoul superior se face pe o poartă monumentală largă de 2,5m la capătul de jos și de 3,3m la cel de sus și o lungime de 4,5 m, mărginită de o balustradă din piatră de andezit. Cele trei terase care se succed în trepte au o orientare est-vest și înglobează diferitele funcțiuni ale cetății.

Prima terasă prezintă urme de locuire prin materialele ceramic, chirpici si alte obiecte de inventar fară a se păstra resturi ale unor construcții.

Cea de-a doua terasă, având o suprafață mai mică, este împrejmuită de un zid masiv de piatră de 1,4m construit după tehnica ”murus dacicus”. Zidul îndeplinește funcția de apărare având formă dreptunghiulară de 22x17m fiind prevăzut în partea superioară cu creneluri.