Jung urmareste interpretarea ca simbol al ritului, in psihologia litughiei. El sustine ca o opinie, stare sau credinta nu face altceva decat sa stabileasca o expresie a unei realitati psihice care, empiric sesizabila, sta la baza exprimarii credintei sau ritului.
Explicarea psihologica a exprimarii de acest fel, sustine el, nu stirbeste cu nimic realitatea psihica sau realitatea obiectului ci , dimpotriva, i se recunoaste obiectului realitatea psihica pe care acesta o poseda.
Premisa credintei in sine, are realitatea unui fapt psihic. Desfasurarea ritualica a evenimentelor in liturghie are atat un aspect uman, cat si unul divin. Din punct de vedere uman, lui Dumnezeu i se aduc daruri pe altar, cu daruirea de sine a preotului si a comunitatii. Procedura rituala consacra darurile si pe cei care daruiesc. Ea reprezinta simbolic, ultima cina pe care Iisus a celebrat-o cu ucenicii, patimile, moarte si invierea. Dar tratarea antropomorfa vazuta din latura divina, reprezinta doar suprafata, invelisul in care se petrece, de fapt, o actiune divina.
In momentul ritului, pentru o clipa, viata vesnica a lui Christos devine vizibila, se intrupeaza sub forma substantelor oferite, sufera, este ucis, in mormant zdrobeste forta Raului si invie in glorie.
In rostirea cuvintelor consacrarii intervine chiar divinitatea, activa si prezenta, care vesteste ca intreaga desfasurarea a evenimentelor esentiale din liturghie este actul ei de gratie, iar preotul, un simplu slujitor al comunitatii si al substantelor oferite.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
